In 1987 Romania a fost una din cele 16 natiuni invitate sa ia parte la prima Cupa Mondiala, organizata in comun de Noua Zeelanda si Australia, o recunoastere a valorii rugbiului romanesc, daca ne gindim ca echipe ca Samoa de Vest si Uniunea Sovietica nu fusesera invitate. La prima editie, Stejarii au obtinut o singura victorie, cu Zimbabwe, 21-20 si au pierdut cu Franta, 55-12 si cu Scotia 55-28. La editia a doua, in 1991, Stejarii au obtinut tot o victorie, cu Fiji, 17-15 si a pierdut cu Franta, 30-3 si Canada, 19-11. La editia a treia, din 1995, Romania a pierdut toate cele trei meciuri disputate in Grupa A, 34-3, cu Canada, 21-8 cu Africa de Sud si 42-3 cu Australia.
RWC 1999
Romania isi face aparitia in preliminariile Cupei Mondiale din 1999 pe data de 4 octombrie 1997 la Bruxelles, unde echipa antrenata de Mircea Paraschiv si Alexandru Achim, cu Rene Chriac ca antrenor federal, demoleaza Belgia 83-13 marcind 13 incercari, din care cinci semnate de vitezistul Gheorghe Solomie.
Meciul al doilea in calificari se joaca la Bucuresti cu Olanda, pe atunci un adversar mult mai incomod decat belgienii, aspect relevant in scorul final de 42-3 (sapte incercari) in favoarea Romaniei. Urmeaza meciurile cu Polonia la Bucuresti si Ucraina la Odesa, ambele castigate la scor, care asigura prezenta Romaniei la turneul final de calificare pentru Cupa Mondiala de la Dublin. La Dublin, Romania desi este invinsa de Irlanda 53-35 dupa un meci spectaculos in care marcheaza cinci incercari, reuseste sa-i invinga cu mare greutate 27-23 pe bravii gruzini, reusind astfel sa se califice pentru turneul final.
Meciurile turneului din 1999, organizat de Federatia Galeza de Rugby, primul din istorie la care au participat 20 de tari, au fost impartite intre cele cinci federatii membre ale Turneului de 5 Natiuni, cu Romania repartizata chiar in grupa de la Dublin avand ca adversare pe Irlanda, Australia si Statele Unite.
Cu Paraschiv antrenor, Achim antrenor-adjunct, Fugigi manager, si neo-zeelandezul John Phillips, consilier tehnic, echipa s-a bucurat de suficienta expertiza tehnica, care s-a reflectat intr-o serie de performante rezonabile, din care victoria la limita 27-25 din meciul cu Statele Unite trebuie considerata ca perfomanta maxima a echipei, in care Alin Petrache a stralucit, autor a doua incercari importante.