.png)
Ori de cate ori ai prilejul sa asisti la un meci in care evolueaza selectionata Maori, ai sentimentul ca participi la un eveniment rugbystic deosebit.
Sentimentul este cu atat mai acut cu cat selectionatele din Noua Zeelanda poposesc foarte rar in aceasta parte a lumii, in nordul continentului american.
Nu a fost altfel in acest inceput de noiembrie, intr-o duminica friguroasa (3 grade Celsius), dar insorita, pe stadionul BMO din Toronto.
Interesul starnit de meciul cu selectionata Maori a facut ca 3 noiembrie sa fie o zi superba pentru rugby-ul canadian. A fost, intr-adevar, o atmosfera formidabila pentru sportul cu balonul oval!
22 566 de spectatori au luat loc in tribunele stadionului de pe malul lacului Ontario, doborand recordul anterior (20 396 de spectatori) stabilit la meciul cu Irlanda, desfasurat pe 15 iunie. Cu o ora si jumatate inainte de inceperea meciului era imposibil sa mai gasesti locuri de parcare in apropierea stadionului. Adevarat, la complexul Exhibition Place, in incinta caruia se afla stadionul, se desfasura, concomitent, „Royal Winter Show”, un show care a avut, evident, publicul sau, dar majoriatatea covarsitoare a celor sositi se indrepta catre portile stadionului.
In privinta partidei, asa dupa cum era de asteptat, selectionata Maori a castigat, 40-15 (19-5), dupa un meci pe care, in ciuda jocului curajos al gazdelor, l-a controlat cu autoritate. Oaspetii au marcat sase eseuri in timp ce gazdele au inscris doua incercari.
Presiune, presiune, presiune!
Simplificand, aceasta a fost cheia meciului. Neo-zeelandezii au exercitat si au mentinut o presiune constanta, in toate sectoarele jocului, pe aproape toata durata partidei. O presiune care a fortat greselile canadienilor si a creat „turnovers” care au constituit rampa de lansare a unor atacuri extrem de taioase; o presiune care, a sufocat, in cele din urma, orice incercare a gazdelor de a reactiona in mod eficient.
Canada nu a jucat deloc rau, a jucat rugby cu adevarat, avand momente bune in care a dovedit continuitate, initiativa si inteligenta tactica. Spre exemplu, a fost evident faptul ca antrenorul Canadei , Kieran Crowley, fostul fundas All Black, le-a cerut jucatorilor sai sa nu foloseasca lovituri de picior pentru ocuparea terenului. Aceasta, pentru a nu le oferi oaspetilor ocazia de a contraataca.
Asa incat, Aaron Carpenter si coechipierii sai au atacat la mana chiar si atunci cand se aflau in propriul „22”. A fost, desigur, o arma cu doua taisuri, deoarece jocul la mana in „22”-ul propriu poate deveni riscant, dar „ordinul” antrenorilor a fost respectat cu strictete.
Nu au existat lovituri lungi de picior pentru a impinge jocul catre „22”-ul oaspetilor, ci doar doua incercari de a lansa lovituri scurte de urmarire in spatele liniei de treisferturi; in ambele faze, balonul era cat pe ce sa fie interceptat de neo-zeelandezi.
Dupa cum am mentionat, Canada a creat momente bune de joc si a reusit sa marcheze doua eseuri in urma unor faza care au fost foarte bine construite. La primul eseu, dupa o cursa a lui Ciaran Hearn din jumatatea sa de teren, a urmat o gramada ordonata, introducerea apartinand oaspetilor; inaintasii canadienii au impins foarte bine, destabilizand gramada adversa, Carpenter a recuperat balonul, Mack a deschis treisferturile pe traseul Underwood-Jones-Hearn, ultimul i-a pasat lui Hassler, aripa care evolueaza la Ospreys, iar acesta a marcat la colt. O actiune rapida, cursiva care a combinat forta inaintasilor cu viteza treisferturilor.
Al doilea eseu a fost marcat dupa o tusa, urmata de un mol penetrant executat cu precizie, capitanul Aaron Carpenter inscriind in forta.
De altfel, gramada ordonata a functionat, in general, bine, Hubert Buydens si colegii sai punand in dificultate, in anumite momente, gramada Maori.
Vorbind de inaintasi, este interesant de observat debutul tanarului pilier Jake Ilnicki (21 de ani, 1,90m, 129 Kg) cel care a intrat in teren in minutul 64, inlocuindu-l pe Doug Wooldridge. De altfel, Kieran Crowley a inclus in lotul largit, alaturi de Ilnicki, inca doi pilieri foarte tineri, Ryan March (20 de ani, 1,90m, 113 Kg) si Djustice Sears-Duru (19 de ani, 1,85m, 115 Kg) si este de asteptat ca cel putin doi dintre ei, daca nu toti trei, sa evolueze in meciurile cu Georgia, Romania si Portugalia.
Revenind la meciul cu selectionata Maori, in pofida faptului ca aveau in fata o echipa foarte puternica care, dupa 25 de minute de joc, incepuse sa se desprinda, treptat, pe tabela de scor, canadienii nu au incetat sa joace la mana, atacand de la o aripa la cealalta, incercand intercalari in axa centrala, izbutind sa depaseasca, de cateva ori, perdeaua defensiva adversa. Nu au reusit decat doua eseuri, insa este demn de remarcat spiritul deschis, ofensiv in care a evoluat echipa antrenata de Kieran Crowley.
Selectionata „Frunzei de Artar” a pierdut clar, 15-40, dar scorul este, totusi, putin prea sever, iar canadienii se pot considera lipsiti, uneori, de sansa (slaba consolare, insa!) . La primul eseu marcat de Jamison Gibson-Park, balonul a ricosat – ghinion! – din bratul lui Nanyak Dala chiar in fata mijlocasului Maori, anuland, astfel, pasa „inainte” a lui Guildford. Iar eseul inscris de Nick Barrett, in ultimele minute ale meciului, s-a datorat unei inexplicabile greseli a lui Connor Braid, pilierului neo-zeelandez neramanandu-i altceva decat sa plonjeze in but.
Sigur, in ultima instanta, aceste ghinioane si greseli au fost determinate de presiunea exercitata de catre neo-zeelandezi in fazele premergatoare inscrierii eseurilor, dar „incapatanarea” de a juca deschis si tenacitatea canadienilor merita laudate.
Nu incape nicio indoiala, echipa condusa de Aaron Carpenter a fost invinsa, net, de o echipa superioara ca valoare.
Ritmul, viteza, intensitatea, tehnica individuala, toate au fost diferite, ceea ce a condus la o diferenta clara in planul calitatii executiei.
Si totusi, Canada este o echipa care a inregistrat, in ultimii ani, un progres remarcabil. In ce consta progresul echipei Canadei? Dupa parerea mea, in afara echilibrului realizat intre gramada si treisferturi, canadienii au dovedit ca poseda capacitatea de a construi faze consistente de joc. Aceasta s-a vazut in meciurile din vara – in care echipa „Frunzei de Artar” a intalnit echipe apropiate ca valoare – si, cred eu, se va vedea si in meciurile turneului european.
Cele doua eseuri marcate nu au fost rezultatul unor faze norocoase, a unor interceptii sau a unor erori comise de adversari, ci au fost rezultatul unor actiuni colective foarte bine construite.
Daca in fata adversarilor din prima grupa valorica – asa cum a fost cazul selectionatei Maori- canadieni au realizat doar momente bune de joc, in partidele cu adversari apropiati ca valoarea – asa cum este cazul Georgiei, Romaniei si Portugaliei – ei vor fi capabili sa etaleze forta colectiva de-a lungul intregului meci. Momentele bune din meciul cu selectionata Maori se pot transforma in secvente prelungite care sa etaleze un joc de calitate.
Meciul dintre Canada si selectionata Maori a reflectat, cu acuratete, diferenta care separa, in prezent, natiunile din prima grupa valorica de cele din cea de-a doua grupa valorica.
Canadienii au jucat extrem de curajos, s-au luptat pana la capat, nu s-au „predat”, nu s-au resemnat, reusind momente de joc foarte bune.
Realitatea este ca, in rugby-ul de astazi, doar curajul si cateva momente bune nu sunt suficiente pentru a invinge o echipa din elita mondiala. Pentru a face pasul cel mare catre grupul din fruntea „plutonului”, echipe precum Canada, Romania, Georgia trebuie sa etaleze, in mod constant, un nivel ridicat de joc care sa le permita, nu doar sa „deranjeze”, din cand in cand, echipele mari, ci sa evolueze de la egal la egal cu acestea.
Eugen Cionga
Toronto
