Ultima etapă a sezonului regulat a Ligii de Rugby Kaufland a aparținut echipelor favorite la victorie care s-au impus în toate cele trei partide, CSM Știința Baia Mare, SCM USV Timișoara și CS Dinamo. Astfel, în urma acestor rezultate s-au creionat și semifinalele, SCM USV Timișoara-CSA Steaua și CSM Știința Baia Mare – CS Dinamo, în timp CS Rapid cu CSU ELBI Cluj vor juca un meci de clasament.
La Baia Mare, pe Arena Zimbrilor, CSM Știința a întâlnit pe CSA Steaua. Partida a fost dominată de zimbrii care au obținut bonusul ofensiv încă din prima repriză reușind să marcheze șase eseuri. Deși au început bine meciul reușind să înscrie prima încercare a întâlnirii și să deschidă astfel scorul, căpitanul Tudor Butnariu culcând balonul în terenul de țintă, iar Manuel Frutos transformând, 7-0, militarii s-au aflat în permanență în spatele gazdelor care au punctat încercare după încercare, 38-17 fiind scorul pauzei. Partea secundă a adus puncte puține față de prima repriză, maramureșenii reușind să pună pe tabelă încă 12, iar oaspeții 5. De altfel, în repriza a doua fiecare echipă a marcat câte un eseu, diferența fiind făcută de loviturile de penalitate, 52-22, scor final. În urma victoriei cu bonus ofensiv, Baia Mare își consilidează locul secund în ierarhia Ligii Kaufland, urmând să dispute semifinala cu CS Dinamo, care ocupă locul 3, pe teren propriu.
Au marcat pentru Baia Mare: Taliauli Sikuea – 2 eseuri, Danny Mokhoabane, Sione Fakaosilea, Alexandru Țiglă, Nicolaas Immelman, Florian Roșu – un eseu fiecare, Paul Popoaia – 3 trasformări și o lovitură de pedeapsă și Luca Nichitean – o lovitură de pedeapsă, respectiv Lasha Lomidze – 2 eseuri, Tudor Butnariu – un eseu și Manuel Frutos – 2 transformări și o lovitură de pedeapsă, pentru Steaua
Victorie categorică pentru Dinamo
Celelalte două partide ale etapei au avut loc la București. Pe stadionul Florea Dumitrache, campioana en-titre, CS Dinamo a întâlnit pe CSU ELBI Cluj. Meciul a fost dominat de alb-roșii care au marcat 11 eseuri, ardelenii rezistând doar prima parte a întâlnirii, 31-3, scorul pauzei. În repriza secundă, bucureștenii au punctat eseu după eseu, 69-10, scor final.
Au marcat pentru Dinamo: Mihai Graure și Dylan Schwartz – două eseuri fiecare, Sergiu Puescu, Cosmin Manole, Turagalu, Cristi Chirică, Damian Bonaparte și Justin Theys – un eseu fiecare, Helarius Kisting – un eseu și 5 transformări, Dylan Schwartz – o transformare, Tudor Boldor – o trasformare, respectiv Adrian Marcu – eseu și Ionuț Mazăre – o transformare și o lovitură de pedeapsă, pentru Cluj.
Timișoara termină pe primul loc sezonul regulat
Pe Stadionul Olimpia, CS Rapid a întâlnit pe SCM USV Timișoara, liderul la zi al ierarhiei. Bănățenii au început în forță cu două eseuri marcate, 12-0, după care, gazdele au revenit, reușind să marcheze la rândul lor două eseuri, ambele transformare, pentru a prelua conducerea, 14-12. În utimele șase minute, oaspeții răstoarnă din nou rezultatul și după două eseuri marcate și transformate, intră la pauză cu avantaj, 26-14. În partea secundă, Rapidul nu mai poate ține ritmul cu adversarul care marchează încă patru eseuri, față de unul singur al gazdelor. Timișoara câștigă astfel cu 51-21, își adjudecă și bonusul ofensiv, consolidându-și primul loc. Astfel, bănățenii vor disputa semifinala pe teren propriu, urmând să întâlnească echipa care a terminat pe locul 4, CSA Steaua.
Au marcat pentru Rapid: Alexandru Savin, Mihai Dragoș, Marian Ispir – un eseu fiecare, Ștefan Cojocariu – 3 transformări, respectiv Kalmakheildea – 2 eseuri, Dănuț Jipa, Romeo Corrado-Ștețco, Iliesa Tiqe, Andrei Mureșan, Khvicha – un eseu fiecare, Gabriel Rupanu – un eseu, o transformare, o lovitură de pedeapsă, Daniel Plai – trei transformări pentru Timișoara.