Stejarul Buzau si CS Navodari, castigatoarele celor doua serii din Grupa a II-a valorica din Cupa Romaniei se vor intalni vineri, 29 aprilie, in meciul de baraj care va stabili echipa ce va urca in sferturile competitiei.
Meciul care aduce fata in fata cele mai bune echipe din al doilea esalon valoric se va disputa la Bucuresti, pe terenul din Complexul Ghencea, de la ora 16:00 si va putea fi urmarit in direct pe RugbyTv.
Cele doua echipe au terminat pe primul loc seriile din care au facut parte, castigand toate meciurile disputate. Astfel, CS Navodari s-a impus in Seria Albastra, din care au facut parte CSM Bucovina Suceava, RCM Galati si RC Barlad. Cu 28 de puncte acumulate, echipa din Constanta si-a dominat adversarii, reusind in ultima etapa din faza grupelor cea mai mare diferenta de scor din actuala editie a competitiei, 71-17 cu RC Barlad.
Stejarul Buzau s-a impus in Seria Rosie, din care au facut parte Stiinta Petrosani, CS Manastur si CSUAV Arad. Buzoienii au adunat acelasi numar de puncte, 28, insa au avut doua partide pe care le-au castigat la 0, cu Stiinta Petrosani (36-0) si cu Arad (5-0, la masa verde).
Echipa care va castiga meciul de baraj se va califica in sferturile de finala, alaturi de echipele din SuperLiga CEC Bank.
FOTO: Marius Tanase Facebook