60 de ani de la recordul de audienta de la meciul Romania-Franta de pe Stadionul 23 August

In urma cu 60 ani, nationala de rugby a Romaniei dobora toate recordurile de audienta. Mai mult, echipa din care faceau parte  Viorel Morariu, Dumitru Titi Ionescu, Rene Chiriac, Alexandru Penciu a fost aproape de un rezultat mare in fata Frantei, care s-a impus in ultimul minut de joc,  cu 18-15.

In 19 mai 1957, Romania intalnea pentru prima data Franta intr-un meci oficial dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Intalnirea, desfasurata pe Stadionul 23 August, in cuplaj cu meciul de fotbal Romania -Polonia, a consemnat o asistenta record pentru perioada de atunci a sportului cu balonul oval, 90.000 de spectatori.

A fost un meci in care Romania a avut initiativa si a condus inca de la inceput, desprinzandu-se la un moment dat la 15-6. Francezii au redus din diferenta 15-12, ca apoi sa egaleze la 15. Pe finalul meciului a venit insa acea torpila a lui Michael Vernier – o lovitura de picior de la mijlocul terenului, care a intalnit mai intai bara, apoi s-a rostogolit in spatiul nostru de tinta, 15-18.

O infrangere care a fost aproape cat o victorie pentru Romania, fapt recunoscut si de cocosi. „Am obtinut victoria in ultimele clipe, cand nu mai credeam ca va fi posibil”, a declarat dupa meci Michel Vannier. Mai mult, jocul de inalt nivel tehnic i-a determinat pe jurnalistii de la l’Equipe sa scrie „Romanii au un rugby de valoare europeana”.

„In acel meci a stralucit un fundas, Alexandru Penciu. De asemenea, Titi Ionescu, cu un drop si o lovitura de pedeapsa, in momentele psihologice ale meciului: si-au facut datoria si inaintasii, cu 85 la suta din baloane castigate in gramezi si in margine. Foarte bine s-a comportat si linia a III-a, cu un joc inteligent, atat in atac, cat si in aparare. O singura eroare in final, cand in loc sa deschida baloanele castigate, au fost retrimise, fara precizie, in margine, reluate si valorificate de adversari.” se arata in cartea „Intamplari intre buturi”.

Echipa Romaniei care a evoluat in acel meci: Alexandru Teofilovici (CCA), Paul Iordachescu (Dinamo), Lica Coter (Locomotiva Grivita Rosie), Atanase Marinache (CCA), Margarit Blagescu (CCA); Viorel Morariu (Locomotiva Grivita Rosie), Alexandru Palosanu (CCA), Ion Florescu (CCA); Dumitru Titi Ionescu (cpt. Dinamo); Rene Chiriac (CCA); Alexandru Penciu (CCA), Radu Nanu (CCA), Ion Ilie (Dinamo), Constantin Barascu (Constructorul), Petre Buda (Locomotiva Grivita Rosie). Antrenori: Arthur Vogel, Ion Buzoianu si Nicolae Padureanu.

Acum, recordul de asistenta din 19 mai 1957 ocupa locul 4 intr-o ierarhie mondiala a meciurilor test, pe primul loc aflandu-se partida dintre Australia – Noua Zeelanda 35-39, de pe Stadium Australia de la Sydney din 15 iulie 2000, cand  in tribune s-au aflat nu mai putin de 109.874 de oameni.

Romania detine in prezent recordul de audienta in ce priveste o intalnire de Cupa Mondiala, partida pierduta cu Irlanda, 44-10, pe Stadionul Wembley, la editia din 2015 din Anglia, a adus in tribune 89.267 spectatori.

 

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile