Caută
Close this search box.

Final de sezon regulat în Pro D2! S-au stabilit barajele

Al doilea eșalon valoric francez de rugby, Pro D2, a consumat etapa cu numărul 30. În această divizie, mai mulți jucători și antrenori români au contracte cu grupările componente.

Biarritz a câștigat cu 41-15 în fața celor de la Carcassonne, echipă deja retrogradată. La Carcassonne a jucat și internaționalul român, linia a doua, Marius Iftimiciuc, cel care a evoluat de la început până la final de meci, cu excepția intervalului dintre minutele 52 și 70, când a fost înlocuit temporar.

Într-un derby al antrenorilor români, Oyonnax a învins Aurillac cu 36-25. La Oyonnax este, în staff, Valentin Ursache, care a și fost jucător al acestei echipe, în vreme ce antrenor principal la Aurillac este Romeo Gontineac.

Dax a cedat fără să marcheze, pe teren propriu, în fața liderului Vannes, cu 47-0. La Dax a evoluat și pilierul dreapta Thomas Crețu, înlocuit în minutul 46 din structura grămezii ordonate.

Soyaux a câștigat meciul cu Beziers, 18-15. Ambii jucători români legitimați la cele două echipe, Mitu respectiv Taylor Gontineac, au absentat. La Beziers, antrenor pentru pachetul de înaintare este fostul internațional român Marius Tincu.

Mont de Marsan, fără Gheorghe Gajion, accidentat, a câștigat ultimul meci al sezonului regulat, 50-28 cu Agen, în fața propriilor suporteri.

Clasament final Pro D2, ediția 2025-2026:
1. Vannes – 116 p.
2. Colomiers – 95 p.
3. Provence Rugby – 92 p.
4. Oyonnax – 86 p.
5. Valence-Romans – 84 p.
6. Brive – 83 p.
7. SU Agen – 72 p.
8. Grenoble – 62 p.
9. Soyaux-Angoulême – 59 p.
10. Biarritz – 56 p.
11. Dax – 55 p.
12. Béziers – 54 p.
13. Nevers – 53 p.
14. Stade Aurillacois – 53 p.
15. Mont-de-Marsan – 51 p.
16. Carcassonne – 35 p.

În barajele pentru promovare, cu primele echipe fiind gazdă, programul este următorul:
Provence – Brive, sâmbătă, 23 mai, ora 19.30
Oyonnax – Valence, joi, 21 mai, ora 22.00

Semifinalele, pe terenul primelor două clasate, vor avea loc o săptămână mai târziu. Tot atunci are loc și barajul de promovare/retrogradare cu finalista din Nationale, în care două echipe cu români, Mont de Marsan și Nissa, se vor duela pentru locul vacant din Pro D2.

articol scris de Cristi Frisk
FOTO: ProD2 Facebook

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile