Echipa de rugby a Romaniei detine recordul mondial de meciuri internationale fara infrangere, este concluzia prezentata in premiera la RFI de catre reputatul jurnalist roman, Chris Thau care a făcut această descoperire.
Acesta povesteste in articolul aparut pe site-ul RFI, istoria acelei perioade de glorie.
O revizuire recentă a bazei de date românești de după război a dezvăluit că Stejarii, cunoscuți la vremea respectivă după acronimul comunist de RPR (Republica Populară Română), sunt deținătorii efectivi ai unui record mondial, după ce au terminat neînvinși o serie de 25 de meciuri test conscutive (între care două victorii și două meciuri egale cu Franța), între mai 1959 și noiembrie 1964, depășind recordul considerat a fi deținut de Cipru, 24 de victorii în perioada 2008 – 2014.
Primul meci al seriei s-a jucat împotriva Germaniei de Est (RDG), la acea vreme unul dintre adversarii obișnuiți ai României în patrulaterul est-european, „Cupa Victoriei”, care a inclus și Polonia și Cehoslovacia.
Ar fi fost de mult un record stabilit, evident pentru toată lumea, dacă nu ar fi fost o eroare bizară (înfrângere cu 0 – 6 în loc de victorie cu 6 – 0 în fața Poloniei în 1960), care s-a strecurat aici și a derutat majoritatea statisticienilor, care par să verifice toate informațiile cu pachetele disponibile de gestionare a datelor on-line.
În primul meci, românii, conduși în teren de legendarul lor pilier stânga (și uneori mijlocaș la deschidere), Gheorghe Pârcălăbescu, considerat de toată lumea drept strategul jocului agresiv și eficient pe înaintare al românilor, au înscris cinci încercări unei echipă dârze a Germaniei de Est câștigând meciul de deschidere al turneului cu 21-6 pe stadionul Dinamo din București la 19 mai 1959.
Antrenați de Nicolae „Nicu” Pădureanu, un tânăr antrenor care, până la sfârșitul deceniului a atins un statut aproape mitic (și cu Arthur Vogel, un fost antrenor al naționalei și omul care și-a croit drumul către măreție în fundal în calitate de consilier) au continuat învingând atât Polonia (41-3), cât și Cehoslovacia (11-0) – la acea vreme cea de-a doua echipă cea mai puternică din estul Europei, câștigând turneul inițial.
Actul final al anului și al anilor ’50 a fost un alt meci împotriva est-germanilor, cărora li s-a oferit onoarea de a juca pe Stadionul Național „23 August” din București, la sfârșitul lunii septembrie.
România a câștigat din nou 38-6, cu Alexandru Penciu, Viorel Morariu, Aurel Barbu, Mihai Vusek, Gheorghe Graur și Dumitru Zlatoianau, marcând numeroase încercări.
În anul următor, românii au câștigat toate cele trei meciuri ale Cupei Victoriei – învingând Polonia cu 6-0 la Altenberg, RDG 5-0 la Pirna și Cehoslovacia cu 13-3 la Glauchau, dar meciurile au fost mai dure și scorurile mai strânse decât în turneul precedent.
Meciul cu Cehoslovacia de pe 27 septembrie a fost al 17-lea al lui Pârcălăbescu într-un tricou al naționalei și ultimul.
România a scris istorie pe gazonul stadionului din 23 August din București, învingând Franța pentru prima oară în istorie cu 11-5, cu Aurel Barbu, un fost campion de sprint introdus pe aripa de vizionarul Parcalabescu, marcând o încercare, eseu transformat de fundașul Alexandru Penciu, care a adăugat și două penalități, în timp ce Franța, a înscris o încercare de căpitanul Francois Moncla transformat de incredibilul fundaș Michel Vannier.
În 1961, turneul est-european, redenumit „Cupa Păcii” – pentru a valorifica reputația mondială a cursei cicliste cu același nume – a fost găzduit de Federația Cehoslovacă, dar România, aliniind primul lor XV, au câștigat cu ușurință, învingând Polonia 24-6 la Bratislava, și RDG cu 34-0 la Brno.
Ca de obicei, Cehoslovacia le-a oferit cea mai dârză rezistență, însă oamenii ui Morariu au terminat victorioși cu 19-12, după o luptă aprigă.
Înaintea meciului României împotriva Franței la Bayonne, RDG își trimite echipa pentru un meci internațional amical la începutul lunii noiembrie, care le-a asigurat românilor o bună încălzire, pe care au câștigat-o cu 27-0.
O săptămână mai târziu, elevii lui Pădureanu și Cosmănescu, au remizat, 5-5 cu francezii, cu Morariu marcând o încercare, transformată de fundașul Alexandru „Cel Mare” Penciu.
În anul următor, 1962, turneul „Cupa Păcii” s-a mutat în Polonia și, deși românii au câștigat toate cele trei meciuri, 25-5 cu Germania de Est și 26-6 cu Polonia, s-au luptat din greu împotriva bravilor cehoslovaci câștigând în final cu 11-6.
Luna următoare românii au avut învins Italia cu14-6 la București, iar în noiembrie au reușit să învingă din nou Franța pe 23 August cu 3-0, după o luptă aprigă înaintare, singurele puncte fiind marcate de Penciu dintr-o penalitate.
1963 a început ca de obicei, în mai, cu „Cupa Păcii”, pe care românii au păstrat-o din nou învingându-și adversarii obișnuiți Cehoslovacia 23-3 în finală, după ce au surclasat nou-venita Bulgaria 70-3 în primul tur și Germania de Est 15-0 în semifinală.
La jumătatea lunii decembrie, România s-a deplasat la Toulouse, pentru de acum anualul meci cu Franța, care s-a terminat pentru a doua oară pe teren francez într-o remiză, 6-6, al 22-lea meci din seria lor neînvinsă.
Ediția finală a Cupei Păcii, primul eveniment din 1964, a avut loc în regiunea Saxonia din Germania de Est pentru a ajuta la promovarea dezvoltării jocului de rugby aflat la începuturi.
România i-a învins pe ambii rivali, Cehoslovacia cu 14-3 și pe „partenerii lor” 28-6 cu RDG câștigând definitiv Cupa.
La jumătatea lunii noiembrie, românii au jucat pentru prima oară cu Germania de Vest (RFG) la București, au fost antrenați de Nicu Pădureanu, probabil cel mai de succes antrenor român din istorie, și Dumitru Manoileanu, cu Viorel Morariu căpitan de echipă, au câștigat confortabil 19-3 – a 25-la meci internațional consecutiv fără înfrângere.
Două săptămâni mai târziu, această secvență remarcabilă a fost încheiată de Franța la București. Les Bleus au depășit un efort defensiv românesc aprig pentru a câștiga 9-6, prima lor victorie împotriva României în 5 ani.
Această poveste de succes nu a fost complet neașteptată. Românii dăduseră lumii un avertisment cu privire la potențialul lor în 1957, când elevii lui Arthur Vogel, Ioan Buzoianu și Pădureanu, pierduseră la limită 15-18 față de Franța, pe 23 August în fața a 95000 de spectatori – record mondial la acea vreme pentru un joc de rugby, cu drop-goal-ul lui Vannier în prelungiri, salvând francezii de un egal jenant la acea vreme.
Turneele lor în Anglia și Țara Galilor în 1955 și 1956, au confirmat progresul românilor. Coloana vertebrală a echipei care a învins Franța pentru prima dată în 1960 și a stabilit recordul mondial de 25 de meciuri consecutive fără înfrângere a fost modelată în acei ani.
Clasamentul arată astfel:
1. România 25 de meciuri fără înfrângere (1959 – 1964)
2. Cipru 24 (2008 – 2014)
3. Anglia 19 (2015 – 2017)
4. Noua Zeelandă 18 (2015 – 2016)
5. Africa de Sud 17 (1997 – 1998)
Puteti citi tot articolul aici
