Rugby Santa, prima actiune a proiectului « Ajuta-l!», are ca obiectiv strangerea de fonduri pentru a oferi un ajutor Centrului de plasament Sf. Maria din Bucuresti.
Vino intre 20.12.2010 si 28.12.2010 in Pub-ul La Scinteia, cartierul general al comunitatii de rugby, si doneaza tot ce vrei: bani, haine, electrocasnice etc. Cu siguranta cele 38 de fete din acest centru de plasament vor aprecia efortul fiecaruia dintre noi.
„Dincolo de jocul in sine, rugby-ul cultiva valori sociale si afective, precum curajul, loialitatea, sportivitatea, disciplina si spiritul de echipa. Carta Jocului de rugby are ca obiectiv principal garantarea faptului ca jocul de rugby isi va conserva caracterul sau unic atat pe teren, cat si in afara lui. In orice sport de echipa ajutorul reciproc al coechipierilor este absolut necesar. In rugby, este cheia succesului! Deseori puteti auzi un spectator din tribuna strigand: “Ajuta-l, ajuta-l!, un antrenor de la marginea terenului: “Suport, suport!”. Nu trebuie sa faci parte din fenomen ca sa intelegi ce vor toti acei oameni de la jucatori. Am initiat proiectul « Ajuta-l!» pentru a demonstra faptul ca rugby-ul nu poate ramane doar la nivel de sport de echipa. Il vom transforma intr-un fenomen social!”, a declarat Gabriel Horvath initiatorul proiectului.