Favoritele s-au impus in etapa a VIII-a a Diviziei Nationale Seniori

In cele patru partide disputate in cadrul etapei a VIII-a din Divizia Nationala Seniori, prima din retur, favoritele au obtinut victorii concludente.

Poli Iasi, lidera clasamentului, a obtinut a opta victorie impunandu-se categoric la Galati in fata ultimei clasate. Iesenii au marcat opt eseuri, ceea ce le-a adus si bonusul ofensiv, sase dintre acestea fiind transformate. Galatenii nu s-au predat usor in fata mult mai valoroasei adversare, reusind si ei trei incercari, doua trasformate, rezultatul consemnat dupa 80 de minute fiind RCM Galati-Poli Iasi 28-52.

La Navodari, gazdele au primit replica Stiintei Petrosani, doua echipe decimate de accidentari, gazdele venind dupa o infrangere oarecum surprinzatoare la Galati, echipa din Valea Jiului dupa ce in runda anterioara cedase pentru prima data pe propriul teren in fata Buzaului. Elevii lui Alexandru Lupu s-au prezentat mai bine in aceste conditii si s-au impus cu 33-15, “florile de colt” luand si bonusul ofensiv gratie celor patru eseuri semnate de M. Sabau, C. Sabau, Toma si Carvaschi.

CSM Bucovina Suceava s-a impus tot cu bonus ofensiv, rezultat 31-10 in fata celor din Arad, gazdele reusind patru incercari, oaspetii una, toate reusitele din terenul de tinta fiind transformate de ambele parti. Cu aceasta victorie elevii lui Constantin Vlad au urcat pe pozitia a patra in clasament, nutrind sperante de a prinde un loc in Play-Off.

Aflata pe pozitia secunda, Stejarul Buzau a invins-o pe RC Barlad cu 35-8, victoria cu punct bonus mentinandu-i pe buzoieni la trei puncte in spatele liderului Poli Iasi. Buzaul a marcat cinci eseuri, toate fiind transformate, in timp ce barladenii au izbutit si ei eseul de onoare, aceasta a doua infrangere consecutiva privandu-i de pozitia a patra in clasament.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile