Caută
Close this search box.

Oyonnax – Ulster 23-24 (23-0) rasturnare spectaculoasa de situatie in Champions Cup

Oyonnax - Ulster 23-24 (23-0) rasturnare spectaculoasa de situatie in Champions Cup.

Meciul dintre Oyonnax si Ulster, restanta din grupele Champions Cup, nu parea, la prima vedere, a fi unul deosebit.

Gazdele, echipa la care sunt legitimati Vali Ursache si Horatiu Pungea, se afla pe loc retrogradabil in Top 14, iar energiile lor vor fi canalizate pentru mentinerea in primul esalon din Hexagon. La randul ei, Ulster avea nevoie de victorie pentru a continua cursa ocuparii unui loc in sferturile de finala ale celei mai titrate competitii continentale intercluburi.

Nimic din previziunile analistilor nu anticipau un meci atat de spectaculos. Jocul s-a disputant pe o ploaie torentiala, pe un gazon cu suprafata sintetica, singurul cu aceasta textura din Top 14 fiind Charles Mathon, casa lui Oyonnax.

Antrenorul lui Oyonnax, Johann Autier, proaspat instalat in functie, a decis sa odihneasca o serie de titulari, printer care si Ursache. La fel, irlandezii nu au inceput cu artileria grea, Trimble, cel mai bun marcator de eseuri din istoria francizei, nefiind nici macar convocat.

Jocul a inceput in forta, Oyonnax avand initiativa inca de la prima posesie, survenita pe propria lovitura de incepere. Cu o linie a treia percutanta, in care a stralucit veteranul Wannenburg, Oyonnax a dictat ritmul jocului, iar talonerul Mourouard a gasit o bresa in defensiva oaspete in minutul 7. Un alt veteran, galezul Robinson, a marcat transformarea, tot el fiind cel care nu a gresit nimic in fata buturilor, in prima repriza. Astfel, Oyonnax, contrar asteptarilor, s-a desprins pe tabela de marcaj pana la 16-0.

Dominarea gazdelor a fost evidenta in gramezile ordonate, un motiv fiind, poate, acela al neadecvarii crampoanelor pentru suprafata artificiala, de catre inaintasii de la Ulster. Cosmarul nord-irlandezilor a continuat la ultima faza a reprizei. Un atac prelungit, cu mai multe momente consecutive in 22-ul francez, s-a soldat cu un balon pasat la limita de la uvertura.

Prinzatorul a alunecat, iar balonul a ajuns, cu un pic de sansa, exact la un jucator de viteza al gazdelor, aripa Tauwalo. Acesta a ramasat si a efectuat o cursa de 80 de metri, soldata cu un eseu spectaculos, marcat pe interceptie. Robinson a transformat din fata buturilor si a stabilit scorul pauzei la 23-0.

Echipa vizitatoare nu a renuntat la lupta. Inaintasii au abordat repriza secunda cu alt tip de crampoane, astfel ca raportul de forte s-a schimbat radical. Dominarea covarsitoare a lui Ulster a produs un eseu inca din primele minute de la reluare. Aripa Scoles, deplasat in pozitie axiala, a patruns printr-o bresa destul de mare la uvertura si a rezistat la doua placaje. Paddy Jackson a transformat cu siguranta, readucandu-si echipa in meci.

Nick Doak, antrenorul lui Ulster, a gandit tactic repriza, schimband la pauza balamaua echipei. Sud-africanul Ruan Pienaar a pasat exceptional pe parcursul celor 40 de minute, fiind nu doar liantul intre compartimente, ci si motorul echipei. El a facut un cuplu de forta exceptional cu decarul Jackson, care a limpezit mult jocul.

Cooperarea respectiva, ajutata din plin de o gramada mult mai stabila, a produs oboseala in tabara franceza, care a lasat bratele jos, pe fondul evident al lipsei de conditie fizica. Banca de rezerve a gazdelor nu a corespuns, asa ca schimbarile, inclusiv intrarea lui Pungea ca pilier dreapta, au netezit calea spre victorie a oaspetilor.

Al doilea eseu l-a marcat fundasul Gilroy, excent intercalat la o actiune de mare migala. Incercarea la colt a fost transformata dintr-o pozitie foarte grea de Jackson, care a demonstrat ca are o tehnica rafinata.

Pe aceeasi reteta, Ulster a marcat si eseul al treilea, autorul find pilierul Mc Call, cel care a jucat cu tricoul insangerat din cauza unei lovituri la cap, inca din startul meciului.

Jackson a transformat si si-a adus echipa la o marja de doua puncte, cea mai periculoasa de altfel in jocul de rugby. Ulster a fortat obtinerea victoriei, dar a judecat rational si pragmatic. Irlandezii au sacrificat bonusul ofensiv, preferand ca optiune de joc tentativa de tinta la o lovitura de pedeapsa. Jackson si-a pastrat procentajul maxim, fructificand de la 50 de metri, in minutul 77.

Finalul a fost interzis cardiacilor. Oyonnax a profitat de neatentia oaspetilor si a recuperat balonul in jumatatea adversa, dupa repunerea de la centrul terenului. Au urmat trei gramezi cu introducere alternanta, prima si a treia a francezilor, la granite 22-ului aparat de irlandezi. Gramada cu Pungea in compunere nu a mai avut luciditatea si prospetimea de a forta obtinerea unei lovituri de pedeapsa, care putea echivala cu victoria in extremis.

Motivele pentru care Oyonnax a pierdut sunt multe. Marginile in care, dupa pauza, francezii de la granita cu Elvetia au pierdut trei baloane, ori placajele ratate, ne fac sa credem ca ipotetica introducere a lui Vali Ursache, foarte bun placheur si saritor in margini, ar fi adus victoria lui Oyonnax.

Pana la urma, Ulster a castigat meritat, oferind o lectie de rugby tactic, dar si de daruire.

Ulster este acum pe locul al doilea in grupa, cu 13 puncte, dupa invincibila Saracens, 19 puncte, dar inaintea francezilor de la Toulouse, 5 puncte, ori Oyonnax, doua puncte inclusiv bonusul de duminica dupa-amiaza.

Ca un fapt interesant, in aceasta grupa de Champions Cup, doua echipe, Saracens si Oyonnax, au terenuri sintetice, acestea fiind singurele arene din primele ligi ale Angliei, respectiv Frantei.

Rasturnarea de scor ramane una pentru istoria rugby-ului, un astfel de fapt, ca o echipa sa castige la zero o repriza pentru a pierde dupa pauza in aceeasi maniera, fiind unul inedit, dar si rarisim.

FOTO: PRESS EYE/ bbc.com

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile

slot gacor