Federația Română de Rugby anunță startul procesului de acreditare pentru primul meci din Rugby Europe Championship, România – Polonia, ce va avea loc la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, sâmbătă 4 februarie, de la ora 14:00.
Pentru o organizare cât mai bună a acestei partide, reprezentanții media care doresc să asiste la acest meci sunt rugați să trimită solicitare de acreditare la adresa de e-mail media@frr.ro până pe 3 februarie, ora 10:00. În cerere se va preciza numele, prenumele, publicația reprezentată și calitatea (reporter/fotoreporter).
Pentru accesul în baza sportivă jurnaliștii sunt rugați să aibă asupra lor o legitimație de presă valabilă și un act de identitate.