Caută
Close this search box.

Lupii au pierdut și ultimul meci din grupele Super Cup, cu Brussels Devils

Selecționata Romanian Wolves a pierdut în această seară și ultimul meci din grupele Rugby Europe Super Cup. Lupii au fost învinși de Brussels Devils, la Soignies, cu 51-22 (24-10).

Gazdele au început mai bine meciul și în minutul 3, Antoine Vegis găsește breșa și reușește un eseu la centru, transformat de Jack Kellner, 7-0. Ecartul se dublează, după un mol de margine, bine rulat, Samuel Opsomer culcă balonul în terenul de țintă, iar Kellner aduce și cele două puncte, 14-0, minutul 8.
Lupii atacă, pun presiune și au o primă incursiune în 22-ul advers, însă în urma unei nesincronizări între ei, balonul este recuperat de belgieni. În minutul 16, Lupii au cea mai mare ocazie de a marca de până acum, după un balon jucat repede pe treisferturi, care trece pe la Jipa, Nedelcu și Alexandru Mircea. Un minut mai târziu, după un mol de margine, Donici prinde bine, urmează un schimb de pase, balonul ajunge din nou la Donici, care, cu patru adversari în spate, culcă balonul, Jipa, transformând pentru 14-7.
În minutul 21, Kellner aduce încă trei puncte pentru gazde, dintr-o penalitate, 17-7. Cinci minute mai târziu, Jipa punctează și el din același procedeu, menținându-i pe Lupi în joc, 17-10. Lupii domină partea a doua a reprizei, mutând jocul în 22-ul belgian și își mai trec în cont o oportunitate de a marca, însă balonul de urmărire șutat de Mîrzac este prins de Mathieu Hautier.
În ultimele minute ale primei părți, Devils mai reușesc un eseu prin Felix Rifon, după o fază luată pe cont propriu de Lindberg John Ekendahl, care a rezistat la placajele câtorva jucători români, pasându-i apoi lui Rifon. Kellner transformă pentru 24-10.
În repriza a doua Lupii au un joc mai bun, mai ofensiv, pun mai multă presiune, însă nu reușesc să concertizeze acest lucru în puncte.
În minutul 52, Opsomer primește cartonaș galben pentru greseli repetate, astfel că Devils rămân in inferioritate. Lupii speculează repede superioritatea și după un mol de tusa, ruleză bine, iar Savin, cu suportul lui Ciocoiu, culcă balonul în terenul de țintă, 24-15.
În ciuda jucătorului în minus, gazdele pun presiune și îi determină pe Lupi să greșească astfel că Kellner punctează din două penalități, 30-15. În minutul 63, belgienii reușesc un nou eseu, prin Marius Dehoust, Kellner transformă, 37-15.
În minutul 68, Lupii reușesc și ei un eseu prin Mîrzac, după un mol de tușă, acesta culege balonul și sprintează în eseu, Cojocariu transformă, 37-22.
În ultimele 10 minute, Devils mai marchează încă două eseuri, ambele transformare, ultimul în superioritate numerică după eliminarea temporară a lui George Motrea, 51-22, scor final.

Brussels Devils
1. Victor Baise, 2. Sacha Lucas, 3. Samuel Opsomer, 4. Dries De Keyser, 5. Jules Dumont, 6. Robin Van Bellinghen, 7. Jacques Genin, 8. Felipe Geraghty, 9. Felix Rifon, 10. Mathieu Hautier, 11. Miguel Fachada, 12. Lindberg John Ekendahl, 13. Martin Marenne, 14. Antoine Vegis, 15. Jack Kellner
Rezerve 16. Basile Van Parys, 17. Aster Van Nieuwenhove, 18. Seppe Verelst, 19. Flor Van Den Bussche, 20. Simon Rimac, 21. Simon Degand, 22. Axel De Coster, 23. Marius Dehoust
Staff: Sebastien Guns- antrenor principal,Bertrand Billi – antrenor secund, Julien Massimi – antrenor secund, Damien Chavalle – kinetoterapeut, Johan Van Ertbruggen, Charlie Fourneau – manager

Romanian Wolves
1. Alexandru Savin (CS Rapid) C  2. Sergiu Puescu (CS Dinamo), 3. Adrian Radu (CS Rapid), , 4. Ionuț Donici (CSA Steaua), 5. Andrei Toader (CS Rapid), 6.Andrei Bogdan Andreica (CS Rapid) 7. Răzvan Pasnicu (CS Rapid), 8. Alexander Dinu (CS Rapid), 9. Rareș Mîrzac (CS Rapid), 10. Dănuț Jipa (CS Rapid),  11. Silviu Mircea (CS Rapid), 12. Daniel Siraciov (CS Rapid), 13. Cristian Bumbac (CS Rapid), 14. Ștefan Nedelcu (CS Rapid), 15. Alexandru Mircea (CS Rapid)
Rezerve: 16. Florian Ciocoiu (CSA Steaua), 17. Dragoș Mihai (CS Rapid) , 18. George Motrea (CS Rapid), 19. Denis Loghin (CS Rapid), 20. Ștefan Motrea (CS Rapid), 21. Alexandru Sava (CS Rapid), 22. Ioan-Ștefan Cojocariu (CS Rapid), 23. Daniel Neagu (CS Rapid)
Staff: David Gerard – director tehnic, Stelian Burcea – antrenor principal, Florin Vlaicu – antrenor secund, Victor Bezușcu – antrenor secund, Michael Dallery – S&C, Daniel Carpo – S&C

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile