Patru decenii au trecut de cand Universitatea Timisoara se incorona campioana a Romaniei.
Plecand de la zicala “Banatu-i fruncea” in sezonul 1971-72, Ghe. Rascanu si compania au reusit sa devanseze puterile din capitala, marea bucurie a suporterilor de pe malurile Begai.
Desigur povestea unui titlu se afla mai mereu la granita dintre adevar si legenda. Drumul spre primul titlu cucerit de o echipa din provincie in rugby-ul romanesc a pornit intr-o zi de de octombrie a anului 1949. Atunci CSUT au disputat prima partida la Sighisoara si au invins echipa locala Locomotiva cu 34-0.
Inceputul anilor 70’ insa, avea sa aduca cu adevarat in prim-plan rugby-ul din inima Banatului. Universitatea Timisoara a reusit in sezonul 1969-70 sa termine pe locul al treilea, dupa Grivita si Steaua dar inaintea lui Dinamo. Din acel moment, practic, a inceput sa se lege echipa care va intra in legenda.
Sezonul 1971-72 a fost dominat de doua echipe din provincie, ceea ce pana atunci nu se mai intamplase, Universitatea Timisoara si Stiinta Petrosani. Cele doua au mers umar langa umar pana cu trei etape inainte de finalul campionatului. Banatenii au invins pe Grivita cu 15-6 si pe Steaua cu 21-11, in timp ce studentii din Petrosani o surclasasera pe Dinamo cu 21-9.
Si a urmat marele meci direct intre Universitatea si Stiinta, o adevarta finala disputata chiar la Timisoara, intr-o zi de 12 iunie 1972.
Presedintele de atunci al banatenilor, Petru Laichici, rememoreaza oarecum in spiritul acelor vremuri care a fost atmosfera dinaintea partidei: ”Avusese loc o sedinta la Ministerul Invatamantului, in care ni s-a cerut sa ajutam echipa din Petrosani sa cuceresca titlul si pe cei din Iasi sa nu retrogradeze”. Asadar, Timisoara era “singura impotriva tuturor” stiind ca totul depinde doar de daruirea din teren. Nu avea insa o misiune usoara, pentru ca fata in fata se aflau doua echipe cu acelasi spirit, care imparteau si binele si raul in caminele studentesti, locul unde se leaga atatea prietenii. De fapt, cei mai multi jucatori alesesera la vremea respectiva sa evolueze intr-o echipa studenteasca, avantajul fiind posibilitatea definitivarii studiilor superioare. Si Gheorghe Rascanu, cel care da numele actualul stadion al RCM.Timisoara, a mers in Bantat pentru ca si-a dorit sa fie mai mult decat un plutonier.
Partida dintre Universitatea Timisoara si Stiinta Petrosani s-a desfasurat in fata a peste 6.000 de spectatori care, potrivit martorilor oculari, au creat o atmosfera sud-americana. Arbitrul partidei a fost Rene Chiriac, cel care a evoluat ca jucator la Steaua si inechipa nationala. Stiinta avea o echipa puternica daca ii enumeram doar pe C.Dinu, M.Ortelecan, I.Bucan sau A.Bucos. Cu toate acestea, Timisoara s-a impus, si daca ar fi existat regulamentul din zilele noastre ar fi primit si bonusul ofensiv, pentru cele patru incercari reusite. Vollman, Tatucu, Popovici si Suciu au culcat balonul in terenul de tinta al “florilor de colt” din Petrosani, care au evoluat aproape o repriza intreaga cu un om mai putin, Marinescu fiind eliminat.
Universitatea Timisoara s-a impus cu 22-12, dar nu avea voie sa faca pasi gresiti in ultimele doua jocuri cu Barladul si Farul, ambele in deplasare. Si studentii au “luat “ ambele examene, invingand Barladul cu 10-4 si pe “marinari” cu 15-13.
Se spune ca dupa titlul castigat clopotele de la Mitropolie au batut o data in plus. Rugby-isti de la Universitatea s-au ales cu o prima de 1.300 de lei si cu recunostinta unui oras intreg. Banatul a fost in acel an, 1972, “fruncea”.
Eroii acestei aventuri, cei care plecau sambata dimineata cu trenul din Timisoara pentru a ajunge seara la Iasi, iar a doua zi sa intre pe tren au fost: Duta, Szasz, Candrea, Peter, Suciu, Ghetu, Iacob, Ceaus, Tatucu, Nedelcu, Vollman, Rascanu, Priess, Ionica, Ene, Malancu, Neiss, Popovici, Vlad, Ionita, Arsene sau cum i-au denumit fanii echipei, “perlele rugby-ului romanesc”.
