.png)
All Blacks i-au invins pe Springboks, 29-15 (17-10), pe Eden Park, la Auckland, intru-un meci care a starnit nostalgii, dar care a fost marcat, mai mult decat ar fi trebuit, de deciziile arbitrului.
Parfumul nostalgic al rugby-ului de altadata!
Aceasta a fost senzatia pe care am trait-o asteptand inceperea meciului de la Auckland si, apoi, urmarindu-l pana la fluierul final al arbitrului.
In secolul XX, infruntarea All Blacks-Springboks insemna ascensiunea Everest-ului rugby-ului mondial.
Partida de la Auckland a readus in memorie dimensiunea mitica a infruntarilor All Blacks-Springboks, amintind de bataliile titanice purtate in secolul trecut, incepand din 1921, de aceste doua mari natiuni rugbystice. Batalii al caror deznodamant stabilea, in mod neoficial, cea mai buna echipa a lumii intr-o perioada in care nu exista o Cupa Mondiala a Rugby-ului.
Africa de Sud nu mai castigase pe Eden Park din 1937, atunci cand Springboks, dupa ce pierdusera primul test, au triumfat in urmatoarele doua, repurtand o victorie clara, 17-6, inscriind cinci eseuri, in meciul decisiv desfasurat la Auckland, pe acelasi stadion.
Si atunci, ca si acum, in linia intai sud-africana au evoluat doi frati: pilierii Boy si Fanie Louw in meciul din 1937; Bismarck si Jannie du Plessis in meciul de acum.
Meciurile precedente din actuala editie a turneului Rugby Championship aratasera ca noile reguli ale gramezii ordonate i-au ajutat pe sud-africani apropiindu-i de radacinile jocului lor traditional, bazat pe cultura unei gramezi foarte puternice.
Springboks soseau in Aotearoa dupa demonstratia de forta etalata in Australia, amintindu-le neo-zeelandezilor ca „artileria grea” venita din veld-ul sud-african le-a pus numeroase probleme in trecut. Fara a face declaratii spectaculoase, se simtea ca Jean de Villers si coechipierii sai erau increzatori in posibilitatile lor de a castiga pe Eden Park, dupa o pauza de 76 de ani.
Expresia, plina de emotie patriotica (suna, poate, ca un cliseu, dar a fost, sunt convins, naturala si sincera!) a lui Heineke Meyer, in timpul intonarii imnului „Nkosi Sikelel’ i Afrika”, a aratat conectia profunda si, in acelasi timp, responsabilitatea imensa pe care o simt purtatorii insemnelor „Springboks” pentru tara lor.
Dupa cum la fel de emotionanta a fost secventa fetitei care nu avea mai mult de 6-7 ani (probabil ca de-abia ii cazusera dintisorii!), adusa la meci de parinti sau bunici, si care canta imnul tarii sale, „God defend New Zealand”, impreuna cu intreg stadionul.
Ambele echipe se pregatisera pentru o lupta lunga, intensa, dura si crancena.
Nu intamplator, haka aleasa de catre All Blacks a fost versiunea „Kapa o Pango” , considerata mai „agresiva” decat traditionala „Ka Mate”.
Si nu intamplator, carele de reportaj au insistat – in timp ce Liam Messam conducea Haka – asupra lui Jannie du Plessis si a lui Flip van der Merwe. Du Plessis, afisand un zambet sfidator, iar van der Merwe, grimasa unui luptator nerabdator sa intre in arena; amandoi aratand, fiecare in felul sau, ca „Springboks” nu se tem de All Blacks si de „Kapa o Pango”.
Asteptarile au fost implinite, iar parfumul meciurilor de altadata a staruit, cel putin vreme de o repriza.
Intensitatea inclestarii fizice a fost impresionanta; spiritul de sacrificiu imens; incrancenarea ciocnirilor a rasunat pana in tribune si dincolo de ele.
Debutul meciului a fost plin de tensiune.
In secunda 26, Eben Etzebeth a castigat prima tusa pe repunerea lui Dane Coles, iar in minutul 1, la prima gramada ordonata, pe introducerea lui Aaron Smith, „Springboks” au impins formidabil, Tendai Mtawarira l-a „ridicat” pe Owen Franks, gramada sud-africana castigand cel dintai duel al serii.
A urmat, insa, o neinspirata lovitura de picior a lui Bryan Habana, care a ratat complet un „up&under”, balonul a fost recuperat de Nonu care, observand spatiul liber de pe aripa stanga, a lansat o inteligenta lovitura de urmarire, obligandu-l pe Willie le Roux sa iasa cu balonul in tusa.
La repunerea de la margine, gazdele au reusit o combinatie foarte interesanta: Retallick i-a derutat pe sud-africani, mimand o saritura in mijlocul marginii, in timp ce Coles a repus scurt pentru Messam – primul jucator in aliniament – acesta i-a pasat lui Franks care, profitand de bresa creata de „diversiunea” lui Retallick, a patruns catre but fiind agatat de Mtawarira si placat de Francois Louw.
Franks a fost oprit, dar nu si Kieran Read care a cules balonul din aglomerare si, sustinut de Retallick, a marcat in forta primul eseu al partidei.
Curand, a urmat primul moment important care l-a avut ca protagonist pe Bismarck du Plessis. In minutul 15, taloneur-ul sud-african l-a placat, cu duritate, dar corect, pe Dan Carter, care, accidentat, a si fost inlocuit de Beauden Barrett. Placajul a fost dur, intr-adevar, si de aceea a urmat o serie de „explicatii” lipsite de politete intre jucatorii celor doua echipe.
Arbitrul francez Romain Poite luase, deja, decizia de a-l elimina pe du Plessis cand l-a consultat pe australianul George Ayoub, arbitrul responsabil cu reluarile video. De fapt, Monsieur Poite nu l-a rugat pe Ayoub sa verifice placajul in sine, ci , doar daca a fost comis vreun gest nesportiv in timpul altercatiei dintre jucatori.
Cand arbitrul australian nu a semnalat nimic neregulamentar, domnul Poite a scos cartonasul galben considerand ca placajul fusese „inalt”, deci periculos, iar du Plessis nu isi folosise indeajuns bratele in momentul placajului. Drept urmare, cel mai tanar dintre fratii du Plessis a capatat cartonas galben fiind eliminat pentru 10 minute.
In absenta sa, profitand de superioritatea numerica, All Blacks au reusit sa inscrie un al doilea eseu in urma unei superbe curse a lui Beauden Barrett. Acesta a scapat de placajele lui Ruan Pienaar, Jannie du Plessis si Zane Kirchner, sprintand 50 de metri adanc in teritoriul advers, pana in „22” unde a fost, in sfarsit, placat de Tendai Mtawarira si Adriaan Strauss; neo-zeelandezii au pastrat posesia, Conrad Smith a cules balonul, Jannie du Plessis a ratat placajul asupra lui Smith, acesta i-a pasat lui Brodie Retallick care a patruns, nestingherit, pe un culoar liber, pana in eseu.
„Springboks” au reactionat imediat dupa revenirea lui du Plessis. Dupa o tusa la 8 metri de butul neo-zeelandez, sud-africanii au controlat excelent mol-ul si parca toata furia provocata de frustrarea eliminarii taloner-ului lor se adunase in forta acelui mol; legati mereu in timpul avansarii, orientand mol-ul catre stanga si apoi catre dreapta, cu Pienaar si Habana alaturandu-se inaintasilor, sud-africanii au inaintat inexorabil, iar Bismarck du Plessis a marcat eseul atat de asteptat de suporterii „Antilopelor”.
Morne Steyn a transformat, dar cum Beauden Barrett a transformat si el o lovitura de pedeapsa, repriza intai s-a incheiat cu scorul de 17-10 in favoarea Noii Zeelande, dar suspans-ul plutea, inca, deasupra stadionului Eden Park.
Din pacate, suspans-ul s-a risipit, insa, repede, odata cu inceperea reprizei a doua, atunci cand Bismarck du Plessis a fost eliminat pentru „tamponul” cu cotul in gatul lui Liam Messam. Romain Poite a scos cartonasul galben si apoi pe cel rosu, Africa de Sud ramanand, astfel, in 14 jucatori.
In acel minut 41, echilibrul meciului s-a rupt. Si, asa dupa cum a declarat Jean de Villiers la sfarsitul meciului „este greu sa joci impotriva All Blacks cand ai 15 jucatori pe teren… cand ai 14 jucatori, nu poti face prea mult.”
Kieran Read a marcat al doilea sau eseu, in forta, neputand fi oprit de Jannie du Plessis si Juandre Kruger, iar tanarul Sam Cane, inlocuitorul lui McCaw, a plonjat si el in terenul de tinta sud-african, inscriind cel de-al patrulea eseu al echipei sale.
In ultimele 10 minute ale meciului, Kieran Read si Ma’ Nonu au primit fiecare cate un cartonas galben, iar Patrick Lambie a inscris al doilea eseu al Africii de Sud, meciul incheindu-se cu scorul de 29-15 in favoarea Noii Zeelande.
Desigur, intrebarea care se va pune, mereu, va fi: Ce s-ar fi intamplat daca Bismarck du Plessis nu ar fi fost eliminat? Exista pareri diferite, judecati la „cald” sau la „rece”, se pot face tot felul de supozitii. Evident, nimeni nu poate stii care ar fi fost deznodamantul final in cazul acestui scenariu.
Asa incat, este mai bine, cred eu, sa ne concentram atentia asupra a ceea ce s-a intamplat in teren:
Potentiala superioritate fizica a gramezii Springboks, in momentele fixe, nu s-a concretizat la nivelul dorit de sud-africani, nici cand Bismarck du Plessis a fost in teren, netransformandu-se intr-un factor care sa influenteze, in mod decisiv, rezultatul meciului, asa cum se intamplase in partida anterioara cu Australia.
Springboks au cautat sa se impuna in planul angajamentului fizic, au izbit, au izbit, au izbit in defensiva adversa, dar nu au fost capabili sa varieze jocul atunci cand au vazut ca nu reusesc sa „sparga” apararea neo-zeelandeza.
Unul dintre motivele ineficientei jocului inaintarii l-a constituit faptul ca gramada Noii Zeelande a fost, desigur, mai puternica decat cea a Australiei. Owen Franks, Tony Woodcock si ceilalti nu le-au ingaduit sud-africanilor sa straluceasca in acest sector al jocului. Adevarat, Mtawarira and Co., au castigat doua baloane pe introducerea lui Aaron Smith, dar in jocul de ansamblu, inaintasii All Blacks au fost superiori.
Linia a treia Messam (inlocuit de Luatua)-Read-Cane, excelent condusa de „inchiderea” lui Canterbury, si-a dominat net adversara directa, trio-ul Louw-Vermeulen-Alberts nemairepetand performanta din meciul cu Australia. In special Duane Vermeulen, cel care a impresionat in meciul de la Brisbane, nu a mai avut aceeasi eficacitate in jocul la sol si in sarjele ofensive.
In schimb, Kieran Read, capitan al Noii Zeelande in absenta lui McCaw, accidentat, a marcat doua eseuri, avand o evolutie absolut remarcabila.
Apoi, daca in meciul cu „Wallabies”, defensiva sud-africana a fost la inaltime, situatia a fost complet diferita la Auckland, apararea „Antilopelor” dovedindu-se prea vulnerabila. In acest sens, statistica este elocventa: din 97 de placaje executate, sud-africanii au ratat 18, in timp ce All Blacks au ratat doar 8 din 108 placaje!
Jannie du Plessis a fost unul dintre jucatorii care a avut nedorita „distinctie” de a fi iesit in evidenta la acest capitol. La faza eseului lui Retallick, pilier-ul sud-african a ratat doua placaje decisive: primul, asupra lui Barrett, in faza initiala a declansarii contraatacului „uverturii” All Blacks, si al doilea, asupra lui Conrad Smith, acesta trecand prea usor pe langa du Plessis si pasandu-i decisiv lui Retallick care a marcat cu usurinta.
In general, sud-africanii au avut mari dificultati in a bloca iuresul atacurilor neo-zeelandeze, fiind surprinsi de varietatea ofensiva a acestora.
All Blacks au fost superiori din punct de vedere al jocului colectiv, combinand atacurile la mana cu lovituri tactice de picior, fie „up&under”, fie la firul ierbii. Doua dintre eseurile lor, cele marcate de Kieran Read, au fost rezultatul unor faze create de Ma’Nonu prin doua inteligente lovituri de urmarire care l-au pus in mare dificultate pe Willie le Roux.
Si totusi… cartonasul rosu…
A meritat Bismarck du Plessis cartonasul rosu?
Nu stiu daca aceasta este intrebarea potrivita. Probabil ca intrebarea corecta ar fi: merita Bismarck du Plessis sa primeasca primul cartonas galben, cel acordat pentru placajul asupra lui Dan Carter?
Eugen Cionga
Toronto
