Desi poate parea ciudat, in Tara Fotbalului, Brazilia, rugby-ul a ajuns inaintea balonului rotund. Conform atestarilor documentare, primul meci de rugby in ritm de samba s-a disputat in anul 1888, la Sao Paolo, intre doua echipe formate din emigranti britanici.
Dupa aceasta prezenta episodica, rugby-ul cunoaste o frumoasa dezvoltare in Brazilia, gratie eforturilor lui Charles William Miller (foto). Acesta era un tanar brazilian al carui tata avea origini scotiene si venise intre plantatiile de cafea ca inginer de cai ferate. Se casatorise cu o brazilianca de descendenta britanica, iar la putin timp a venit pe lume cel supranumit mai apoi „parintele fotbalului si rugby-ului brazilian”.
Pentru a oferi fiului o educatie aleasa, acesta a fost trimis la Southampton, in Anglia, la una din cele mai bune scoli ale vremii. In anul 1892 se intoarce acasa, in patria natala, dupa ce deprinsese in Insula tainele fotbalului, rugby-ului sau cricket-ului.
Charles William Miller face eforturi remarcabile de a implementa cele doua sporturi in Brazilia, iar demersurile sale nu raman fara ecou. In 1895, la imboldul sau, la Sao Paolo are loc primul meci de fotbal din Brazilia.
Diferenta de dezvoltare intre fotbal si rugby, pe meleaguri braziliene, a venit in proportie covarsitoare de la statusurile sociale care functionau ca reper la finele secolului XIX, respectiv inceputul secolului XX. Cele doua rase, albii si negrii se evitau cat de mult posibil. Cetatenii de culoare erau tratati in multe cazuri drept obiecte, lucruri, destinul lor in sclavie fiind harazit inca de la nastere.
Cu toate acestea, brazilienii de culoare au fost atrasi ca un magnet de sport. La inceput ei nu au fost primiti la jocuri, motiv pentru care s-a asistat la crearea unor cluburi in care criteriul de selectie era cel rasial.
Tarziu, in 1915, un club de fotbal, Santa Cruz, a spart aceasta bariera sociala si a permis negrilor sa evolueze in aceeasi echipa cu semenii lor albi. Celelalte partenere de intrecere au acceptat cu greu acest lucru, dar pana la urma au facut-o, punand conditia ca intre cele doua rase sa nu existe contact fizic.
Cum specificul jocului de rugby nu permitea lipsa atingerilor, e clara franarea dezvoltarii balonului oval langa Copacabana. Fotbalul in schimb a avut de castigat de pe urma acestei intamplari. Se spune ca jucatorii, fiind nevoiti tot timpul sa se evite, au dezvoltat pana la superlativ tehnica rafinata cu care incanta si azi.
Din punct de vedere rugbystic, Brazilia a ramas totusi un loc special. Rugby-ul nu a fost recunoscut decat tarziu, deoarece practicarea sa era limitata la cateva departamente de pe coasta estica. Africa de Sud, intre 1970 si 1980, a venit de mai multe ori in Brazilia, pentru a sustine turnee. In acea perioada Springboks nu aveau foarte multe contacte internationale, din cauza boicotului pentru Apartheid.
In Brazilia, in doua cazuri, au ajuns si selectionate franceze pentru sustinerea unor turnee, in 1974 si 1985.
O competitie nationala, Super 10, se organizeaza in Brazilia din 1964, iar echipa nationala a sustinut primele jocuri intertari in 1950. In acel an, fotbalistii cariocas pierdeau meciul pentru titlul mondial, 1-2 pe Maracana contra rivalei Uruguay. Pe arenele cu buturi, primul meci al Braziliei a insemnat tot o infrangere contra celestilor, pe 9 septembrie 1950, cu scorul de 8-6.
Brazilia este actualmente calificata din oficiu, ca tara gazda, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016. Pentru a se prezenta cat mai bine la aceasta competitie, forul de specialitate face eforturi intense de a progresa la rugby 7.
