Intentia acestui articol nu este aceea de a-i critica pe jucatori.
Ar fi nedrept ca, stand deoparte (si departe), si urmarind de la distanta echipa nationala, sa critici esecurile si felul in care jucatorii au evoluat intr-un meci sau altul.
Intentia este doar de a asterne pe hartie – mai bine zis, pe” hartia electronica”– gandurile si parerile suporterului, ganduri si pareri care au izvorat si s-au format la sfarsitul acestui meci.
Nu este usor sa scrii despre o infrangere; in special, despre o infrangere atat de dureroasa cum a fost cea suferita de echipa nationala in fata Spaniei.
Dar, oricat de dificil ar fi, aceasta nu inseamna ca infrangerea trebuie ignorata si discutiile in jurul acestui esec ar trebui evitate. Nu aceasta ar fi atitudinea potrivita cu spiritul rugby-ului.
Nu am urmarit meciul in direct, l-am revazut, insa, dupa cateva zile, pe youtube.
Nu incape nicio indoiala, la Madrid a castigat echipa cea mai buna, iar aceasta nu a fost selectionata noastra.
Spania a dominat, clar, intreaga partida, gratie unui joc rapid, agresiv, variat, si a meritat, pe deplin, victoria.
Dar nu despre spanioli este vorba, ci despre „Stejarii” nostri.
Dezamagirea provocata de acest esec este amplificata de faptul ca meciul cu ibericii era un meci decisiv care, in cazul unei victorii, ar fi pus echipa noastra intr-o pozitie extrem de favorabila pentru a se califica, direct, la Cupa Mondiala din 2019.
Ca suporter, doresti sa vezi echipa favorita etaland un joc solid, evoluand cu autoritate, aratandu-se puternica si reusind sa izbandeasca tocmai in meciuri decisive.
Din pacate, dorinta nu s-a implinit in meciul cu Spania.
Ca suporter nu a fost usor sa privesc derularea partidei de la Madrid, dar nu pot compara, nici pe departe, simtamintele spectatorului ce eram, urmarind meciul, comod, de pe canapea, cu ceea ce imi inchipui ca simteau jucatorii nostri pe masura ce meciul le scapa din mana, alunecand, in mod inexorabil, catre un rezultat neasteptat.
Oricat as incerca, nu ma pot transpune, suta la suta, in pielea jucatorilor.
Afirmatia de mai sus nu se vrea a fi „un cec in alb” pentru jucatori, atribuindu-le dreptul unic de a evalua si aprecia rezultatele si calitatea evolutiilor lor, negand, in acelasi timp, dreptul jurnalistilor de a analiza, in mod obiectiv, prestatiile echipei nationale. Nici pe departe, altceva vreau sa comunic:
Jucatorii sunt cei care se leaga in gramada, ei sunt cei care placheaza si sunt placati, ei sunt cei care trebuie sa decida si sa aleaga, in fractiuni de secunda, solutia cea mai buna in fazele tensionate, ei sunt cei care simt presiunea fizica si psihica exercitata de miza meciurilor, ei sunt cei care castiga si pierd pe teren.
Prin urmare, ei, jucatorii, trebuie sa cunoasca, mai bine decat oricine altcineva, realitatea din teren si din afara terenului.
Si tocmai de aceea, ei sunt cei care poarta pe umerii greutatea responsabilitatii legate de aceasta campanie de calificare.
Si, drept urmare, ei trebuie sa fie sinceri fata de ei insisi si fata de suporterii lor.
Am citit doar o singura declaratie din tabara noastra si anume declaratia domnului Howells:
„Nu a fost surprinzator cum a jucat Spania, ci faptul ca Romania nu a jucat”.
Aceasta declaratie, scurta, concisa, ascutita si taioasa, strabatuta, in acelasi timp, de o stapanita, dar profunda, unda de dojana, regret si frustrare, a antrenorului Nationalei a exprimat esenta problemei generata de infrangerea de la Madrid.
De ce nu jucat Romania?
Iata o intrebare la care numai si numai jucatorii pot raspunde.
Nu sunt intr-o pozitie in care sa pot analiza cauzele infangerii.
Putem sa pomenim placaje ratate, erori individuale care au dus la inscrierea cel putin a unui eseu, decizii gresite, indisciplina, cartonas galben, lipsa incisivitatii si a capacitatii de penetrare a apararii adverse etc.
Dar toate aceste observatii devin irelevante fara raspunsul si analiza jucatorilor.
Doar ei, jucatorii sunt aceia care trebuie sa inteleaga si sa isi/ne explice ce s-a intamplat in meciul cu Spania.
Si, doar ei, jucatorii pot indrepta ceea ce este de indreptat.
Si tot jucatorii sunt aceia care trebuie sa isi cunoasca foarte bine atat calitatile si punctele forte cat si propriile defecte si limite.
Realitatea – ne place nu ne place – este ca echipa nationala a „cazut” la un examen care se anunta dificil, dar pe care, totusi, credeam ca il va trece.
Nu este ultimul examen, dar era, probabil, cel mai important din aceasta „sesiune”.
Nu trebuie sa ne descurajam, mergem inainte, dar esecul de la Madrid a transmis o unda de indoiala.
Faptul ca Nationala s-a calificat la toate editiile anterioare reprezinta o medalie in palmaresul unei echipe, dar, in mod evident, nu garanteaza calificarea la editia viitoare.
Nu stiu daca echipa nationala se va califica la Cupa Mondiala, dar jucatorii nostri trebuie sa creada in puterile lor in forta echipei si in sansa de calificare.
In conditiile actuale, ceea ce mi se pare a fi foarte important este sa vedem, dupa o asemenea infrangere, cum va reactiona , in continuare, echipa nationala.
De-acum inainte, fiecare meci care va urma, nu va mai fi greu sau usor; va fi un meci decisiv.
Ecuatia calificarii s-a complicat, insa, foarte, foarte mult, iar rezolvarea ei nu este foarte usoara.
Dar, noi, suporterii, avem dreptul sa speram.
Asadar, sa speram impreuna cu jucatorii si antrenorii nostri, ca echipa nationala se va califica, in cele din urma, la Cupa Mondiala de anul viitor.
Eugen Cionga (Toronto)
Foto: Daniel Nechita Photographer
