Asadar, Crusaders si Waratahs se vor intalni in finala Turneului Super 15, continuand, astfel, marea rivalitate dintre Noua Zeelanda si Australia.
Crusaders- Sharks 38-6 (16-3).
Desigur, inainte de toate, laudele se cuvin invingatorilor, Kieran Read si coechipierii sai zdrobind, pur si simplu, trupa condusa de Bismarck du Plessis.
O victorie pe deplin meritata, neta, obtinuta intr-o maniera categorica care nu a lasat niciun dubiu in privinta superioritatii totale a echipei neo-zeelandeze.
Dand Cezarului ce este al Cezarului si fara a stirbi cu nimic meritele „Cruciatilor”, intrebarea care se pune, acum, la incheierea meciului de la Christchurch este urmatoarea:
Cum a fost posibil ca cea mai buna echipa a Africii de Sud si una dintre cele mai bune din cadrul competitiei, sa aiba o asemenea evolutie catastrofala? Intrebarea este legitima deoarece prestatia sud-africanilor din Durban a fost un neasteptat, dar complet dezastru.
Probabil ca nici jucatorii si nici antrenorii nu vor fi capabili sa ofere, prea curand, un raspuns potrivit.
Nu este de mirare ca la sfarsitul meciului, Bismarck du Plessis nu isi putea gasi cuvintele pentru a explica ceea ce tocmai se intamplase pe teren.
„Rechinii” din Durban debarcasera la Christchurch cu indrituite sperante de a castiga, avand in vedere evolutia lor, in general buna de-a lungul competitiei, si faptul ca in luna mai, reusisera sa ii invinga pe Crusaders, chiar pe AMI Stadium, cu 30-25, dupa ce jucasera, din minutul 16 al meciului, in inferioritate numerica din cauza eliminarii lui Jean Deysel.
Prin urmare, toata lumea se astepta la o lupta crancena si la un meci echilibrat. Din pacate, asteptarile spectatorilor si sperantele sud-africanilor s-au naruit repede.1
Inca din primele minute, neo-zeelandezii au preluat initiativa pe care nu au mai cedat-o pana la sfarsitul partidei, pe masura scurgerii minutelor colapsul echipei din Durban devenind din ce in ce mai evident.
In primul rand, jocul de picior a fost absolut sub orice critica. Pat Lambie, Francois Steyn, Paul Jordaan, Cobus Reinach, ca sa ii pomenim doar pe cei care trebuiau sa controleze jocul echipei lor prin lovituri de picior, au fost de nerecunoscut. Imprecizia acestora in executarea loviturilor de picior a oferit baloane de contraatac advesarilor care, evident, nu s-au sfiit sa profite din plin.
Cel putin doua dintre cele 5 eseuri „incasate” de Sharks, au fost inscrise dupa ce loviturile de picior, lipsite de precizie, ale lui Paul Jordaan si, respectiv, Tondi Chavhanga au fost recuperate, cu usurinta, de Richie McCaw si Colin Slade care au lansat contraatacurile la capatul carora Kieran Read si Johnny McNicholl au marcat eseuri.
Incapabili sa construiasca faze coerente, fluide, prin care sa mentina presiunea asupra gazdelor, jocul sud-africanilor a fost o inlantuire de greseli, greseli si iarasi, greseli.
Gramada condusa de Bismarck du Plessis nu a reusit niciun moment sa se impuna, iar atat de laudatul mol penetrant a lipsit, cu exceptia fazelor din minutele 35 si 68, aproape cu desavarsire.
Deceptionanta neputinta echipei antrenate de Jake White de a crea, de a actiona si reactiona in aceasta semifinala a celei mai importante competitii de club a Emisferei Sudice!
De cealalta parte, Crusaders isi pot savura succesul, un succes absolut meritat.
Gramada ordonata a functionat foarte bine, Whitelock si Bird au dominat tusa, iar linia a treia cu Richie McCaw si Mark Todd inversand posturile – McCaw purtand trioul cu numarul 6 iar Mark Todd pe cel cu numarul 7- si Kieran Read pe postul de ″inchidere″ a etalat o evolutie absolut suverana.
In acelasi timp, victoria lor trebuie privita si prin prisma reactiei dezamagitoare a adversarilor lor.
Cu siguranta, Waratahs nu vor oferi o asemenea ripsota si nu vor face niciun fel de „cadouri” in finala care va avea loc, sambata viitoare, la Sydney.
Waratahs- Brumbies 26-8 (11-8).
Istoria celeilalte semifinale, desfasurata pe Allianz Stadium, a fost complet diferita de cea de pe AMI Stadium, meciul Waratahs-Brumbies fiind echilibrat, in ciuda scorului inselator.
Diferenta de 18 puncte pare a indica o dominare relativ neta a celor de la Waratahs, dar nu aceasta a fost situatia din teren. Brumbies au fost cei care au dominat, avand perioade lungi in care au exercitat o presiune foarte puternica asupra adversarilor lor.
Ofensiva, insa, nu aduce, intotdeauna, victoria.
Exista un celebru aforism derivat din lumea sportului profesionist nord-american – „offense wins games, defense wins championships” („ofensiva castiga meciuri, defensiva castiga campionatele”), iar meciul dintre cele doua echipe australiene a reflectat, in mod fidel, adevarul acestei zicale.
Brumbies au dominat, exercitand, in unele momente, o presiune care ar fi facut sa explodeze pana si cazanul unei locomotive cu abur, dar nu si apararea celor de la Waratahs!
Michael Hooper (ce jucator!) si ai sai au respins atac dupa atac, absorbind cu stoicism presiunea adversarilor, pentru a lansa trei lovituri decisive – trei eseuri – care au produs K.O final.
Eseurile inscrise de Alofa Alofa, dupa interceptie si o cursa de aproape 60 de metri, de Kurtley Beale, care a smuls balonul din bratele lui Jesse Mogg, complet neinspirat in faza respectiva, si de Bernard Foley, in urma unei sarje a uriasului Will Skelton (2,03m, 140 Kg), au anihilat, in cele din urma, forta ofensiva a adversarilor.
Brumbies au incercat, de fiecare data, sa revina, au atacat dezlantuit, dar nu au reusit sa ″sparga″ zidul defensiv advers. Pe de alta parte, ei au comis, probabil, si o greseala strategica cand au renuntat la transformarea loviturilor de pedeapsa pentru a forta inscrierea eseului.
Finala pe Stadinul Olimpic din Sydney
Aceasta finala Crusaders-Waratahs se anunta a fi una dintre cele mai promitatoare finale din punct de vedere al spectaculozitatii, intensitatii si calitatii jocului.
Crusaders au castigat 7 titluri pana acum, in timp ce Waratahs au jucat in doua finale, in 2005 si 2008, ambele pierdute chiar in fata ″Cruciatilor″ din Christchurch.
Daca in cele doua finale anterioare, Crusaders pornisera ca favoriti, de aceasta data, insa, situatia este diferita. Waratahs s-a dovedit a fi cea mai in forma si – lucru foarte important – cea mai constanta echipa a competitiei, etaland un remarcabil echilibru intre ofensiva si defensiva.
In semifinala cu Brumbies, Michael Hooper si colegii sai au demonstrat, cu prisosinta, ca drumul catre victorie trece prin ″transeele″ defensivei.
In acelasi timp, Waratahs arunca in lupta o ofensiva capabila sa ″dinamiteze″ orice fortificatie care le apare in cale.
In Israel Folau, un fundas cu superbe calitati atletice (1,93m, 103 Kg) si un deosebit instinct ofensiv, echipa din Sydney poseda acel ″X-Factor″ care poate face diferenta intr-o finala de asemenea anvergura.
Alaturi de el, Adam Ashley-Cooper, Kurtley Beale, Bernard Foley, Alofa Alofa asigura o ″putere de foc″ care va pune, cu siguranta, multe probleme adversarilor veniti de pe cealalta parte a Marii lui Tasman.
Aceasta nu inseamna ca Waratahs au castigat, deja, finala.
Crusaders sunt o echipa de mare calibru care, dupa un start ezitant in actuala editie a Turneului Super 15, au avut un finis in forta, culminand cu victoria neta obtinuta in fata sud-africanilor de la Sharks.
Gramada s-a dovedit foarte stabila in ultimele meciuri, perechea Sam Whitelock-Dominic Bird exceland in tusa, in timp ce linia a treia McCaw-Read-Todd s-a dovedit foarte buna in joc deschis.
De asemenea, utilizarea lui Dan Carter pe postul de centru, pastrandu-l pe Colin Slade la ″uvertura″, a marit potentialul creativ si, implicit, ofensiv, al liniei de treisferturi. Si, sa nu il uitam pe Nemani Nadolo (1,96m, 125 Kg) o aripa a carui forta de penetrare va da de furca adversarilor.
Va fi interesant de urmarit duelurile individuale dintre Nick Phipps si Andy Ellis, Michael Hooper si Richie McCaw, Israel Folau si Israel Dagg, Jacques Potgieter si Sam Whitelock, Wycliffe Palu si Kieran Read.
Tinerii ″lupi″ din Sydney, care nu au castigat niciodata aceasta competitie, vor incerca, sambata viitoare, pe stadionul Olimpic din Sydney, sa ii ingenuncheze pe veteranii din Christchurch.
Ramane de vazut daca vor reusi sau nu.
Eugen Cionga
