Competitiile din rugbyul romanesc se vor relua in luna martie, atunci sunt programate meciurile restante din etapa a 6-a a Cupei Romaniei. In luna aprilie va reincepe si SuperLiga CEC Bank, cea mai importanta competitie din ovalul intern. Dupa o vacanta de cateva saptamani, echipele s-au reunit pentru a pregati noul an competitional.
Astfel, daca saptamana trecuta s-au reunit echipele CS Dinamo si Universitatea Cluj, zilele acestea celelalte participante in primul esalon valoric si-au strans jucatorii. Liderul la zi al ierarhiei SuperLigii CEC Bank, CSA Steaua Bucuresti, s-a reunit luni, 22 ianuarie, militarii urmand sa se pregateasca pe plan local in aceasta saptamana. „In aceste prime zile vom face putina miscare, vom vedea cum se prezinta jucatorii, vor fi antrenamente in care accentul va fi pus pe readaptarea la efort. In luna februarie dorim sa facem un cantonament de 12-14 zile la munte, luam in considerare baza de la Forban, o baza care a fost modernizata si in cadrul careia beneficiem de cele mai bune conditii de pregatire”, a declarat Danut Dumbrava, antrenorul stelistilor.
CSM Stiinta Baia Mare, ocupanta locului secund, s-a reunit tot luni, zimbrii urmand sa faca pregatirea de iarna pe plan local. De asemenea, baimarenii vor face in aceste zile si vizita medicala.
La inceputul acestei saptamani s-au reunit si tigrii de la CSM Bucuresti, ei urmand sa se antreneze deocamdata in capitala pana la stabilirea detaliilor unui posibil stagiu de pregatire.Tot pe plan local se pregatesc si jucatorii de la CS Dinamo, echipa care s-a reunit pe 15 ianuarie.
Universitatea Cluj, prima echipa din SuperLiga CEC Bank care s-a reunit, pe 9 ianuarie, se pregateste tot pe plan local. „In prima saptamana baietii au dat teste fizice, apoi am inceput treptat readaptarea la efort. Avem in vedere un cantonament la Izvorul Muresului in luna februarie, momentan inca sunt discutii”, a declarat Horea Himpea, antrenorul echipei.
Campioana Romaniei, Timisoara Saracens, calificata in semifinalele Continental Shield, dupa dubla mansa disputata cu Batumi, va intra cateva zile in vacanta, banatenii urmand a se reuni la inceputul lunii februarie.
Intr-o situatie aparte se afla echipa Politehnica Iasi, care si-a suspendat moment pregatirea. „Problemele financiare cu care se confrunta clubul au facut ca un numar mare de jucatori sa plece, in jur de 10, iar in acest moment incercam sa gasim solutii pentru a rezolva aceste dificultati. De antrenamente acum nu poate fi vorba, vom vedea ce vom face peste cateva zile”, a declarat Cosmin Ratiu, antrenorul echipei.
Primele partide vor avea loc pe 3 martie, restante din etapa a 6-a a Cupei Romaniei, programate initial pe 9 decembrie: Universitatea Cluj – Timisoara Saracens, si Politehnica Iasi – CSM Stiinta Baia Mare. Ultima etapa a Cupei Romaniei va avea loc pe 10 martie, in cadrul careia vor fi meciurile: SCM Timisoara – Politehnica Iasi, CSM Baia Mare – CS Dinamo si CSM Bucuresti – CSA Steaua.