Caută
Close this search box.

Antrenorul Stiintei Baia Mare, Eugen Apjok: “Dorim sa dam multe meciuri jucatorilor tineri”

Antrenorul Stiintei Baia Mare, Eugen Apjok: “Dorim sa dam multe meciuri jucatorilor tineri, sa ii pregatim pentru SuperLiga”.

CSM Stiinta Baia Mare a debutat in noul sezon competitional, sambata, 19 martie, intr-un meci cu Politehnica Iasi, in Grupa I-a valorica din Cupa Romaniei, scor 34-12. Dupa un an competitional in care nu au cucerit niciun trofeu, maramuresenii pornesc hotarati ca in acest sezon sa–si ia revansa in fata suporterilor. Antrenorul “zimbrilor”, Eugen Apjok, a vorbit pentru “super-liga.ro” despre schimbarile de lot, obiectivele echipei si meciul de sambata, din etapa a II-a a Cupei Romaniei, cu Timisoara Saracens.

Cum se prezinta echipa in acest sezon competitional?
Sunt cateva schimbari in lot pentru ca am pierdut cativa jucatori, unii s-au retras, altora nu li s-a prelungit contractul, insa baza echipei a ramas aceeasi. In plus avem multi jucatori tineri, jucatori care sunt motivati sa faca performanta.

Care este diferenta dintre echipa din acest sezon si cea de anul trecut?
Cred ca echipa de acum este mai puternica pentru ca a invatat din esecurile de anul trecut.

In 2015, Baia Mare nu a cucerit niciun trofeu. Cum reusiti sa ii motivati pe jucatori sa mearga mai departe?
Cred ca tocmai aceste esecuri ii motiveaza. Dupa un sezon in care nu iei nimic, e normal sa iti doresti sa te autodepasesti, sa demonstrezi ca poti mult mai mult. Pe de alta parte, aceste esecuri cred ca au unit si mai mult echipa pentru ca toti au constientizat ca este mult mai greu sa pastrezi un trofeu decat sa il cuceresti.

Care sunt obiectivele cu care abordati acest sezon?
In primul rand sa dam meciuri cat mai multe jucatorilor tineri in Cupa Romaniei, pentru a ne putea baza pe ei si in SuperLiga, de a-i obisnui practic cu meciuri mai puternice. Apoi ne-am propus sa castigam toate trofeele care se pun in joc, Cupa Romaniei, Cupa Regelui si SuperLiga.

Baia Mare a debutat in prima etapa a Cupei Romaniei cu Politehnica Iasi, pe care a invins-o cu 34-12. Cum a fost meciul?
A fost o prima repriza buna, pentru noi a contat foarte mult sa ii vedem pe jucatorii tineri, pentru ca am avut 12 jucatori sub 24 de ani in teren. In partea a doua, jocul a fost mai haotic, ne-am vazut cu punctul bonus si jucatorii au redus intensitatea jocului, probabil si pentru a nu se accidenta, iar asta, recunosc, m-a deranjat. E important sa jucam tot meciul, nu doar parti de meci.

A fost primul meci al lui Bidzina Shamkaradze in calitate de capitan al echipei. Cum s-a descurcat Bibi?
Bibi e un luptator, de  fiecare data cand intra pe teren da totul si mi-as dori sa transmita si colegilor lui, ardoarea si dorinta de a juca, acea rautate pozitiva a georgienilor. Bibi si-a castigat singur rolul de capitan, pentru ca daca pana acum noi decideam capitanul, anul acesta i-am lasat pe jucatori sa il aleaga, pentru a nu mai fi discutii.

Se poate spune ca dupa plecarea lui Mihai Macovei, a lipsit de la Baia Mare acel lider care sa adune si sa motiveze echipa in momentele grele?
Cu siguranta Macovei a ridicat stacheta foarte sus in ce priveste postura de capitan al echipei. Sa nu uitam ca practic el a crescut aici, si ca jucator si capitan, a primit multe responsabilitati pentru cei 20 de ani pe care ii avea, insa l-am sprijinit tot timpul, indiferent de deciziile pe care le-a luat. Un capitan bun este ajutat si de experienta pe care o are in joc si de felul in care este perceput de ceilalti colegi, tocmai de aceea cred ca Bibi este capitanul de care acum avem nevoie. In plus, ca vicecapitan avem un jucator tanar, valoros, pe care dorim sa-l crestem, Razvan Ailenei.

Cum i-ati primit pe jucatorii pe care i-ati avut la echipa nationala?
Cu antrenamente (rade). Au avut luni o zi de odihna, dupa care au intrat in pregatirea normala. Sunt jucatori valorosi, nu ne putem lipsi de ei, mai ales ca urmeaza un meci puternic cu Timisoara. Se vor putea odihni si dupa aceasta etapa, pentru ca noi vom sta o saptamana, in etapa a III-a.

Ce asteptari aveti de la meciul cu Timisoara?
O sa il tratam ca pe un meci obisnuit, nu este niciun fel de presiune pentru aceasta partida in ca vom avea 10 jucatori tineri pe foaie. Pentru noi, cel putin acum, este important sa ii vedem pe cei tineri, cum se integreaza in jocul echipei. Mergem la Timisoara sa facem un meci bun.

Promovati multi jucatori tineri in echipa. Este o strategie pe care veti merge si pe viitor?
Trebuie sa avem grija si de jucatorii tinerii pentru ca, din pacate, nu exista nicio competitie de trecere de la juniorat la seniorat, iar acestia au nevoie de o perioada de acomodare, de obisnuire si adaptare la intensitatea antrenamentelor si meciurilor. In plus, daca ii crestem de acum, ne vom putea baza pe ei in viitor.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile