În prima etapă a ediției 2026 a Six Nations, Italia, cea care va fi una din adversarele Stejarilor la Cupa Mondială 2027, a furnizat o veritabilă surpriză. Peninsularii s-au impus, pe teren propriu, la Roma, pe Stadio Olimpico, în fața Scoției, cu 18-15. Startul italienilor, în fața a aproape 70.000 de spectatori, a fost furibund, cu două eseuri marcate în 14 minute, prin aripa Lynagh și centrul Mennoncelo. Restul punctelor pentru italieni le-a reușit, din două lovituri de pedeapsă și o transformare, Paolo Garbisi.
Italia a condus încă de la pauză, cu 15-7, iar după ce britanicii au marcat un eseu în minutul 67, au rezistat eroic în ultimul sfert de oră al meciului, apărându-se exemplar, chiar și pe linia de țintă. Până la urmă Italia a câștigat meritat, cu 18-15, obținând, a doua oară în istorie, Cutitta Cup, trofeu care se decernează anual în meciurile dintre Italia și Scoția. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat pilierul dreapta Ferrari, care a dominat linia întâi în grămezile ordonate, având și o importantă contribuție în jocul deschis.
Argentinianul Gonzalo Quesada, antrenorul Italiei, a selecționat, pentru ediția din acest an a puternicului turneu, următorul lot de jucători, enumerat mai jos.
Înaintași: Lorenzo Cannone, Niccolò Cannone, Tommaso Di Bartolomeo, Pablo Dimcheff, Riccardo Favretto, Simone Ferrari, Danilo Fischetti, Muhamed Hasa, Alessandro Izekor, Michele Lamaro, Samuele Locatelli, Giacomo Nicotera, David Odiase, Marco Riccioni, Federico Ruzza, Mirco Spagnolo, Andrea Zambonin, Manuel Zuliani.
Linia de treisferturi: Juan Ignacio Brex, Giacomo Da Re, Alessandro Fusco, Matt Gallagher, Paolo Garbisi, Monty Ioane, Louis Lynagh, Leonardo Marin, Damiano Mazza, Tommaso Menoncello, Paolo Odogwu, Martin Page-Relo, Lorenzo Pani, Edoardo Todaro, Stephen Varney.
În alte meciuri ale etapei de debut, Anglia a zdrobit Țara Galilor cu 48-7, în vreme ce Franța a învins Irlanda cu 36-22. Toate echipele gazdă, în prima etapă, și-au valorificat avantajul terenului propriu.
articol scris de Cristi Frisk
FOTO: Federazione Italiana Rugby Facebook


.png)




















































