.png)
Istoria rugby-ului românesc este plină de momente frumoase, unice și originale. Atunci când consultăm volumele istorice avem tendința, naturală poate, de a merge mult în trecut, pentru a reaminti fapte pe care contemporanii nu le cunosc. Totuși, inclusiv istoria recentă, din perspectivă ovală, are episoade care pot fi fructificate în actualitate.
Era în februarie 2012. Asupra Bucureștiului se asmuțise o hoardă de ninsori și viscole. În toată țara erau anunțate coduri roșii de vreme potrivnică. Meteorologia făcea prognoze sceptice în ceea ce privește disputarea unui meci, în aer liber, în asemenea condiții atmosferice.
Stejarii urmau să debuteze în Campionatul European, pe Arcul de Triumf, în fața Portugaliei. Era și o revanșă de luat, după eșecul suferit pe tărâm lusitan, cu un an înainte. În săptămâna premergătoare meciului, a nins ca în povești. Cantonamentul Stejarilor s-a petrecut mai mult în sala de forță, lucrul cu balonul fiind ingreunat de vremea rea și de stratul consistent de zăpadă.
Cu o zi înainte de meci, disputarea partidei era pusă sub semnul întrebării. Arbitrul irlandez Mark Patton fusese clar la ședința tehnică: una dintre condiții era ca jucătorii să poată înfige crampoanele în teren, la grămezile ordonate. Era, așadar, și problema suprafeței înghețate.
Meciul era programat sâmbătă, 4 februarie, de dimineață, de la ora 11.00. Televiziunea care a transmis acel meci a fost GSP TV, unul dintre partenerii de nădejde la acea vreme, pentru rugby-ul românesc.
Vineri după-amiază, urgia albă a crescut în intensitate, iar Bucureștiul a fost efectiv troienit sub nămeți. Terenul cu buturi de la Arcul de Triumf era, evident, sub o pătură consistentă de omăt. Șansele pentru ca meciul să înceapă erau infime.
Conducerea Federației Române de Rugby a convocat o celulă de criză pentru găsirea unor soluții. Iar planul, până la urmă, a funcționat. ca să nu fie teren înghețat, în noaptea de vineri spre sâmbătă nu s-a intervenit, așa că stratul de zăpadă de aproape un metru, a fost o încălzire naturală pentru gazon, nepermițând formarea gheții.
Sâmbătă de dimineață, de la ora 6.00, muncitorii de la Romprest, alături de juniorii cluburilor bucureștene și ilfovene, plus sute de voluntari, au intrat în acțiune. Înarmați cu lopeți, pături pentru transportul zăpezii, alte utilaje și mai ales dragoste de rugby, sutele de oameni au început lupta cu zăpada. Aproape 10.000 de metri cubi de zăpadă au fost scoși de pe teren, într-o atmosferă inegalabilă. Distracția a fost maximă pentru toți cei care dădeau vârtos la lopată. Nimeni nu s-a plâns de ger sau de oboseală. Se făceau glume, se discuta despre rugby, se spuneau povești. Antrenorii munceau cot la cot cu discipolii lor, cu părinți, cu voluntari, cu oameni simpli care își doreau un singur lucru, ca acel meci de rugby să se joace. După câteva ore de muncă asiduă, mormanele de zăpadă au început să scadă, iar speranțele că meciul se va juca au apărut ca o realitate. Energia oamenilor a crescut după ce luptătorii contra zăpezii au fost serviți cu 200 de litri de ceai cald și 300 de sandwich-uri.
Ora oficială a partidei a fost amânată, dar la inspecția brigăzii irlandeze, de la ora 12.15, arbitrii și-au dat acordul că meciul se poate disputa. Voluntarii munciseră aproape 6 ore pentru ca terenul să fie practicabil. Oricum, și dacă nu s-ar fi reușit operațiunea de deszăpezire până atunci, arbitrii probabil că ar fi fost binevoitori și ar mai fi lăsat lumea să muncească, până când terenul ar fi fost curățat.
Toți cei care au muncit la lopată, au luat loc onorific în tribune și i-au încurajat pe Stejari. Am învins cu 15-7, pe un teren foarte greu. Dumitraș a trimis o pasă cu piciorul pentru sprintul aripii Lemnaru și primul eseu. A mai culcat balonul în teren de țintă lusitan și pilierul Andrei Ursache, așa că meciul a fost câștigat.
Victoria însă nu a fost doar a celor 15 din teren, ci a celor 750 din teren și tribune. A fost, poate pentru prima dată în istoria universală a rugby-ului, când spectatorii s-au simțit parte integrantă a evenimentelor din teren, când victoria nu a fost doar a celor care au jucat, ci, mai degrabă, a celor care au ajutat ca meciul să se joace.
Este un exemplu de solidaritate pe care, la nivel general, rugby-ul îl oferă cu generozitate. Acest tip de comportament este unul impus de valorile universale promovate de balonul oval.
Făcând legătura cu actualitatea, acum, înainte de semifinala cu Georgia, Stejarii au nevoie, parcă mai mult ca oricând, de susținerea întregii națiuni. Sigur, dificultățile sunt diferite, însă necesitatea chimiei cu suporterii rămâne. Meciul cu Georgia, să nu uităm, este doar o etapă de pregătire pentru Cupa Mondială din 2027. Echipa națională a României este a tuturor, nu doar a jucătorilor și antrenorilor. Merită susținută necondiționat…
Editorial scris de Cristi Frisk
