S-a stins din viață legendarul Constantin Dinu “Capone”

Constantin Dinu Capone.

Unul dintre cei mai reprezentativi pilieri ai Stejarilor a decedat aseară, după o lungă luptă cu o boală necruțătoare.
Pentru rezultatele deosebite obținute, acesta a fost desemnat de Federația Română de Rugby drept cel mai valoros pilier stânga din istoria naționalei.

FRR transmite sincere condoleanțe familiei.

După debutul în handbal şi haltere în 1959, la Liceul .Sf. Sava, începe să joace rugby, sportul care l-a consacrat, în 1960, ca junior al Clubului. Locomotiva Griviţa Roşie., avându-i antrenori pe Constantin Cocor şi Ilie Milea. În 1962 trece în echipa de seniori a aceluiaşi club, unde joacă timp de 7 ani (1968), fiind instruit de Dumitru Manoileanu, Viorel Moraru şi Radu Demian. Aici cucereşte 2 titluri de campion şi, în 1964, şi CCE. În perioada 1969-1973, se transferă la echipa Ştiinţa Petroşani, unde este antrenat de Theodor Rădulescu şi Dumitru Manoileanu, pentru ca în 1973 să revină la ”Griviţa”, unde va mai juca până în 1983.
Din 1983, timp de un an, activează în Italia ca antrenor-jucător la echipa de Divizie B Reggio-Calabria. Pleacă apoi în Franţa, unde tot în postura de antrenor-jucător îşi aduce aportul la echipele .RO Cholét. din Divizia a III-a (1984-1987) şi în Nantes la Clubul .Snuc. din Divizia B, între 1987 şi 1990, an când se poate spune că îşi încetează activitatea de sportiv, după 30 de ani de prezenţă pe terenurile de rugby ca jucător. Totodată, la Nantes, deţine şi funcţia de antrenor regional în Comitetul acestui oraş. Este solicitat, între 1990- 1996, la echipa din Paris de Divizia B AS Police Paris. (ASPP).

În atac, cu mingea în brațe, în tricoul Stejarilor.
Este selecţionat în echipa naţională de juniori între 1962-1965 şi în cea de seniori din 1965 până în 1983, unde timp de 18 ani, printre alte multe turnee şi jocuri internaţionale, joacă de 17 ori împotriva Franţei, realizând 5 victorii. În Cupa FIRA (CE) cucereşte de două ori locul I (1981,1983), de trei ori locul II (1974,1978, 1979) şi o data locul III (1982). Postul său specializat a fost de stâlp.. A participat la multe cursuri de perfecţionare, printre care şi cele de la Bordeaux, Nantes, Paris.
În topul mondial publicat de ziarul l’Equipe. în noiembrie 1997, Dinu Constantin figurează pe locul 13 cu 70 de selecţii în echipa naţională, după ce în topul mondial, din perioada 1983-1988, fusese pe primul loc. Maestru al sportului (1967), Maestru emerit (1970).

Constantin Dinu a fost desemnat cel mai valoros jucător pe postul de pilier stânga din istoria naționalei noastre.

Vom reveni cu detalii despre locul și momentul în care fostul mare internațional va fi înmormântat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

*informații din ENCICLOPEDIA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI DIN ROM NIA, volumul 2, ediția a doua

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile