Caută
Close this search box.

All Blacks s-au impus in fata Wallabies si au pastrat Bledisloe Cup

All Blacks pastreaza Bledisloe Cup.
All Blacks pastreaza Bledisloe Cup.

Dupa ce in prima etapa din The Rugby Championship, All Blacks s-au impus la Sydney in fata Wallabies, performanta a fost repetata si la Wellington, Noua Zeelanda pastrand trofeul Bledisloe Cup.

Chiar daca de aceasta data australienii au dat o replica mai consistenta decat in prima disputa, cand au cedat cu 47-29, aceasta nu a fost suficienta pentru a emite pretentii la victorie.

Practic Wallabies au fost in carti primele 25 de minute, atunci cand, dupa doua penalitati concretizate de Leali’ifano, conduceau cu 6-0 si se parea ca vor reusi o surpriza.

Nu a fost insa asa, pentru ca dupa o actiune pe traseul C.Smith-Luatua-Ben Smith, ultimul a finalizat cu eseu, transformarea debutantului Taylor ducandu-i pe All Blacks in avantaj, scor 7-6.

Jucand pragmatic All Blacks s-au desprins in minutul 36, acelasi Taylor trimitand printre barele verticale ale butului o penalitate, pentru ca ultimul minut al primei parti sa aduca un nou eseu.

Dupa o actiune purtata de Nounu si C.Smith neozeelandezii au ajuns in jumatatea australiana, excelentul Luatua a reusit sa sparga defensiva cangurilor, iar Ben Smith a marcat o noua incercare.

Cu aceasta reusita Ben Smith si-a marit la cinci numarul de eseuri marcate impotriva Australiei in decurs de numai o saptamana, sambata trecuta el reusind un hat-trick la Sydney.

Dupa pauza All Blacks au continuat pe aceeasi linie a securizarii victoriei, Taylor concretizand trei penalitati, in timp ce omologul sau Leali’ifano a avut o singura tentativa de tinta, iar scorul a ajuns la 24-9.

Cu zece minute inainte de final australienii au reusit o incercare, Folau a interceptat o pasa gresita a lui Nonu si, dupa o cursa de aproape 70 de metri, a inscris la centru.

Rezultatul final a fost stabilit de fundasul neozeelandez Dagg, care a concretizat o penalitate, iar All Blacks s-au impus cu rezultatul de 27-16, ramanand in posesia trofeului Bledisloe Cup, pe care-l detin din 2003.

Noua Zeelanda-Australia 27-16 (15-6)
Au marcat: B.Smith (2e), Taylor (tr, 4lp),Dagg (lp) respectiv Foalau (e), Leali’ifano (tr, 3lp)

Noua Zeelanda: 15 Israel Dagg, 14 Ben Smith, 13 Conrad Smith, 12 Ma’a Nonu, 11 Julian Savea, 10 Tom Taylor, 9 Aaron Smith, 8 Kieran Read, 7 Richie McCaw (c), 6 Steven Luatua, 5 Sam Whitelock, 4 Brodie Retallick, 3 Owen Franks, 2 Andrew Hore, 1 Tony Woodcock.
Rezerve: 16 Dane Coles, 17 Wyatt Crockett, 18 Charlie Faumuina, 19 Jeremy Thrush, 20 Sam Cane, 21 Tawera Kerr-Barlow, 22 Colin Slade, 23 Charles Piutau.

Australia: 15 Jesse Mogg, 14 Israel Folau, 13 Adam Ashley-Cooper, 12 Christian Leali’ifano, 11 James O’Connor, 10 Matt Toomua, 9 Will Genia, 8 Ben Mowen, 7 Michael Hooper, 6 Scott Fardy, 5 James Horwill (c), 4 Rob Simmons, 3 Ben Alexander, 2 Stephen Moore, 1 James Slipper.
Rezerve: 16 Saia Fainga’a, 17 Scott Sio, 18 Sekope Kepu, 19 Kane Douglas, 20 Liam Gill, 21 Nic White, 22 Quade Cooper, 23 Tevita Kuridrani.

Foto: theaustralian.com.au

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile

slot gacor