Ghindele se reunesc pentru a pregăti participarea la „36 Rugby Seven Costa Blanca”

Naționala de rugby 7s feminin va participa între 27 și 28 mai la „36 Rugby Seven Costa Blanca” care va avea loc la la Villajoyosa, Alicante (Spania). Pentru această competiție,  Ghindele vor intra în stagiu de pregătire la Complexul Sportiv Sydney 2000 Izvorani, între 22- 26 mai. Reunirea lotului are loc pe 22 mai, ora 10:00, la sediul Federației Române de Rugby din Bulevardul Mărăști, nr.18-20, sector 1, București. Pentru acest stagiu, staff-ul tehnic a selecționat 16 fete, urmând să fie alese 12 care să facă deplasarea.

De remarcat prezenața în lot Oliviei Gontineac, fiica fostului căpitan al României, Romeo Gontineac, fratele ei, Taylor, evoluând pentru naționala de rugby XV a României.

La turneul din Spania participă, alături de echipa României, și reprezentativele  Suediei, Poloniei, o echipă All Stars din Marea Britanie și una din Africa de Sud.

„Este un stagiu în care urmărim să nu fim deficitari în apărare pentru că este foarte important ca sistemul defensiv să funcționeze perfect. De asemenea foarte important pentru mine este ca fetele să fie sănătoase, să ne putem pregăti la intesitate cât mai mare și mai ales să nu fim nevoiți ca din cauza accidentărilor să facem schimbări majore în echipă.Este un turneu important în Spania, ne ajută foarte mult pentru că vom vedea la ce nivel suntem și mai ales dacă tot ce am muncit până acum dă roade sau nu. Sperăm să fie cel puțin la fel de bine ca la Winter Series de la Montpellier, unde am ocupat locul 3 și să rămânem cu aceeași atitudine pozitivă pentru ca în momentul în care ajungem la Campionatul European să putem atinge maximum de formă. În ceea ce privește lotul nu sunt mari schimbări, aș dori să remarc convocarea în premieră a Oliviei Gontineac, fiica fostului internațional Romeo Gontineac, și sperăm să ne surprindă plăcut.”, a declarat Claudiu Dumitru, antrenorul României 7s.

Lotul României:
CS Politehnica Iași: Andreea-Maria Atomi, Andreea Berbeci, Ana-Maria Bocan, Ana Maria Călin,Alina Dincă, Diana Marina Gavril, Simona Roșca, Ana Maria Sandu, Paula Irina Ursache
CS Universitatea Cluj: Alexandra Cuc
CS Agronomia București: Elena Drăgan, Nicoleta Drilea,Ana Marilena Leca, Bianca Alexandra Preda, Raluca Ștefania Săvădan
Clermont: Olivia-Rose Gontineac
Staff tehnic: Nicolae Tarcan – antrenor, Claudiu Dumitru – antrenor, Mihai -Sorin Stancu – maseur, Adina Dreve – preparator fizic, Alin Popescu – medic, Ovidiu Cârcei – manager.

Naționala de rugby 7s a României va participa la Championship Series (Campionatul European), care cuprinde două etape ce vor avea loc la Algarve (iunie) și Hamburg (iulie), dar și la Jocurile Europene de la Cracovia (iunie), competiție care este și criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, câștigătoarea competiției obținând și biletul la JO.

FOTO: #RugbyTonyVaio

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile