Crancena lupta!
Noua Zeelanda-Africa de Sud!
Aceste doua natiuni se intalnesc din 1921 si nicio generatie de suporteri ai rugby-ului nu s-a plictisit si nu se va plictisi vreodata urmarind infruntarile acestor doua mari echipe.
De-a lungul secolului XX si a intregii perioade a rugby-ului amator, fiecare serie All Blacks-Springboks constituia o finala de Cupa Mondiala, desemnand, in mod neoficial, cea mai buna echipa a momentului respectiv.
In semifinala de pe Twickenham, All Blacks au invins, 20-18, dupa o lupta crancena, dramatica, plina de tensiune si in care, dupa spusele lui Steve Hansen, victoria putea reveni oricarei echipe.
Noua Zeelanda a dominat atat teritorial cat si posesia balonului, dar Africa de Sud s-a aparat exceptional, mai ales in repriza intai.
All Blacks au inceput in forta si Jerome Kaino a inscris primul eseu al meciului in minutul 6, eseu transformat de Daniel Carter.
In mod surpinzator, insa, All Blacks au inceput sa comita greseli peste greseli, oferind sud-africanilor – numai in prima repriza! – noua lovituri de pedeapsa.
Handre Pollard a transformat patru dintre acestea stabilind scorul la pauza: 12-7 in favoarea Africii de Sud.
Springboks au folosit singura tactica posibila care le-ar fi acordat sanse de victorie impotriva All Blacks: organizare defensiva perfecta, fortarea adversarilor sa greseasca, precizia transformarilor si a jocului de picior.
Daca aceasta strategie a dat roadele asteptate in prima parte a meciului, in schimb, in cea de-a doua repriza, presiunea ofensiva a neo-zeelandezilor a anihilat, in mare masura, tactica sud-africanilor.
In perioada in care Jerome Kaino a fost eliminat pentru 10 minute, Springboks nu au reusit sa inscrie niciun punct, in timp ce Dan Carter a reusit un superb drop gol care a apropiat echipa sa la doar doua puncte: 10-12.
Cateva minute mai tarziu, Beauden Barrett, intrat in teren in locul lui Nehe Milner-Skudder, a marcat eseul decisiv dupa o pasa primita de la Ma’a Nonu. Dan Carter a transformat readucand echipa sa in avantaj: 17-12.
Ceea ce a fost esential dupa eseul lui Barrett a fost modul in care All Blacks au reusit sa domine teritorial si sa controleze posesia balonului in ultimele 20 de minute ale meciului.
Ploaia care a cazut in timpul meciului ar fi trebuit sa avantajeze Africa de Sud al carei joc se baza pe forta gramezii si a maul-ului penetrant.
Nu a fost cazul, insa, tocmai datorita manierei in care All Blacks au stiut sa domine posesia in momentele cruciale ale meciului.
Sam Whitelock a castigat un balon decisiv in fata lui Victor Matfield – pe repunerea lui Adriaan Strauss – intarind, astfel, controlul posesiei balonului.
Noua Zeelanda a fost departe de spendida demonstratie realizata in fata Frantei, cu o saptamana in urma. Dar si adversarul a fost altul.
Dupa meciul cu Franta, presa neo-zeelandeza se intreba daca aceasta este cea mai buna selectionata All Blacks din toate timpurile.
Sigur, raspunsul si concluziile le apartin ziaristilor si specialistilor neo-zeelandezi.
Semifinala cu Africa de Sud a aratat, insa, ca evaluarea corecta a performantei unei echipe intr-un meci din cadrul Cupei Mondiale depinde si de riposta adversarului respectiv.
Comparand cele doua meciuri, se constata, cu usurinta, o diferenta apreciabila intre felul in care a jucat Franta si maniera in care a jucat Africa de Sud.
Aceasta comparatie nu diminueaza cu nimic meritele selectionatei All Blacks care va juca, sambata, in cea de-a patra finala a Cupei Mondiale.
Eugen Cionga (Londra)
FOTO: sports.ndtv.com
