Sa mergi la Twickenham, mai ales la un cuplaj Double Header, inseamna ca si cand ai vede Mecca.
Scuzati tonul un pic prea pompos, dar consider ca aceasta comparatie nu este absolut deloc exagerata. Twickenham-ul reprezinta o catedrala imensa a balonului oval, in care atmosfera speciala te face sa vibrezi la unison cu zecile de mii de suflete care se bucura alaturi de tine.
Prima impresie puternica e conturata de raza celor cativa kilometri in care niciun autobuz, cu exceptia Shuttle-ului special, nu mai patrunde cu doua ore inainte de meci.
Mijloacele de transport in comun nu mai au voie sa intre in spatiul oval, iar apoi, ce frumos, siruri imense de oameni merg laolalta spre stadion. Acolo tricourile se amesteca, iar imagini in care fanii a doua echipe adverse discuta amical despre sansele echipelor lor, sunt ceva obisnuit.
Frumos este sa vezi si parinti care isi duc la stadion copiii, sustinand ca nu sunt suporterii vreunei echipe, ci pur si simplu doresc sa le insufle celor mici dragostea si spiritul oval.
Odata ajuns in perimetrul Twickenham, privirea iti este acaparata de statuia in care un palc de jucatori isi disputa balonul in margine.
Constructia este una deosebita, impozanta si care domina peisajul. Balonul pare suspendat in aer, iar doar o atenta privire te face sa observi ca exista un punct de tangenta cu degetul unuia dintre jucatori.
Arena insasi te izbeste pur si simplu cu un spectacol unic de culoare si sunet. Cel mai frumos e sa intri pe Twickenham pe la una din peluze, ca sa poti vedea aria verde de-a lungul ei, dar si printr-un but. Gazonul pare de sus, din inaltul tribunei, o perdea de catifea verde, care e imbibata de o substanta magica, in care rugby-ul devine o piesa superba, pusa in scena de actori de clasa.
Acustica e una fantastica, impresia timpanului fiind ca a nimerit intr-o orga de mari dimensiuni, in care notele se succed cu armonie.
Revenind asa doar pe alocuri la Double Header, interesant este ca o parte din fani au parasit tribuna la finele primului meci, pentru a face loc celorlalti. Altfel cu siguranta ca nu ar fi ajuns capacitatea de peste 80 000 de locuri pentru toti cei interesati.
De meciuri in sine parca nu as dori sa vorbesc acum, cand am dorit sa conturez o imagine inubliabila, pentru un stadion de asemenea anvergura. As mai zabovi doar asupra amicitiei create cu liant oval, intre oameni care nu se cunosc. La tribuna intai, am asistat la un episod in care un pahar de bere a fost impartit frateste de un om imbracat cu tricoul lui London Irish si unul echipat ca Saracens.
Ar mai fi ceva de adaugat?
Cristian Frisk
