Meciul de duminica dintre Romania si Georgia, din Rugby Europe Championship va oferi un alt moment de exprimare a recunostintei fata de unul din jucatorii emblematici ai Ovalului romanesc. Astfel, in pauza partidei care va avea loc pe Stadionul Arcul de Triumf, de la ora 15:00, Federatia Romana de Rugby il va premia pe fostul mare jucator si antrenor, Ioan Teodorescu.
Campion european cu Grivita Rosie in 1964, echipa cu care a cucerit de patru ori si titlul national in 1962, 1966, 1967 si 1970, Ioan Teodorescu este unul dintre numele reprezentative ale rugbyului romanesc. Nascut la Bucuresti pe 6 septembrie 1936, acesta a debutat in rugby la Clubul „Progresul Finante Banci”, unde a jucat pana in 1958. A mai evoluat pentru cluburile Constructorul (1958-1960), Stiinta Bucuresti (1960-1962) si Grivita Rosie (1962-1970). A facut parte din echipa nationala de tineret si apoi de seniori, cu care a participat la turneul din Belgia, in Cupa Pacii, si la cele din Franta si Italia. Postul de baza in echipa era aripa dreapta, dar a jucat si aripa stanga, chiar si in linia a treia. Centru a jucat in finala Cupei Campionilor Europeni, prima editie, 1962, la Bucuresti, pierduta de Grivita cu 3–11. A jucat in toate meciurile din a doua editie a Cupei Campionilor Europeni, editia 1964. Au fost victorii cu R.U. Casablanca (29–3), Viktoria Hanovra (17–6) si finala cu Stade Montois, cand Grivita Rosie a castigat cu 10–0, devenind campioana europeana. In prezent este presedintele Asociatiei Columbofile Sector 6 Bucuresti, si poseda porumbei–voiajori cu recorduri de zbor de 800–1.000 km, care i-au adus medalii si cupe.
Ce a insemnat rugbyul pentru dumneavoastra?
Rugbyul m-a invatat si m-a ajutat sa cresc si sa ma formez pentru viata, ca om sanatos si util societatii.
Cum ati ajuns sa practicati rugby?
La Sfantul Sava, liceul unde invatam ca elev, in clasa mea erau cativa jucatori ce jucau la Progresul Finante Banci. Eu, fiind foarte bun la gimnastica, atletism si jocuri, la orele de sport am fost solicitat de colegi sa joc rugby. Asa a fost!
Va mai amintiti ce ati simtit cand ati pus pentru prima data mana pe un balon de rugby?
Da! O mare emotie! Nu stiam nimic despre rugby atunci, dar am simtit ca trebuie sa ocrotesc balonul pana va ajunge la destinatie.
Care este cel mai frumos moment al carierei?
Cand am marcat primul eseu.
Aveti vreun regret in ce priveste activitatea de jucator?
Da, acela ca in perioada de formare si specializare pe postul de aripa, atat in echipele la care am jucat, cat si la loturile nationale nu am avut suficient sprijin sau macar atat cat mi-as fi dorit din partea antrenorilor pentru cunoasterea si obtinerea de informatii practice si de specialitate a procedeelor si mijloacelor de a-ti depasi atat in atac, cat si in aparare adversarul.
Dupa ce ati incheiat cariera de jucator ati devenit antrenor, formand zeci de generatii de jucatori. Care este cea mai mare realizarea din aceasta postura pentru dumneavoastra?
In primul rand ca antrenor la echipa de juniori „Grivita Rosie” am ocupat locul 1. Am antrenat apoi echipa Rapid, pe care am promovat- o din Divizia B in Divizia A. Apoi am promovat in seria 1 valorica unde am reusit sa jucam de la egal la egal cu orice echipa din aceasta serie si sa obtin rezultate de prestigiu, cum ar fi victorie cu Grivita Rosie. Insa cea mai mare realizare a mea ca antrenor, atat la Rapid, cat si la echipele nationala de tineret, selectionate ale echipelor de pe langa Intreprinderi si Uzine din cadrul Ministerului de Transporturi a fost jocul practicat, un joc care cuprindea atacuri din toate pozitiile din teren, continuitate in joc prin implicarea in joc a inaintasilor alaturi de linia de treisferturi (moluri) si gramezi spontane succesive urmate apoi de alte atacuri. Sa nu uitam si placajele neiertatoare aplaudate de spectatori.
Ce considerati ca a fost mai greu pentru dumneavoastra: sa fiti jucator sau antrenor?
Si una si alta. Raspunderile sunt deosebite. Este mult mai greu sa traiesti jocul din postura de antrenor, raspunderea este complexa si distribuita catre jucatori (stilul de joc al echipei), spectatori, sustinatori ai echipei si mai ales rugby.
Ce a schimbat rugbyul in viata dumneavoastra?
In primul rand mi-a dat sanatate, vigoare, potential fizic si mental pentru rezolvarea cerintelor vietii, de a face fata multiplelor probleme cu care m-am confruntat. Totodata m-a invatat si motivat ca intotdeauna trebuie sa reusesti, sa castigi, sa ai pentru ce sa te bucuri, sa fii fericit.
Cat de mult s-a schimbat rugbyul de cand erati jucator?
Foarte mult. Daca in trecut in XV-le de joc jucatorii puteau fi de orice statura fizica (inaltime, greutate) in functie de postul jucat, in prezent obligatoriu pe toate posturile necesitatile impuse de noile tactici de joc, solicita jucatorilor pe langa inaltime si greutate si calitati maxime, de curaj, viteza si forta in regim de rezistenta.
Si ca nivel al jocului?
Acum nu mai este jucat in tuse si gramezi ordonate prin indemanarea si calitatea prinzatorului si a talonerului.Continuitatea rugbyului acum este cu totul alta, jucatorii, indiferent de post, se implica in atacuri succesive, oricand devenind atacanti sau aparatori pana cand se greseste, se rezolva tactic atacul sau cand, in cel mai fericit caz, se reuseste incercarea.
Meciurile internaţionale (teste) ale lui Ion Teodorescu:
–1958 Spania (01.05. Liége 14–1), R.F.G. (04.05. Bruxelles 9–0), R.D.G. (Brandenburg 5–5), Italia (07.12. Catania 3–6),
–1960 Polonia (22.05. Alteburg, 6–0), R.D.G. (24.05. Pirna 5–0), Cehoslovacia (Glauchau, 13–3) toate meciurile au fost in Cupa Victoriei,
–1963 Bulgaria, (20.05. Barlad 70–0, R.D.G. (22.05. Barlad 15–0), Cehoslovacia (26.05. Bucuresti 23–3), toate meciurile au fost in Cupa Pacii,
–1965 R.F.G. (14.11. Hanovra, 9–8, Cupa Natiunilor)
