Pe Stadionul National Arcul de Triumf, in finala primei editii a Cupei Regelui s-au intalnit cele mai valoroase echipe ale rugbyului romanesc din ultimii ani, Timisoara Saracens si Stiinta Baia Mare, trofeul revenind banatenilor dupa un dropgol marcat pe finalul jocului.
Inca din primele minute Timisoara Saracens si Stiinta Baia Mare s-au angajat intr-o lupta deschisa in ciuda mizei partidei, iar daca banatenii s-au aratat mai bine organizati in privinta jocului pe treisferturi, zimbrii au fost mai eficienti pe inaintare si in momentele fixe.
G.Conache a deschis scorul din lovitura de pedeapsa, iar Samoa Luke a egalat prin acelasi procedeu, uvertura baimarenilor ratand ceva mai tarziu sansa de a-si aduce echipa in avantaj, astfel ca dupa primul sfert de ora tabela de marcaj reflecta raportul de forte din teren.
A urmat insa o presiune constanta a timisorenilor din care maramuresenii nu au stiut sa iasa si dupa un mol de margine, Ianus a finalizat cu eseu, efortul colectiv al inaintarii. Conache a ratat transformarea , iar in replica Samoa Luke a redus ecartul la doua puncte.
Fara a reusi sa intre in 22-ul advers, Stiinta Baia Mare, cu un joc pragmatic a trecut in avantaj, doua lovituri de pedeapsa concretizate de Samoa Luke, ducand scorul la 12-8 in favoarea zimbrilor, ambele de la distante considerabile fata de butul advers.
La cabine pentru pauza dintre cele doua reprize, Timisoara Saracens a intrat totusi in avantaj, dupa ce o pasa inteligenta cu piciorul a lui Rose a fost recuperata de Tangimanaiar, acesta l-a gasit in support pe G.Conache care a finalizat cu eseu.
Partea secunda a inceput de la rezultatul de 13-12 in favoarea banatenilor care si-au marit ecartul prin lovitura de pedeapsa concretizata de G.Conache, in prealabil Samoa Luke ratase o tentativa de dropgol, dar si cu Maravunawasawasa evitand in extremis un eseu, daca balonul de urmarire trimis ajungea la Shennan.
Situatia s-a schimbat radical prin eliminarea temporara a lui Drenceanu si zimbrii au marcat din lovitura de pedeapsa prin Samoa Luke, iar apoi cursa lui Catuna a mutat jocul in 22-ul galben-albastrilor, faza care a dus la eseul aceluiasi Samoa Luke.
Cu mai putin de zece minute inainte de final, baimarenii se aflau in avantaj, dar elevii lui Heikell Grainger nu au cedat si un nou mol de margine care l-a avut la finalizare pe Ianus a renascut sperantele unei victorii in tabara echipei de pe malurile Begai.
Lovitura de gratie a dat-o Rose cu un dropgol si Timisoara Saracens s-a impus cu rezultatul de 24-22 in fata celor de la Stiinta Baia Mare, victorie prin care sarazinii baneteni si-au adjudecat trofeul primei editii a Cupei Regelui.