Naționala de rugby a României și-a lansat astăzi la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” din București, echipamentul oficial în care va evolua la Cupa Mondială de Rugby din Franța. #Stejarii continuă tradiția purtării însemnelor tradiționale românești pe tricoul de joc, acestea regăsindu-se pe ambele variante de echipament, galben și alb. Creatoarea modelelor imprimate pe tricourile Stejarilor este Ioana Corduneanu, creatoarea comunității „Semne Cusute” și La Blouse Roumaine.
Aceste însemne spun povestea veche de când lumea, de când fetele se adunau în Șezători, pentru inspirație și schimb de experiență. De când băieții se strângeau în cete, pentru ritualuri menite de a apăra comunitatea de relele nevăzute. În pragul iernii se făceau Cete de Feciori care plecau la colindat iar în pragul verii, de Rusalii, se adunau Cetele de Călușari. Și încă se mai adună, pentru că a participa la astfel de evenimente are rost și ne dă o stare de bine. Ne unește forța binelui pe care l-am putea face. Avem nevoie de echipe de fete și băieți pe care să-i admirăm ca pe eroi. Avem nevoie și de Călușari și avem nevoie și de Stejari, de ideea că există bărbați puternici și curajoși care sunt gata să intre în joc, în competiție, pentru comunitatea lor.
Ce are echipa de rugby în comun cu Ceata de Călușari?
Ambele sunt de fapt un spectacol, bazat pe o performanță care nu este la îndemâna oricui. Ceata este organizată după o ierarhie strictă și are un vătaf așa cum și echipa are criterii de selecție, roluri și un căpitan. Participanții sunt legați prin jurământ de credință. Ideea de rivalitate, de competiție între cete face și ea parte din tradiție.
Au fost călușari de legendă, care și-au câștigat prestigiul și faima prin creativitate și execuții de excepție. Cei învinși plecau acasă, cu bețele tăiate și ciomegele rupte.
Între călușari se creează o coeziune, prin angajament și sacrificii. La fel ca în echipă.
Steagul e simbolul cetei și se face cu fir roșu de arnici și cu plante cu puteri speciale. Costumele purtate de călușari sunt mai bogate și cel mai adesea ei poartă pe umeri motive vegetale, în nuanțe puternice. Și chiar dacă sunt modele geometrice, ele prezintă același concept dinamic, de creștere și descreștere.
Tricourile Stejarilor preiau aceeași idee. Simbolurile tradiționale și puterile speciale ale plantelor pot fi încorporate în designul vestimentar pentru o estetică unică și reprezentativă. Jucătorii echipei naționale vor purta pe umeri izvoade inspirate din cele bogate, purtate și de călușari. Motivele conturate cu roșu, albastru sau negru, amintesc de natură și de ciclurile sale iar Calea Ocolită aduce ritm, așa cum s-a redat el la noi.
„Avem nevoie de echipe de fete și băieți pe care să-i admirăm ca pe eroi. Avem nevoie și de Călușari și avem nevoie și de Stejari, de ideea că există bărbați puternici și curajoși care sunt gata să intre în joc, în competiție, pentru comunitatea lor.Fiecare participare la un turneu mondial oferă șansa de a comunica idei și valori comune. Stejarii au ales, ca de obicei, să fie purtători ai valorilor tradiționale. Echipamentul Naționalei de Rugby devine din nou un exemplu de cum se transmite o poveste prin intermediul designului și al sportului. Tradiția se poate traduce pentru a fi adusă în prezent și în contextul actual. Este important să evaluăm din nou și la adevărata valoare aceste obiceiuri pe care le-am moștenit. Și Colindatul de Ceată Bărbătească și Călușul sunt elemente de patrimoniu imaterial înscrise în UNESCO.Cu toții putem să le protejăm și să le promovăm. Avem ocazia să ne unim în jurul valorilor noastre și să fim mai mult decât simpli spectatori. Să ne implicăm și să ne punem în slujba binelui prin fiecare cuvânt și gest. Să stăm alături de Stejari, la bine și la greu, umăr la umăr, conectați de simbolurile tradiționale și rosturile lor.”, a declarat Ioana Corduneanu.
„Alegerea designului pentru acest nou echipament a fost una încărcată de emoție și simbolism. Și am dori să îi mulțumim Ioanei Corduneanu pentru că a făcut din nou o treabă excepțională. Am dorit să respectăm tradițiile noastre puternice și să ne reprezentăm cu mândrie țara pe plan internațional. Astfel, echipamentul nostru păstrează culorile tradiționale ale României – roșu, galbenul și albastrul, care sunt simboluri puternice ale identității noastre naționale. Pe tricou, veți găsi și tricolorul nostru iubit, drapelul care ne unește și ne inspiră. Suntem mândri să purtăm acest drapel pe inimi și să fim ambasadorii valorilor noastre naționale în întreaga lume. Dar acest nou kit este mai mult decât un simplu tricou de joc. El simbolizează o moștenire de succes în rugbyul internațional și ne reamintește de momentele glorioase pe care le-am trăit de-a lungul istoriei noastre în acest sport. Fiecare jucător care îl va purta pe teren va aduce cu el amintirea echipelor care au luptat înaintea noastră și care au scris pagini importante în istoria rugbyului românesc. Cu acest kit, ne conectăm la rădăcinile noastre și ne reamintim că suntem o echipă puternică și unită, iar spiritul nostru colectiv va fi puternic în fața oricăror provocări ce vor apărea în calea noastră. În inima noastră, suntem conștienți că nu doar tricoul ne va aduce succes în Cupa Mondială, ci determinarea, pregătirea și abnegația fiecărui jucător care va intra pe teren pentru a reprezenta România cu onoare și demnitate. Să purtăm cu mândrie acest nou kit, să ne adunăm în jurul echipei noastre și să fim acel al șaisprecelea jucător care îi va susține în fiecare clipă. Să ne reamintim că suntem moștenitorii unei tradiții frumoase și că suntem datori să aducem acest sport la niveluri mai înalte. Comunitățile tradiționale, precum și echipele sportive pot inspira oamenii să se organizeze și să acționeze în slujba binelui. Tiparele tradiționale sunt prezente ca să ne reamintească tuturor că, cu fiecare cuvânt și fiecare gest, avem puterea de a jigni sau de a încuraja. Avem puterea de a răni sau de a vindeca. Noi am ales Forța Binelui. Sub această deviză plecăm la Cupa Mondială și pe lângă sport sperăm și ne dorim să îi inspirăm și pe alții să meargă pe această cale. Hai România! Fie ca Forța Binelui să fie cu voi!”, a declarat Alin Petrache, președintele FRR.
Echipamentul de joc a fost prezentat de Stejarii Mihai Macovei, Andrei Gorcioaia, Ovidiu Cojocaru, Atila Septar și Jason Tomane.
La Cupa Mondială de Rugby, Stejarii se află în Grupa B și vor disputa primul meci pe 9 septembrie cu Irlanda, la Bordeaux, apoi vor juca pe 17 septembrie, cu Africa de Sud (Bordeaux), pe 30 septembrie cu Scoția (Lille) și pe 8 octombrie cu Tonga (Lille)