Gramada ordonata este un moment spectaculos al jocului de rugby jucat in XV. O inclestare intre 16 jucatori, opt de fiecare parte, in care peste 800 de kilograme degaja o forta extraordinara.
Sunt cunoscute celebrele comenzi atunci cand se leaga o gramada ordonata, “crouch-touch-set “ abia introduse in regulament de International Rugby Board. Dar bunicii rugby-lui jucau altfel.
Desi doar fotografii ingalbenite de vreme ne ajuta sa vedem cum a fost in urma cu 189 de ani, putem deslusi un amalgam de oameni, dintre care William Webb Ellis, “nesocotind regulile dupa care se juca football in acea vreme” a luat balonul in brate si a alergat spre buturi.
Timp de aproape 100 de ani nimic nu s-a schimbat. Unul dintre jucatori lasa balonul sa cada la sol iar cele doua echipe cautau doar sa intre in posesia lui pentru a-l duce in terenul de tinta al celeilalte. Aceasta era gramada fara a se face distinctie intre gramada ordonata, spontana sau mol. Pozitia balonului delimita asezarea in teren, echipele organizandu-se dincolo de linia imaginara trasata de acesta. O gramada era dictata atunci cand un jucator, purtator de balon, era blocat de un adversar si pus in imposibilitatea de a continua faza sau era adus la sol. Acest lucru astazi il mai intalnim doar in rugby league, varianta de rugby in XIII, cu amendamentul ca aducerea la sol se continua cu o repunere si posibilitatea unui nou atac, numarul acestora fiind limitat la sase incercari.
Nici in ceea ce priveste participantii sau neparticpantii la gramada nu exista o regula care sa defineasca pozitionarea acestora.
Europenii au descoperit pentru prima data ce inseamna organizarea inaintarii si a jocului pe gramada o data cu turneul efectuat de All Blacks intre 1905 si 1906 in Marea Britanie si Franta. Atunci, britanici au descoperit cu uimire ca neozeelandezii au o gramada organizata in care fiecare jucator isi cunoaste atributiunile.
De fapt, ideea i-a apartinut lui Thomas Ellison, cel care a fost primul avocat de origine maori din Noua Zeelanda. El a introdus pentru prima data in rugby organizarea 2-3-2 a gramezii, o tactica exersata inca din 1888 cu ocazia unui turneu al echipei New Zealand Maori in Marea Britanie si Australia.Tot de numele sau se leaga si aparitia pozitiei de flanker cunoscuta la inceput drept “wing forward”. Ca o curiozitate, acelasi Thomas Ellison a fost cel care a propus ca echipa nationala de rugby a Noii Zeelande sa poarte echipament negru.
Revenind la turneul All Blacks, la finele acestuia, britanicii au tras concluzia ca neozeelandezii i-au invins prin organizare. Ei, care se adunau pentru gramada in ordinea in care ajungea fiecare, au descoperit ca jucatorii All Blacks se aseaza in functie de pozitia prestabilita a fiecaruia. Cel mai mult au fost surprinsi de jocul lui Dave Gallahger, cu siguranta primul flanker veritabil din istoria rugby-ului. Englezii mai ales au contestat pozitia sa , incriminand faptul ca obstructiona jocul demi-ului advers.
Acest aspect a dus la o modificare de regulamet, care a aparut in 1931 si care prevedea obligatia ca in prima linie sa evolueze trei jucatori.
In 1949 Africa de Sud a perfectionat asezarea 3-4-1 in gramada. Tactica a dat roade si a surprins adversarii, mai ales prin jocul talonerului. Acesta era legat sumar de restul participantilor la gramada ceea ce ii permitea sa recupereze usor baloanele cu piciorul. De asemenea in ajutorul sau venea si linia a 2-a care nu impingea ci il sustinea in actiunea sa.
Acest stil a fost unul controversat deoarece majoritatea gramezilor ordonate reveneau echipei care introducea balonul.
In 1960, regulamentul a fost schimbat din nou pentru a inlatura acest impediment si a stabili sarcinile liniei intai.
Flankerii nu aveau obligatia de a fi legati si pentru prima data s-a stabilit ca linia de offside sa fie linia ultimelor picioare ale participantilor la gramada , exceptie facand demi-ul a carui pozitie trebuia sa fie in spatele balonului. De asemenea s-a stabilit ca numarul 8 sa poata scoate balonul din gramada, lucru care pana atunci era permis doar mijlocasului la gramada.
In anul 2006 IRB a adus o modificare de regulament in privinta gramezii ordonate. Aceasta s-a materializat un an mai tarziu, atunci cand au aparut celebrele comenzi ale arbitrului: “crouch-touch-pause-engage”. Modificarea s-a facut cu scopul de a se evita accidentarile.
Incepand din acest an cele patru comenzi au fost reduse la trei : “crouch-touch-set”, luandu-se in calcul starea de tensiune acumulata inaintea legarii gramezii ordonate.
