Despre rugby, de dincolo de Atlantic…Despre rivalitate

 Rivalitatea – in cazul de fata, rivalitatea sportiva – trebuie sa accepte, in mod cavaleresc, atat victoriile cat si infrangerile.

De ce?

Intrebarea pare a fi fara rost, dar merita, totusi, un raspuns.

Pentru ca adevarata rivalitate reprezinta o chestiune de caracter. Si caracterul trebuie sa se ridice deasupra mizei intrecerii sportive.

S-ar putea ca nu toti sa fie de acord cu afirmatia de mai sus.

Poate ca explicatia mea reprezinta viziunea unui romantism desuet care nu isi mai are loc in aceasta epoca a pragmatismului exacerbat care ne inconjoara.

Posibil, exista intotdeauna diferente de opinie, fiecare opinie depinzand de perspectiva din care este formulata.

Socotesc ca, atata vreme cat rivalitatea sportiva accepta, intr-o maniera demna,victoriile si infrangerile, deopotriva, atunci ea va contribui, in mod esential, la amplificarea valorilor fundamentale ale sportului.

Si socotesc, de asemenea, ca rivalitatea, oricat de apriga ar fi, desfasurata intr-un spirit corect si onest, va ajuta pe adversari sa progreseze.

Cand, insa, rivalitatea este atinsa de microbul lipsei de respect,a bunului simt si a bunei -cuviinte, atunci adevaratul spirit al intrecerii sportive este – dupa parerea mea -patat si „ciobit”.

In lumea de astazi, media a capatat un rol esential in cultivarea imaginii sportului profesionist. De multe ori, presa are capacitatea de a influenta opinia generala, „modeland” chiar si atmosfera care preceda un meci de mare interes.

Sunt situatii in care presa devine actorul principal in pregatirea unei partide captand, prin atitudinea si natura comentariilor, interesul general, umbrind si punand, intr-o oarecare masura,  pe un plan secundar, meciul in sine.

De acum, se stieprea bine de „insectele” si „clovnii” care si-au facut loc in peisajul rugbystic mondial.

Sa incepem cu rivalitatea All Blacks-Wallabies.

Anul acesta Noua Zeelanda a pastrat Cupa Bledisloe, invingand Australia in toate cele trei meciuri disputate.

Inaintea celui de-al treilea test, desfasurat pe stadionul Eden Park din Auckland, The New Zealand Herald, cel mai important ziar neo-zeelandez, a publicat o caricatura a lui Michael Cheika, antrenorul Australiei, infatisandu-l ca pe un clovn, portretul fiind insotit de titlul cantecului „Send in the clowns” compus de Stephen Sondheim pentru music-hall-ul „A LittleNight Music”.

Photo: The New Zealand Herald
Photo: The New Zealand Herald

 

Atat Michael Cheika, cat si Stephen Moore, capitanul „Cangurilor”, nu au gustat absolut deloc caricatura considerand-o ca pe o lipsa de respect fata de selectionata tarii lor.

Caricatura l-a enervat la culme pe antrenorul australian care a izbucnit, pur si simplu, la conferinta de presa.El a considerat caricatura ca pe un atac personal, afirmand ca All Blacks au participat, impreuna cu ziarul neo-zeelandez, la montarea acestei actiuni de presa.

Ironia a facut ca Rod Emmerson, autorul caricaturii,sa fie chiar australian.

In urma reactiei furibunde a antrenorului, Rod Emmerson a declarat ca intentia sa a fost de a-l „intepa” putin pe Cheika sperand ca jucatorii australienii o vor privi ca pe o motivatie pentru a pune capat sirului de infrangeri la Eden Park care data din 1986.

„Este o satira si nimic mai mult decat atat” a spus Emmerson adaugand, insa, ca desenul sau a constituit si un raspuns la o caricatura publicata de ziarul australian Daily Telegraph, in 2015, cu cateva zile inaintea finalei  Cupei Mondiale dintre All Blacks si Wallabies.

Caricatura il arata pe Richie McCaw „atasat” corpului unei larve, el fiind numit „Richettygrub” intentia fiind de a-l compara cu „witchettygrub”, o larva care traieste in radacinile copacilor din zona centrala a Australiei.

Photo: The Sydney Daily Telegraph
Photo: The Sydney Daily Telegraph

 

Nu pun la indoiala talentul si simtul artistic al caricaturistului australian; ca suporter al rugby-ului imi pun doar intrebarea: Este, totusi,o satira potrivita, de bun gust?

Mai mult decat atat, in articolul publicat in ziarul australian, McCaw era numit „thugby’sgreatestchampion”. Jocul de cuvinte intre „thug” (in acest caz avand mai mult sensul de trisor decat de hot) si rugby era o aluzie directa la faptul ca australienii (ca, de altfel, si unele ziare din Anglia) considerau ca McCaw forta litera regulamentului trisand in fazele de breakdown fiind, insa, favorizat de arbitri.

Marturisesc ca nu am inteles cum „intepatura” caricaturii i-ar fi motivat pe Michael Cheika si pe jucatorii sai.

Dupa cum nu am gasit nici rostul compararii lui Richie McCaw cu o larva si cu identificarea sa cu un trisor in ale rugby-ului.

Seria caricaturilor din aceeasi categorie a continuat cu ocazia meciului din toamna, dintre Anglia si Australia.

Ziarul The Australian a publicat, inaintea meciului, o caricatura a lui Eddie Jones – antrenorul australian (!) al Angliei – care il infatisape acesta ca pe „adevaratul clovn al rugby-ului”.

Photo: The New Zealand Herald
Photo: The New Zealand Herald

Impresia generala este ca asemenea caricaturi sunt realizate pentru „fun”, un cuvant des folosit si atunci cand trebuie si, din pacate, si cand nu trebuie.

De ce clovni? De ce larve si insecte?

Are nevoie, oare, rugby-ul de clovni si insecte?

Pot asemenea caricaturi reprezenta o motivatie reala pentru jucatori si antrenori?

Raspunsurile vor fi, cu siguranta, diferite, deoarece fiecare dintre noi priveste asemenea situatii din perspective diferite.

Nu am fost niciodata in Noua Zeelanda si nici in Australia.

Stiu, din cele citite, ca exista o rivalitate acerba intre cele doua natiuni, rugby-ul fiind unul dintre domeniile in care aceasta rivalitate devine „incandescenta”.

Nu cred, insa, ca acest „dialog” al caricaturilor purtat, dupa parerea mea, la un nivel scazut, acest schimb de „amabilitati”si de comic ieftin intre ziarele din cele doua tari ajuta rugby-ul in vreun fel.

Si nu cred ca All Blacks si Wallabies, reprezentantele a doua mari natiuni ale Planetei Ovale, au nevoie de asemenea motivatii.

Am privit, întotdeauna, rugby-ul ca pe un sport cavaleresc, al adevaratelor caractere,desfasurat intr-un spirit onest si plin de respect si care merita, din plin, analize si comentarii pe masura valorilor pe care le reprezinta.

Exista, insa, tendinta sa devina,uneori, un sport fara cavaleri.

Eugen Cionga (Toronto)

Foto: Dan Sheridan/www.Inpho.ie

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile