
Anul 2013 se apropie de sfarsit, moment in care se poate trage o concluzie a celor intamplate, moment potrivit pentru a alcatui un bilant al celor intamplate pe terenul incadrat de buturi.
Stejarii au reusit in 2013 un procentaj al succeselor de 81%, cel mai bun de la introducerea in 1995 a profesionismului in Rugby Union.
La succesele Stejarilor din acest an un rol important l-a avut Florin Vlaicu, care a reusit sa acumuleze 164 de puncte marcand un eseu, 40 de lovituri de pedeapsa si 17 transformari.
La nivel mondial, luand in calcul partidele test disputate in 2013, Florin Vlaicu a fost devansat doar de galezul Leigh Halfpenny, cel care, gratie selectiilor pentru penele de strut, dar si pentru Leii Britanici, a contabilizat un total de 173 de puncte, marcand un eseu, 44 de penalitatisi 18 transformari.
In urma lui Leigh Halfpenny si a lui Florin Vlaicu se claseaza japonezul Ayumu Goromaru cu 161 de puncte, 3 eseuri, 22 de penalitatisi 40 de transformari.
Cu cele 14 succese, All Blacks au facut istorie in 2013, fiind prima natiune din era profesionista care incheie un an calendaristic cu procentaj de 100% in privinta victoriilor, acest aspect fiind intarit de faptul ca inchizatorul Kieran Read a fost desemnat jucatorul anului in timp ce Ben Smith a marcat cele mai multe incercari, 11 la numar.
Alaturi de Noua Zeelanda alte 12 echipe au terminat anul avand doar succese, o parte din ele cu doar doua-trei dispute la activ, o mentiune speciala insa pentru Moldova care a castigat toate cele cinci partide jucate si pentru Cipru, care din 2008 pana in prezent a adunat 21 de victorii consecutive.
Imbucurator este faptul ca Rugby Union a cunoscut o crestere a popularitatii in 2013, astfel daca anul trecut 107 natiuni au disputat partide test, in acest an numarul acestora a crescut la 121.
In 2013 Tara Galior s-a incununat pentru a doua oara consecutiv campioana a emisferei de nord, castigand poate cea mai echilibrata editie a Six Nations din istorie, in timp ce Noua Zeelanda cu succese pe linie a cucerit trofeul destinat campioanei emisferei de sud, Leii Britanici scriind si ei istorie dupa ce au castigat turneul din Australia, primul din 1997 cand s-au impus in Africa de Sud.


.png)




















































