Anglia- Irlanda 15-24 (5-21)
A fost, oare, suficienta bere (Guinness, desigur!), in baruri si taverne, pentru a ingadui suporterilor irlandezi sa sarbatoreasca, asa cum se cuvenea, acest splendid triumf petrecut tocmai in Ziua Sfantului Patrick?!
Irlanda a invins Anglia si castigat Turneul celor VI Natiuni realizand, in acelasi timp, cel de-al treilea Mare Slem din istoria rugby-ului irlandez.
Sa castigi, pentru Irlanda, un „Grand Slam”, in ziua sarbatoririi Sfantului Patrick, invingand Anglia, „the auld enemy”, la Twickenham!
Ce putea fi mai frumos pentru jucatori, antrenori si, mai ales, pentru infocatii suporteri din Insula de Smarald? Poate, doar, o Cupa Mondiala (mai este, insa, un drum lung pana acolo!).
Rory Best si coechipierii sai s-au instalat, chiar de la inceput, la conducerea jocului, dominand, cu autoritate, fiecare aspect al meciului, si controland partida pana la fluierul final al arbitrului australian Angus Gardner.
Dupa 23 de minute, oaspetii conduceau, deja, cu 14-0 gratie celor doua eseuri inscrise de Gary Ringrose si CJ Stander si transformate de Jonathan Sexton.
Primul eseu a fost rezultatul unei lovituri inalte de urmarire, lansate de Sexton, care l-a pus in dificultate pe Anthony Watson, aripa devenita fundas; acesta, presat de Rob Kearney, nu a putut controla balonul, pe care Ringrose l-a culcat in terenul de tinta.
Impresia mea a fost ca Rob Kearney a „mangaiat” balonul cu varful degetelor, comitand „inainte”, dar eseul a fost acordat chiar si dupa reluarile video.
Cel de-al doilea eseu a fost inscris dupa o faza superba, creata de Tadhg Furlong, pilier-ul dreapta, si Bundee Aki, centrul I, al caror schimb, rapid, de pase, i-a permis lui CJ Stander sa marcheze la baza butului.
Revedeti faza si savurati pasa pilier-ului irlandez care i-a pacalit pe adversari, simuland pasa catre Sexton, si deschizandu-i, in schimb, centrului sau calea unei sarje taioase ce a dus la marcarea eseului.
Si chiar in ultima faza a primei reprize, Irlanda a inscris cel de-al treilea eseu, prin aripa Jacob Stockdale, care a concretizat propria sa lovitura de urmarire reusind sa culce balonul la limita terenului de tinta..
Cu aceasta ocazie, Stockdale a marcat cel de-al saptelea eseu al sau din aceasta editie, ceea ce constituie un record al Turneului in privinta eseurilor marcate de un singur jucator.
Englezii au inscris si ei un eseu, prin Elliot Daly, la capatul unei faze create de Owen Farrell (splendida lovitura de picior printre aparatorii irlandezi!), prima repriza incheiindu-se cu scorul de 21-5 in favoarea oaspetilor.
Suporterii englezi sperau ca echipa lor sa rastoarne rezultatul dupa pauza, dar sperantele lor s-au dovedit a fi zadarnice.
Irlanda a continuat sa controleze meciul, absorbind presiunea adversarilor si blocand, in mod eficient, elanul ofensivei adverse, incapabile de a construi faze coerente care sa destabilizeze apararea oaspetilor.
Gazdele au reusit, totusi,sa macheze doua incercari, prin Elliot Daly si Jonny May.
Daly, care s-a aratat a fi cel mai periculos jucator englez, a inscris cel de-al doilea eseu al sau in urma singurei faze care a fost construita intr-o maniera coerenta.
May a inscris eseul in ultimele secunde ale meciului, atunci cand soarta partidei era deja pecetluita.
De-a lungul intregii competitii, Irlanda a impresionat prin echilibru si maturitate.
Modul in care au castigat meciul cu Franta – drop gol-ul lui Sexton, marcat, in ultimul minut, dupa 41 de faze de joc! – constituind cel mai bun exemplu.
Apoi, maniera in care au incheiat Turneul, cu aceasta victorie, clara, in fata Angliei, pe Twickenham, a confirmat nivelul atins de Irlanda in momentul de fata.
In privinta Angliei, aceasta a fost prima infrangere, pe teren propriu, de la dezastrul suferit la Cupa Mondiala din 2015, cand a fost invinsa de Tara Galilor si Australia.
Dupa doi ani de succese sub conducerea lui Eddie Jones, cred ca editia actuala a avut darul de a-i aduce pe englezii cu picioarele pe pamant.
Entuziasmul declansat, in mod legitim, de sirul victoriilor obtinute sub conducerea antrenorului australian a fost temperat de infrangerile suferite in fata Scotiei, Frantei si Irlandei.
Aura invincibilitatii s-a risipit, iar pozitia de lider al rugby-ului european a fost cedata Irlandei.
Pentru englezi – jucatori, antrenori, suporteri – aceasta cadere a fost neasteptata, constituind o profunda deceptie.
Editia 2018 a Turneului avea menirea de a arata o echipa a Angliei care sa confirme evolutiile bune din ultimii doi ani.
Turneul a aratat, in schimb, o echipa incapabila sa se impuna in fata adversarilor, etaland, in general, un joc stereotip, fara imaginatie si, deseori, lipsit de eficacitate.
Meciurile care urmeaza, in vara si in toamna viitoare, vor arata, poate, in ce masura, seria succeselor din 2016 si 2017, s-a datorat fortei reale a echipei Angliei, ori au fost inlesnite si de slabiciunile de moment ale adversarelor sale.
Eugen Cionga (Toronto)
FOTO: Irish Rugby Facebook
