Debutul in forta al Angliei – care a invins cu 21-16 Tara Galilor la Cardiff – a eclipsat toate celelalte meciuri desfasurate in cadrul primei etape a editiei 2015 a Turneului celor VI Natiuni. Chris Robshaw si colegii sai au obtinut o victorie clara, iar diferenta de doar cinci puncte nu reflecta situatia reala din teren, englezii etaland o superioritate fizica zdrobitoare, ceea ce le-a permis sa se impuna cu autoritate.
Tara Galilor-Anglia 16-21(16-8)
Stralucitorul si – indraznesc sa afirm – oarecum surprinzatorul spectacol de sunet si lumina organizat de galezi – la care au participat chiar si telefoanele celulare ale spectatorilor transformate ad-hoc in „lumanari” electronice – nu s-a repetat, din pacate pentru gazde, si pe teren.
Pe cat de luminos a fost spectacolul de deschidere, pe atat de cenusiu a fost jocul etalat de Sam Warburton si coechipierii sai.
Tara Galilor a condus cu 10-0 dupa doar opt minute de joc – Rhys Webb inscriind primul eseu al meciului – dand sperante suporterilor sai intr-o victorie, daca nu lejera, cel putin clara.
A fost, insa, doar o iluzie desarta, pentru ca „flacarile” Dragonului galez s-au stins foarte repede, englezii preluand initiativa, controland partida intr-o maniera categorica si obtinand o victorie pe deplin meritata.
In ciuda eseului marcat, cu rapiditate, de Webb, si a faptului ca echipa gazda a condus la pauza cu 16-8, evolutia galezilor din prima repriza nu a avut darul sa creeze un solid sentiment de incredere in capacitatea reala de a-i invinge pe englezi.
Urmarind desfasurarea reprizei intai, impresia mea a fost ca meciul se transforma, treptat-treptat, intr-o infruntare intre crescanda superioritate fizica a oaspetilor si neputinta gazdelor de a rezista „tavalugului” alb, neputinta ce se accentua pe masura scurgerii minutelor.
Galezii au incercat sa se agate, cu disperare, de orice penalitate, de orice faza in care aveau posesia balonului pentru a mentine un oarecare echilibru, dar eforturile lor au fost zadarnice.
Echilibrul meciului s-a topit, iar elanul de inceput al gazdelor s-a transformat intr-o prestatie dezamagitoare. Galezilor le-a lipsit „punch”-ul, agresivitatea, eficienta, energia si creativitatea de a construi si de a-si surprinde adversarii prin varietatea jocului.
Gramada engleza s-a impus cu autoritate, etaland, de-a lungul intregii partide, o impresionanta demonstratie de forta. Pe plan fizic, superioritatea englezilor a fost de-a dreptul zdrobitoare, in special la nivelul inaintarii.
In mod paradoxal, Rhys Webb a marcat eseul sau in urma unei gramezi ordonate in care „pachetul” galez fusese complet destabilizat. Au existat, insa, indemanarea si inspiratia lui Toby Faletau, care a reusit sa extraga balonul intr-o situatie extrem de dificila pentru gramada sa – ceea ce i-a si surprins pe englezi – pasandu-i, apoi, mijlocasului la gramada, care a tasnit pe partea inchisa, inscriind un eseu de toata frumusetea.
A fost, insa, un simplu foc de paie, deoarece, in pofida penalitatii transformate de Leigh Halfpenny si a drop gol-ului reusit de Dan Biggar, suferinta galezilor in gramezile ordonate se transforma, incet-incet, intr-un nedorit cosmar, ce avea sa se amplifice in cea de-a doua repriza.
In acest meci, „motorul” echipei galeze a fost complet „gripat”.
Nimic nu a functionat in tabara gazdelor, niciuna dintre „piesele” de rezistenta nereusind sa impiedice esecul de pe Millennium Stadium. Perechea de centri Jamie Roberts-Jonathan Davies – altadata autoarea unor sarje care aruncau in aer defensivele adverse – a fost complet ineficienta, la fel ca si cele doua aripi, Alex Cuthbert si George North.
In privinta lui North, acesta a suferit doua comotii, dintre care ultima, produsa in urma loviturii involuntare a coechipierului sau, Richard Hibbard, a parut extrem de periculoasa. Avand in vedere ca North a continuat sa joace, World Rugby, forul suprem al rugbyului mondial, a cerut Federatiei Galeze sa inainteze un raport asupra celor petrecute pe teren si care sa clarifice, in mod evident, conditia starii de sanatate a aripii de la Northampton.
Revenind la observatiile legate de evolutia galezilor, trebuie subliniat faptul ca inaintarea, in frunte cu Gethin Jenkins, a fost, pur si simplu, surclasata in gramezile ordonate, iar linia a treia Warburton-Faletau-Lydiate a pierdut, net, duelul cu adversara sa directa.
Ramane de vazut daca evolutia deceptionanta de la Cardiff a fost reflectia unei temporare lipse de forma sau este vorba de o criza mult mai profunda.
Una dintre problemele majore cu care se confrunta Warren Gatland consta in resursele limitate ale rezervorului de jucatori.
Din aceasta perspectiva, meciul urmator, cu Scotia, se anunta a fi foarte, foarte dificil, antrenorul neo-zeelandez neavand la dispozitie prea multe solutii.
Lipsa de forma a lui Gethin Jenkins, manifestata in meciul cu Anglia – Jenkins a fost clar dominat de Dan Cole – incertitudinea folosirii pilierului dreapta Samson Lee, care a suferit si el o comotie, evolutia slaba a lui Dan Lydiate, toate acestea ridica semne de intrebare in privinta capacitatii gramezii de a reactiona la Edinburgh. Desigur, scotienii nu poseda forta gramezii engleze, dar asta nu inseamna ca gramada galeza va avea o sarcina usoara pe Murrayfield.
Un alt aspect interesant il va constitui decizia lui Gatland de a-l arunca (sau nu) in lupta pe Gareth Anscombe. Tanarul neo-zeelandez, care a jucat pentru Noua Zeelanda Under-20, si in Super Rugby, pentru Auckland Blues si Waikato Chiefs, poate juca pentru Tara Galilor gratie mamei sale, care este nascuta la Cardiff.
Ii va sacrifica, oare, Gatland pe Dan Biggar si Rhys Priestland pentru a-i face loc lui Anscombe?
De partea cealalta, Stuart Lancaster are, desigur, toate motivele sa fie multumit. Faptul ca echipa care a invins la Cardiff a fost lipsita de cativa jucatori de baza – Manu Tuilagi, Alex Corbisiero, Dave Wilson, Courtney Lawes, Joe Launchbury, Geoff Parling, Tom Wood, Brad Barritt – dovedeste valoarea „rezervelor” pe care le are la dispozitie Lancaster.
Anglia a dominat toate aspectele jocului, iar superioritatea neta demonstrata, in special, in cea de-a doua repriza, ar fi meritat sa se fi concretizat intr-o diferenta de scor mai mare decat cele cinci puncte din final.
Gramada a triumfat in proba de forta a „ordonatelor”, iar linia a treia, cu James Haskell in mare forma, a avut o evolutie remarcabila, anihiland complet trio-ul Warburton-Faletau-Lydiate.
George Ford, in ciuda unui joc de picior care nu a fost perfect, a dirijat, cu calm, ofensiva echipei sale, in timp ce Luther Burrell (1,82m, 106 Kg) si Jonathan Joseph (1,82m, 91 Kg) i-au eclipsat, in totalitate, pe Roberts si Davies.
George Ford a fost desemnat „the man of the match”, dar, dupa parerea mea, James Haskell ar fi meritat aceasta distinctie intr-o mai mare masura decat tanara „uvertura” (21 de ani) de la Bath.
Flanker-ul englez a avut o evolutie remarcabila, prezenta sa in fazele defensive, cat si in cele ofensive, fiind absolut impresionanta.
Evident, Anglia trebuie sa fie satisfacuta de evolutia de la Cardiff.
Stuart Lancaster nu este, insa, antrenorul care sa se lase ametit de laudele victoriei de pe Millennium Stadium.
Adevarat, echipa sa a invins, dar, fara a diminua meritele englezilor, victoria lor trebuie analizata si prin prisma evolutiei adversarilor. Nu trebuie ignorat faptul ca Sam Warburton si ai sai au jucat foarte slab, inlesnind, intr-o oarecare masura, succesul selectionatei „Trandafirului”.
Meciul urmator cu Italia, pe Twickenham, nu ar trebui sa le puna probleme majore englezilor. Va fi interesant de observat daca antrenorii englezi vor efectua schimbari in „15” de baza, avand in vedere ca unii dintre jucatorii accidentati vor fi disponibili pentru partida cu Sergio Parisse et co.
Eugen Cionga
Toronto
