Caută
Close this search box.

Bordeaux-Begles a câștigat a doua oară consecutiv Cupa Campionilor Investec

Finala Cupei Campionilor Investec, cea mai putrenică competiție europeană dedicată echipelor de club, s-a disputat sâmbătă după-amiază, pe 23 mai, pe Stadionul San Mames din Bilbao.

Bordeaux-Begles, deținătoare en-titre a trofeului, și-a dublat performanța, reușind un al doilea trofeu consecutiv, după o finală spectaculoasă cu Leinster. Rugbyștii francezi au tranșat soarta partidei încă de la pauză, când deja se instalaseră confortabil la conducere, pe tabela de marcaj, cu scorul de 35-7.

Mijlocașul la grămadă Maxime Lucu a marcat primul eseu al meciului, apoi a intrat în acțiune cel mai bun marcator de eseuri de la Six Nations, aripa Louis Bielle-Biarey, care a culcat de două ori balonul in terenul de țintă advers. A mai înscris un alt eseu și Moefana, de asemenea jucător-cheie al francezilor, așa că scorul a luat proporții.

În partea secundă, Bordeaux s-a mărginit la a juca tactic, pentru conservarea rezultatului, tactică perfectă pentru condițiile finalei contra unei echipe ambițioase și puternice, precum Leinster.

Scorul final a fost 41-19 în favoarea celor de la Bordeaux, echipă care, astfel, a cucerit a doua oară consecutiv Cupa Campionilor Investec. Pentru Leinster este a patra finală de Cupa Campionilor, în ultimii cinci ani, pierdută împotriva unei echipe franceze, după ce a cedat și contra celor de la Stade Rochelais, de două ori, respectiv Toulouse, între 2022 și 2024.

Partida poate fi considerată și un duel tactic de excepție între doi dintre cei mai buni antrenori din rugby-ul mondial actualmente. Yannick Bru, tehnicianul celor de la Bordeaux, a avut, cel puțin la ora finalei, inspirație superioară față de Leo Cullen, antrenorul echipei Leinster.

articol scris de Cristi Frisk
Foto: Union Bordeaux Begles

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile