Caută
Close this search box.

SuperLiga se reia cu o etapă ce programează partide extrem de interesante

Sâmbătă și duminică, 4 și 5 septembrie, sunt programate a se disputa partidele din etapa a 9-a contând pentru SuperLiga, o rundă care le va aduce față în față pe Steaua cu SCM Timișoara, Dinamo va primi vizita Științei Baia Mare, iar la malul mării Tomitanii Constanța își va măsura forțele cu Universitatea Cluj.

În ordine cronologică, prima partidă va fi cea dintre Tomitanii Constanța și Universiatea Cluj. Privită din prisma clasamentului la zi, dar și a celor văzute în partida tur, s-ar putea spune că va fi o dispută echilibrată. Tomitanii, încă, fără puncte în ierarhia primului eșalon valoric, Universitatea Cluj, cu singurul succes obținut chiar în întâlnirea cu constănțenii, de pe Iuliu Hațieganu. Datele problemei, însă, se schimbă, și pe fondul masivelor transferuri făcute, Tomitanii vor arăta, cu siguranță, o altă față decât în cea pe care au arătat-o în prima parte a competiției.

Pe stadionul din Complexul Ghencea, Steaua București și SCM Timișoara vor continua practic duelul început în urmă cu o săptămână, în aceeași locație, în semifinalele Cupei României. Înaintea acestei etape, Steaua este liderul clasamentului, iar SCM Timișoara, deși pe poziția a treia, se află la un ecart de doar trei puncte față de roș-albaștri. Dacă elevii lui Dănuț Dumbravă vor dori ca și după acestă etapă să-și mențină locul vor trebui să uite de jocul făcut sâmbătă, mai ales că bănățenii vor veni cu un moral excelent în urma victoriei obșinute în acel joc.

În istoricul întâlnirilor directe, în SuperLiga, Steaua București și SCM Timișoara s-au întâlnit de 23 de ori. Timișorenii s-au impus în 13 partide, Steaua de 8 ori, alte două întâlniri terminându-se la egalitate. Una dintre aceste remize s-a consemant în turul acestei ediții, la Timișoara, când scorul a fost 13-13.

Epilogul etapei a 9-a va avea ca loc de disputare stadionul Florea Dumitrache, acolo unde Dinamo București o va întâlni pe campioana en-titre, Știința Baia Mare. Sâmbăta trecută cele două echipe s-au întâlnit în semifinalele Cupei României, pe Arena Zimbrilor, însă, chiar dacă băimărenii porneau ca favoriți, Dinamo a dat o replică curajoasă și mai ales consistentă. Sigur că ambele echipe vor juca cu ochii pe clasament, în condițiile în care primele două poziții, la finalul sezonului regulat, asigură disputarea semifinalelor pe teren propriu.

Dinamo București și Știința Baia Mare s-au întâlnit de 20 de ori în SuperLiga, 19 victorii revenind maramureșenilor, una singură alb-roșilor și aceasta în urmă cu șase ani. În tur, Știința Baia Mare s-a impus cu rezultatul de 46-27, după o dispută spectaculoasă din care au rezultat în total 10 eseuri.

 

SuperLiga

Etapa  a IX-a
4 septembrie
Ora 11:00
ACS Tomitanii – U Cluj, stadion Mihai Naca
Arbitri: Cristian Șerban, Robert Diaconescu, Robert Dascălu, nr. 4 Viorel Bujoreanu
CCOB: Constantin Bonea

Ora 12:00, live TVR HD și Rugby Tv (platforma rugbyromania.ro)
CSA Steaua – SCM Timișoara, stadion Ghencea
Arbitri: Alexandru Ionescu, Dragoș Preda, Alexandru Nițulescu, nr. 4 Andrei Gheorghe
TMO: Răzvan Vasiliu
CCOB: George Bărgăunaș

5 septembrie
ora 11:30, live TVR HD și Rugby Tv (platforma rugbyromania.ro)
CS Dinamo – CSM Știința Baia Mare, stadion Florea Dumitrache
Arbitri: Vlad Iordăchescu, Radu Petrescu, Mădălin Gârbău, nr. 4 Ionel Dumitrescu
TMO: Cristian Răduță
CCOB: Mihai Irimia

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile

slot gacor