Timp de patru zile, între 24 și 27 iulie, la Bârlad, a avut loc selecția regională pentru sportivii născuți 2008-2009, zona Moldova, în vederea creării echipei naționale de U18 care va disputa meciul de baraj din cadrul Rugby Europe, sezonul 2026.
La stagiu au participat 35 de sportivi provenind de la șase cluburi din regiunea Moldovei, jucătorii și staff-ul fiind cazați la sediul CSS Bârlad, testările și antrenamentele desfășurându-se pe Stadionul CSS Bârlad.
„Am demarat acțiunea de depistare a jucătorilor care să formeze echipa națională de U18 în vederea susținerii meciului de baraj pe care România îl va susține anul viitor, cu o primă selecție în regiunea Moldova. Urmează în perioada următoare o acțiune pe zona Transilvania și una pe Muntenia, unde va intra și Dobrogea și partea Brașovului. Au fost câteva zile de testări fizice ale jucătorilor, de testare a elementelor de bază, printre care prinderea și pasarea balonului, de implemntare a unui program în sala de forță, urmând să fie monitorizați în permanență pentru a vedea progresele pe care le fac. De asemenea fiecărui jucător i s-a făcut o fișă, pentru a vedea în timp evoluția principalilor parametri în ce privește dezvoltarea abilităților fiecăruia. Am avut multe discuții, după fiecare antrenament făcând o evaluare a activității și implicării fiecăruia. O parte dintre sportivii care au fost prezenți în acest stagiu au fost sportivi au fost remarcați deja de Comisia de Selectie a Federației Române de Rugby la Turneele Finale U16 si U18”, a declarat Victor Bezușcu, antrenorul federal.
Lot stagiu de selecție Moldova:
CSS Unirea Iași: Claudiu Butnaru (linia a III-a), David Andrei Sofrone (taloneur), Denis Florin Olteanu (închizător), Rareș Constantin Chifan (centru), Eric Andrei Onica (mijlocaș la grămadă/ mijlocaș la deschidere), Ștefan Alexandru Bercu (linia a III-a), Alexandru Mihai Ionescu (linia a III-a/ linia a II-a), Andrei Ilie (aripă), Vasile Hriscu (linia I)
CSS Tecuci: Ștefan Sarghe (linia a II-a), Denis Gârleanu (linia I)
LTTV Galați: Narcis Balica (aripă), Cătălin Ilie (aripă), Alin Ilie (centru), David Gheorghiță (linia a II-a/linia a III-a)
SCM Gloria Buzău: Saulis Kersys (taloneur), Alexandru Mușat (linia a II-a/linia a III-a), Marian Simion (linia a III-a), Manuel Ichimescu (mijlocaș la grămadă), Marian Șerban (centru), Laurențiu Cismaru (centru), Mario Șulă (aripă/fundaș)
LPS Suceava: David Onea (centru/aripă), Rareș Drelciuc (linia a II-a/ linia a III-a), Denis Filipciuc (aripă), Luca Gemanar (mijlocaș la deschidere), Alexandru Jucan (aripă), Ionuț Leonard Rusu (taloneur)
CSS Bârlad: Ștefan Savin (linia I), Yanis Gosman (linia a II-a), Adrian Gruia (linia a III-a), Ionuț Ivan (linia a III-a), Robert Chitic (linia I), Victor Damian (mijlocaș la deschidere), Rareș Savin (mijlocaș la grămadă/mijlocaș la deschidere)
Staff: Horea Hîmpea – antrenor principal, Marcel Mihalache – antrenor secund, Alexandru Mitu – S&C, Matei Bianca – medic, Victor Bezușcu – antrenor federal


.png)












































