Irlanda-Anglia 13-9 (10-3)
Se pare ca Irlanda a devenit specialista in a-si impiedica adversarii de a realiza recorduri in lumea rugby-ului.
Anul trecut, in noiembrie, la Chicago, irlandezii i-au invins, in mod surprinzator, pe All Blacks,intrerupand seria celor 18 victorii consecutive de pana atunci.
Sambata, 18 martie, irlandezii au repetat isprava, oprind marsul triumfal al Angliei catre cea de-a 19-a victorie consecutiva!
Asa dupa cum s-a intamplat si in editiile Turneului din 2001 si 2011, visul Angliei de a realiza Marele Slem s-a spulberat la Dublin.
A fost un meci de lupta, disputat cu darzenie –cine s-ar fi asteptat, insa, la altceva decat la o lupta apriga? – dar concluzia care poate fi trasa la sfarsitul acestui meci este, de fapt, simpla si clara:
Anglia pornea ca favorita, dar Irlanda a fost echipa mai buna si a castigat pe merit.
Irlandezii au fost superiori in toate sectoarele jocului: gramada, tusa, joc la sol, joc de picior, aparare.
Defensiva agresiva,care a „urcat”, in permanenta, cu rapiditate, a sufocat si anihilat forta ofensiva a englezilor, impiedicandu-i pe „sprinterii” Jonathan Joseph, Anthony Watson, ElliottDaly si Jack Nowell sa creeze faze periculoase in „22”-ul irlandez.
Uneori, apararea care „urca” in viteza, cautand sa blocheze, in fasa, actiunile ofensive ale adversarului, poate deveni riscanta deoarece lasa descoperite spatii libere in spatele liniei defensive.
De aceasta data, insa, sistemul defensiv a functionat in mod eficient pentru irlandezii, dovada ca englezii nu au reusit sa inscrie niciun eseu.
A existat doar un singur moment dificil, in minutul 27, atunci cand o delicata lovitura de urmarire a lui Owen Farrell l-a pus pe Elliott Daly intr-o pozitie favorabila. A fost, insa, placat si, neavand sprijin suficient, faza s-a „stins” inainte de a deveni periculoasa.
Englezii s-au aflat, mai tot timpul, sub presiune nereusind sa ameninte, in mod real, butul gazdelor.
Gramada irlandeza s-a dovedit a fi puternica in fazele fixe, iar cei doi pilieri, Jack McGrath si Tadgh Furlong au sanse apreciabile de a deveni candidati seriosi pentru a fi inclusi in lotul „Leilor” Britanici care va efectua, in vara, un turneu in Noua Zeelanda.
Cred ca una dintre principalele explicatii ale acestei victorii este faptul ca, din punct de vedere al jocului colectiv, Irlanda a fost superioara adversarei sale.
Si aceasta s-a vazut in modul in care irlandezii au reusit sa domine aspectele principale ale jocului.
Gramada si tusa au constituit platforme solide de atac, ingaduind liniei de treisferturi sa construiasca faze de atac care sa puna in dificultate apararea engleza.
Garry Ringrose, in special, a reprezentat un pericol permanent prin patrunderile sale, reusind, deseori, sa depaseasca prima „perdea” defensiva a oaspetilor.
In cadrul superioritatii colective trebuie, insa, scoasa in evidenta evolutia superba a liniei a treia, Peter O’Mahony, CJ Stander, Sean O’Brien, care s-a impus, cu autoritate, in fata adversarei sale directe.
Toti trei au jucat foarte bine, dar Peter O’Mahony s-a ridicat, parca, deasupra colegilor sai.
Ajuns titular cu doar cateva minute inaintea inceperii partidei,inlocuindu-l pe Jamie Heaslip, accidentat la incalzire, O’Mahony a stralucit in jocul la sol si, mai ales, in tusa.
In ultimele 10 minute, el a reusit sa castige balonul pe repunerea lui Jamie George, rapindu-le, astfel, englezilor sansa de a construi o faza periculoasa de atac.
Iain Henderson, titular in locul uriasului Devin Toner (2,11m), a inscris singurul eseu al partidei, in minutul 24, in urma unui mol pornit din tusa si care a fost foarte bine executat.
Eseul lui Henderson a facut, in cele din urma, diferenta, rasplatind efortul, darzenia si ardoarea irlandezilor.
De la sosirea lui Eddie Jones, englezii au demonstrat ca poseda abilitatea si capacitatea de a inclina balanta victoriei in favoarea lor in ultimul sfert de ora al meciului.
Ei au aratat ca pot castiga chiar si atunci candcand nu domina, asa dupa cum s-a intamplat, recent, in partida cu Tara Galilor, desfasurata la Cardiff.
De aceasta data, insa, ei nu au mai reusit sa repete performantele anterioare, pierzand, in mod clar, in fata unei echipe superioare din toate punctele de vedere.
Pe de o parte, sa nu uitam faptul ca Anglia a castigat, pentru a doua oara consecutiv, Turneul celor VI Natiuni, confirmand, astfel, statutul de prima echipa a Europei.
Pe de alta parte, aceasta campanie nu s-a sfarsit asa dupa cum se asteptau, ei nereusind sa obtina si cea de-a 19-a victorie consecutiva; un record pe care, poate ca l-ar fi dorit mai mult decat castigarea Turneului (ei ar fi doborat, astfel, recordul Noii Zeelande, nu-i asa?!).
Sambata, insa, a fost momentul de glorie al echipei Irlandei care a oferit compatriotilor lor un fericit Saint Patrick week-end!
Eugen Cionga (Toronto)
