In minutul 75 al meciului Anglia – Tara Galilor, transformerul oaspetilor, Dan Biggar, a concretizat o lovitura de pedeapsa, de la circa 50 de metri, prin care a adus victoria natiunii sale (28-25). Fanii englezi de pe Twickenham „au inghetat” in tribune cu gandul ca acum echipa lor de suflet e obligata sa invinga Australia, dubla campioana mondiala, altfel nu se va califica in sferturile de finala ale Cupei Mondiale pe care o organizeaza.
Englez la origine, comentatorul ITV a salutat lovitura lui Biggar, iar apoi, la final, a elogiat victoria „penelor de strut” de parca ar fi castigat „trandafirii”, iar mai apoi, in studio, Clive Woodward si Jonny Wilkinson, doi dintre eroii principali ai triumfului Angliei la editia 2003 a Rugby World Cup, au avut puterea sa zambeasca in timp ce comentau cele intamplate alaturi de Neil Jenkins, unul dintre rugbystii legendari ai Tarii Galilor.
Fara indoiala, englezii au o alta filosofie de viata decat noi, romanii. Iar ei privesc rugby-ul altfel decat o facem noi. Imi amintesc ca in 2001, inainte ca Romania sa dispute pe Twickenham, acel meci de trista amintire pentru noi (am pierdut cu 0-134), secundul lui Woodward, Andy Robinson, a condus doua antrenamente ale nationalei noastre, unul pe Stadionul “Lia Manoliu” celalalt pe „Arcul de Triumf” in spiritul rugby-ului, britanicii au incercat sa ajute echipa noastra. Intrebat de ce in Insula antrenorii stau sus in tribuna si nu se agita asa cum se intampla la noi, cel care avea sa vina mai apoi cu Scotia A la Bucuresti a dat un raspuns uluitor: „In timpul unui meci, capitanul este cel care conduce echipa pe teren. El stie ce are de facut. Antrenorii, cu ajutorul comunicatiei radio mai dau cate un sfat, decid schimbarile. Dupa meci, facem analiza video si vedem cine si ce a facut bine, cine a gresit. Rugby-ul este un joc, iar noi, in Anglia, il tratam ca atare, respectand desigur regulile”. Autorul intrebarii a insistat: „Este un joc, dar este unul pe bani!”; Robinson a zambit, iar apoi a concluzionat: „Este adevarat ca rugby-ul de azi este pe bani (n.a. multi bani, in Vest, as adauga), dar tot joc ramane!”
Fireste ca esecul de aseara al Angliei va face sa curga multa cerneala amara in ziarele de la Londra. E posibil chiar ca „trandafirii” sa nu se califice in sferturile de finala, ceea ce va aduce multe tristete fanilor care arborasera peste tot, in capitala Regatului Unit, steagul alb cu crucea Sfantului Gheorghe. Insa pasiunea pentru rugby nu va disparea aici in urma unui eventual esec al Angliei la aceasta Cupa Mondiala. Si aceasta fiindca englezii privesc si trateaza rugby-ul ca pe un joc. Si care ramane un joc chiar daca este unul pe bani, pe foarte multi bani.
Deloc intamplator, insularii au fost cei care s-au opus adoptarii profesionismului in sportul cu balonul oval pana pe la sfarsitul secolului trecut si tot ei au refuzat multa vreme, pana in 1987, chiar organizarea Rugby World Cup, englezii au organizat in acelasi an prima editie a campionatului tocmai fiindca erau impotriva acordarii de titluri, de cupe (in Five Nations, castigatoarea a primit un trofeu abia prin anii 90).
Si tot asa era si prin anii 50, cand Harlequins a venit intr-un turneu la Bucuresti. Iar atunci jucatorii ei au tinut sa vada orasul si in drum spre stadionul Dinamo, unde aveau meci, au trecut pe langa bazinul Floreasca. „Ce-i aici?” a intrebat unul dintre ei. „Un bazin de inot”, i s-a raspuns. „Da? Pai atunci putem sa facem baie?” Omul de legatura, roman, ce-i insotea le-a raspuns mirat: „Pai aveti meci peste doua ore… Sa nu intarziati!”
Englezul i-a spus, cu acel calm specific englezesc, ca nu-i nicio problema. Si apoi i-a explicat ca el si colegii sai sunt aristrocati. Si ca ar putea sa se antreneze non-stop, acasa, in Insula, insa nu o fac din respect pentru celelalte echipe formate din jucatori care merg dimineata la slujba, iar apoi, seara, se pregatesc.” Facem tot atatea antrenamente cate fac si ei pentru ca la meciuri sa fim pe picior de egalitate”
Fireste ca noua, romanilor, o asemenea filosofie ni se pare ciudata. Daca am fi fost in postura englezilor, inventatori ai acestui sport, campioni mondiali la rugby in 2003 si gazde ale Cupei Mondiale, noi cu siguranta ca „am fi luat foc”. Pentru a o intelege, pentru a o adopta e nevoie de ceva timp. Si cel mai bine si repede o poti face traind aici, in Insula. Nu m-a mirat, asadar, cand, la sfarsitul unui antrenament al echipe Romaniei, dupa meciul cu Franta (11-38), transmitandu-le jucatorilor nostri ca sper sa reziste la fel de bine in fata Irlandei, l-am auzit pe Catalin Fercu, care joaca de un an pentru Saracens Londra, spunand in stilul sau laconic: „Rugby-ul este un joc! Nimic altceva!”
Astazi, la ora locala 16.45 (18.45 in tara), Stejarii vor infrunta Irlanda, pe Stadionul Wembley. Iar eu, in spiritul specific britanic, le voi spune doar atata: „Jucati! Bucurati-va de joc! Si daca o veti face la final oamenii din tribuna va vor aplauda indiferent de rezultatul final”
Ahoe STEJARI! Hai ROMANIA!
Marian Burlacu (Londra)
