Vicecampioana Stiinta Baia Mare a castigat la debutul in noua editie a SuperLigii CEC Bank, reusind sa se impuna in detrimentul celor de la Dinamo Bucuresti, dupa o partida controlata in totalitate de maramureseni.
Baimarenii au inceput prin a lua pulsul adversarilor, bucurestenii dupa primul fluierul de start incercand sa ia initiativa, dupa care, testand forta alb-rosilor, au inceput asediul terenului de tinta al acestora.
A fost suficienta o iesire la rampa a lui Michael Wiringi, care, dupa ce a facut slalom prin apararea dinamovistilor, l-a deschis pe Seam Morrell pentru primul eseu al partidei, venit in minutul sase, Samoa Luke transformand din pozitie usoara, incercarea fiind la centru.
Dupa patru minute gramada zimbrilor i-a fixat pe alb-rosii la cinci metri de terenul acestora de tinta, Moyake Kuselo a luat balonul intrand in forta pentru a finaliza actiunea cu un nou eseu transformat de Samoa Luke.
Partida a continuat sa curga intr-o singura directie si, dupa un atac pe partea dreapta, balonul a ajuns la Ciuntu, care a marcat a treia incercare a maramuresenilor, Samoa Luke trecandu-si in cont o noua transformare.
Pe finalul primei parti Dinamo a incercat sa puna presiune asupra gazdelor, o actiune prelungita in 22-ul acestora insa ramanand fara finalizare pentru ca balonul trimis de Barbuliceanu din drop a nimerit bara butului maramuresenilor.
Inceputul partii secunde a adus cea de-a patra incercare pentru Stiinta Baia Mare, autor centrul Michael Spring, pentru ca apoi intr-un interval de patru minute Michael Wiringi sa bata de doua ori apararea oaspetilor, reusind dubla personala.
Samoa Luke a transformat toate reusitele colegilor lui, astfel ca in minutul 50 Zimbrii conduceau cu un confortabil rezultat de 42-0.
Ultima incercare a maramuresenilor a venit la jumatatea reprizei a doua, cand indecizia in recuperarea unui balon din partea dinamovistilor a facut ca, atent pe faza, Oancea sa indeplineasca o simpla formalitate, Samoa Luke ajungand la sapte transformari din tot atatea posibile.
Cu victoria si punctul bonus asigurate, baimarenii au facut pasul inapoi, astfel ca Dinamo a reusit sa mute jocul in jumatatea de teren a gazdelor, marcand punctele de onoare dupa o lovitura de pedeapsa concretizata de Nitu.
In ultimele minute Dinamo a jucat in 14 jucatori, Vlad Tanase primind cartonas galben, rezultatul de pe tabela de marcaj insa nu s-a mai modificat, Stiinta Baia Mare impunandu-se cu 49-3.
Foto:www.ursachipaul.ro