A doua ediție a Galei Rugbyului Humorean are loc pe 1 septembrie

Mâine, 1 septembrie, la Gura Humorului are loc ediția a doua a Galei Rugbyului Humorean. Evenimentul, organizat de Rugby Club Gura Humorului începe la ora 18:00, la Hotel Aldi. Invitat special este căpitanul echipei României de rugby, Mihai Macovei, originar din Humor, care a făcut primii pași în rugby la clubul din localitate.

Acestă gală își propune să aducă mai aproape povestea rugbystică humoreană de susținătorii sportului cu balonul oval din toată țara și să reitereze încă o dată rolul important pe care sportul îl are în viața unei comunități.

„La meciul pe care Romania l-a susținut în fața celor din Statele Unite ale Americii, mi-am anunțat retragerea, fiind ultimul meu meci pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf. Îmi doresc foarte mult să ajung acasă, la Gura Humorului, să îmi pot celebra cariera rugbystică, alături de oamenii cu care am crescut, atât personal, cât și profesional. Sunt mândru că am putut reprezența țara, dar mai ales orașul meu natal, Gura Humorului, în nenumărate competiții naționale și internaționale”, a declarat Mihai Macovei, căpitanul Echipei Naționale de Rugby a României.

Mihai Macovei a adunat 104 selecții pentru Stejari, fiind căpitan de 72 de ori, un record în aceată postură în rugby-ul românesc. El a debutat în 2006, într-un meci din Cupa Europeană a Națiunilor, cu Ucraina. A marcat 20 de eseuri pentru Stejari și a participat la două ediții ale Cupei Mondiale, 2011 și 2015. De asemenea, a fost selecționat în lotul pentru Cupa Mondială din Franța, însă a suferit o accidentare în ultimele antrenamente ale echipei.

Gala Rugbyului Humorean este sprijinită de Primăria Orașului Gura Humorului și va fi moderată de către Tiberiu Avram – redactorul șef al publicației Monitorul de Suceava.

La momentul de față, R.C.G.H. este singurul club de rugby cu finanțare privată, dar și singura echipă ce are în structura de conducere o femeie președinte, pe Gabriela Popescu. Echipa de rugby seniori evoluează în primul eșalon valoric al rugbyului românesc, în Liga Națională de Rugby, competiție desfășurată sub egida Federației Române de Rugby.

Gura Humorului este recunoscută ca o pepinieră a rugbyului românesc, datorită implicării în rugby a unor personalități puternice la nivel național. Echipa de rugby de seniori a orașului Gura Humorului promovează un model de cooperare între autoritățile locale, sectorul privat, cel civil local și național, cu finanțare privată.

FOTO: Rugby Club Gura Humorului

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile