Echipa națională de juniori U20 a României, pregătită de Stelian Burcea și Florin Surugiu, va juca duminică, 23 noiembrie, cu începere de la ora 14.30, în meciul de clasament pentru locul al cincilea la Campionatul European rezervat acestei categorii de vârstă.
Tinerii noștri rugbyști au pierdut în sferturile de finală, contra gazdelor din Cehia, cu 31-18, după care s-au revanșat în semifinalele turneului de consolare, atât ca joc cât și ca rezultat, 48-15 cu Polonia. Partida pentru locul al cincilea va fi contra Germaniei, selecționată care, până acum, la aceeași competiție, a înregistrat următoarele rezultate: 7-31 cu Belgia și 43-8 cu Elveția.
În vederea acestui ultim meci la Campionatul European U20, staff-ul tehnic a efectuat mai multe modificări față de precedentele evoluții. Garnitura care va fi utilizată are următoarea configurație:
12. Antonio Mitrea (Stade Aurillacois),), 14. . Erik Nagy (Saracens), 13. Sebastien Tofan C (USAP Perpignan Espoirs), 20. Andrei Chifor (CS Dinamo), 11 Daniel Siraciov (CS Rapid) 10. David Balan (SCM USV Timișoara), 9. Rareș Mîrzac (CS Rapid) 1. Eduard Matei (SCM USV Timișoara), 2. Mario Perici (CS Rapid), 3. Rareș Jugănaru (ACS Șoimii/CSA Steaua), 4. Florin Ilie Bîrsa (CSU ELBI Cluj), 5. Codrin Giuscă (RC Bârlad/CSS Bârlad), 6. David Belușică (CSU ELBI Cluj), 7. Dragoș Bejan (RC Gura Humorului) 8. Alexandre Stoian (Rodez – Franța)
Rezerve: 16 Răzvan Tînjală (CS Rapid)., 17. Vasile Danici (CSU ELBI Cluj), 18.Valentin Dolghi (CSU ELBI Cluj), 19. Andrei Donisa, 26. Laurențiu Ceparu (CSM București), 27. Gabriel Mic (CSM Știința Baia Mare), 21 Marian Tatomir (CSO Pantelimon), 23. Ncolae Gavrilă (CSU ELBI Cluj), 15. Edward Brășnean (Avezzano Rugby – Italia), 22. Alexandru Smărăndache (CSU ELBI Cluj)
Obiectivul Stejăreilor este să câștige și această ultimă partidă și să termine cu un bilanț pozitiv, pe locul al cincilea în competiția continentală.
Programul ultimei zile la acest turneu este următorul:
Locurile 7-8 Polonia – Elveția, ora 12.00;
Locurile 5-6 România – Germania, ora 14.30;
Finala mică Cehia – Belgia, ora 17.00;
Finala Portugalia – Olanda, ora 19.30.
Toate meciurile pot fi urmărite gratuit, pe platforma asociației continentale, www.rugbyeurope.eu.
Articol scris de Cristi Frisk
FOTO: Martin FLOUSEK / www.rugbyunion.cz
#RugbyRomania


.png)




















































