Cei mai buni au invins! All Blacks si-au pastrat titlul cucerit anul trecut, invingandu-i pe Springboks, 38-27 (21-15), pe Ellis Park, la Johannesburg, in fata a 64 000 de spectatori, intru-un meci in care s-au inscris noua eseuri!
Obtinand bonusul ofensiv in partida anterioara cu Argentina, Noua Zeelanda era favorita sa castige competitia suprema a Emisferei Sudice.
Cu toate acestea, exista un scenariu conform caruia Africa de Sud ar fi putut triumfa, pe linia de sosire, in aceasta editie a Rugby Championship.
Pentru a castiga competitia, Springboks ar fi avut nevoie de o victorie cu punct bonus, ceea ce ar fi insemnat o victorie la cel putin opt puncte diferenta si marcarea a cel putin patru eseuri. In acelasi timp, ei ar fi trebuit sa ii impiedice pe All Blacks sa capete, la randul lor, bonus-ul defensiv (infrangere la sapte puncte si inscrierea a mai mult de trei eseuri).
Un scenariu posibil, imaginat si visat, probabil, de numerosii suporteri sud-africani. Spre deziluzia infocatilor suporteri „Bokke”, scenariul a ramas, insa, un vis care nu s-a transformat in realitate.
Cei mai buni au invins; iar acestia au fost All Blacks!
Echipa cu cel mai complet joc, a triumfat; iar aceasta a fost Noua Zeelanda!
Africa de Sud poseda un stil de joc foarte simplu. Un stil care se bazeaza, inainte de toate, pe superioritatea fizica si pe precizia jocului de picior (ma refer la loviturile tactice, dar si la precizia transformarilor, aducatoare de puncte). Atata vreme cat „Springboks” reusesc sa isi domine adversarii in plan fizic, exercitand o sufocanta presiune fizica, atat la nivelul inaintarii cat si al „treisferturilor”, iar jocul de picior, in special al „uverturii”, este precis, ei pot castiga orice meci.
Cand, insa, aceasta combinatie intre forta fizica si acuratetea jocului de picior nu functioneaza la parametrii „proiectati”, si, in plus, defensiva nu este la inaltime, atunci sud-africanii se trezesc in fata unor probleme pe care nu le pot rezolva, intotdeauna, cu succes.
Aceasta a fost, dupa parera mea, situatia in meciul de pe Ellis Park.
All Blacks au reusit sa absoarba presiunea fizica exercitata de Springboks, iar forta combinativa, capacitatea de a varia jocul si fluiditatea ofensiva a neo-zeelandezilor s-au dovedit a fi factori mult mai eficienti decat forta fizica, simplitatea tacticii de joc si sclipirile individuale ale sud-africanilor.
De asemenea, din nefericire pentru „Springboks”, apararea lor a fost mult prea „permeabila” pentru un meci de asemenea nivel. Trei dintre eseurile Noii Zeelande, cele inscrise de Messam (al doilea), Barrett si Reid, au fost marcate, totusi, cu prea mare usurinta.
La eseul lui Messam, Tendai Mtawarira a ratat complet placajul asupra flanker-ului All Black, in timp ce in faza eseului marcat de Barrett, patru jucatori sud-africani, de Villiers, Engelbrecht, Steyn si Kirchner, nu au reusit sa il placheze pe mijlocasul la deschidere neo-zeelandez!
Iar faza eseului inscris de Reid subliniaza – cred eu – esecul organizarii defensive a sud-africanilor in meciul de pe Ellis Park. Kieran Reid a marcat intr-un moment in care All Blacks evoluau in 14 jucatori din cauza cartonasului galben primit de Ben Franks.
In pofida faptului ca aveau un jucator eliminat, neo-zeelandezii au reusit sa creeze, in faza respectiva, superioritate numerica pe aripa stanga: inlantuirea rapida de pase pe traseul Barrett-McCaw-Savea, permitandu-i lui Reid sa sprinteze, aproape nestingherit, si sa marcheze eseu la centru!
In acest context, este interesant de observat ca incercarea „inchiderii” neo-zeelandeze nu a fost rezultatul unei interceptii sau a unei greseli individuale a adversarilor, nu a fost o incercare norocoasa; a fost un eseu marcat in urma unei succesiuni de faze bine construite, pe care sud-africanii, in ciuda avantajului numeric, nu au stiut, nu au putut sa le contracareze.
Ori, daca intr-o situatie de „15 contra 14”, sud-africanii au permis adversarilor sa marcheze un eseu decisiv, la capatul unei actiuni in care acestia au avut superioritate numerica in zona flancului stang, atunci inseamna ca organizarea defensiva a „Springboks” a fost defectuoasa.
O alta explicatie a infrangerii sud-africanilor consta, in opinia mea, in evolutia oscilanta a veteranilor echipei. Fourie du Preez a avut cateva momente bune, dar a fost sub nivelul demonstrat in meciul cu Australia, nereusind sa devina nicio clipa acel factor care sa fi facut diferenta in teren; Jean de Villiers a inscris un eseu foarte frumos, dar a ratat un placaj decisiv in faza eseului lui Barrett, in timp ce Bismarck du Plessis nu a reusit sa fie „varful de lance” al inaintarii, capabil sa dinamizeze gramada, sarjezand si izbind in zidul defensiv al All Blacks. Pacat ca Bryan Habana s-a accidentat, pentru ca, dupa cum incepuse meciul, el ar fi putut avea un rol important in desfasurarea ulterioara a partidei.
In schimb, Eben Etzebeth a fost la „inaltime” si la propriu si la figurat (ce duel a purtat, in tuse, cu Brodie Retallick!), fiind , probabil, cel mai bun „Springbok” de pe teren.
Altfel, meciul de pe Ellis Park a insemnat o lupta crancena intre doua mari rivale, reprezentand doua mari natiuni rugbystice.
A fost un meci extrem de intens, desfasurat intr-un ritm debordant, sufocant, careia putine alte echipe i-ar fi rezistat pana la sfarsit.
A fost un meci presarat cu momente dramatice, sclipiri individuale – ofensive si defensive – cartonase galbene si, in mod suprinzator, greseli administrative.
Mentionand momentele dramatice, ma refer la accidentarea lui Willem Alberts care a parasit terenul pe targa; accidentarea lui Bryan Habana nu a fost atat de periculoasa, dar a fost dramatica avand in vedere ca el a parasit terenul in minutul 21, dupa ce inscrisese, deja, doua eseuri.
Sclipirile individuale, ofensive si defensive, au apartinut ambelor echipe.
La cel de-al doilea eseu al lui Habana, Francois Louw a patruns printre Hore si Reid, si, dupa un „tampon” asupra lui Hore, a mutat, cu dexteritate, balonul din mana stanga in mana dreapta, pasandu-l apoi, pe sub bratul lui Kieran Reid, lui Habana care a executat perfect un „up&under”, depasindu-l in viteza pe Ben Smith, culegand balonul si „zburand” catre terenul de tinta. Doua splendide executii, ale unui inaintas si al unei aripi de treisferturi, in aceeasi faza!
La randul lor, neo-zeelandezii au avut cateva actiuni pline de virtuozitate. La primul eseu inscris de Ben Smith, Kieran Reid a scapat de placajul lui Alberts, pasandu-i, cu o mana, lui Smith care a patruns impetuos printre Etzebeth, Kirchner, Habana si Steyn. Iar Beauden Barrett a marcat si el un eseu superb, „slalomand” printre de Villiers, Engelbrecht, Steyn si Kirchner.
Sclipirile individuale nu au apartinut, insa, doar fazelor ofensive, ci si celor defensive. Si aici merita scoase in evidenta cateva placaje salvatoare: Siya Kolisi asupra lui Nonu (nu multi jucatori il pot opri pe Ma’a Nonu chiar pe linia de but!), Julian Savea asupra lui Willie le Roux si Beauden Barrett asupra aceluiasi le Roux, care sprinta, liber, catre eseu dupa ce interceptase pasa lui Steven Luatua.
In privinta greselilor administrative, este vorba , desigur, de situatia lui Dane Coles, care l-a inlocuit, la inceputul reprizei secunde, pe Andrew Hore. Problema a fost ca Dane Coles nu era trecut pe foaia rezervelor, Keven Mealamu fiind cel trecut, ca taloneur, pe respectiva foaie!
Prin urmare, Coles nu avea dreptul sa intre pe teren, greseala fiind observata de-abia in minutul 60, cand unul dintre oficiali i-a atras atentia arbitrului Nigel Owens. Intrat pe teren, managerul Noii Zeelande, Darren Shand a recunoscut greseala in fata arbitrului, explicand ca a fost vorba de o eroare de tiparire si ca vina ii apartine in intregime.
Arbitrul Owens a acceptat „scenariul” prezentat de Shand si cum Jean de Villiers nu a protestat spunand un simplu „it doesn’t matter”, meciul a continuat. Controversa va ramane, totusi, pentru ca, in cazul in care arbitrul nu ar fi acceptat explicatia managerului neo-zeelandez, situatia s-ar fi complicat (de exemplu, nu cred ca Andrew Hore ar fi avut dreptul sa reintre in teren ceea ce ar fi insemnat ca All Blacks sa fi fost obligati sa evolueze in 14 jucatori restul meciului).
Lasand la o parte supozitiile, ceea ce este relevant si important, in acelasi timp, este faptul ca All Blacks au castigat absolut meritat.
Echipa antrenata de Steve Hansen a etalat cel mai complet joc, cu o impresionanta bogatie si varietate a mijloacelor de exprimare in teren si un nivel al calitatii executiei care nu a fost atins, deocamdata, in aceasta competitie, de niciuna dintre rivalele sale.
Desigur, All Blacks nu au fost si nu sunt imbatabili. Dar, indiferent de rezultate, cultura rugby-ului neo-zeelandez exprima, in cel mai inalt grad, esenta spiritului rugby-ului. Maniera de joc a All Blacks emana o splendida forta colectiva in cadrul careia exista o deplina libertate de exprimare a individualitatilor.
Eugen Cionga
Toronto
foto: l1.yimg.com
