Liga de Rugby Kaufland, cea mai importantă competiție internă la nivel de seniori, programează vineri, 18 septembrie, semifinalele, meciuri la finalul cărora vom afla echipele care își vor disputa marele trofeu al competiției.
În prima semifinală, de la ora 11:00 (în direct pe TVR Sport), CS Dinamo va întâlni, pe teren propriu, pe Stadionul Florea Dumitrache, pe CSM Știința Baia Mare. Partida este o reeditare a semifinalei de anul trecut, când maramureșenii s-au impus la un punct diferență la București, 28-27, calificându-se atunci în cea de-a 16 finală consecutivă, o premieră pentru rugby-ul românesc. Întâlnirea este prefațată de doi dintre tinerii jucători ai echipelor, ambii din pachetul de înaintare, jucătorii de linia a treia, Eduard Cioroană și Andrei Schutz.
„Va fi cel mai important meci al acestui sezon. Suntem bucuroși că am câștigat împotriva Rapidului și ne-am securizat locul doi, totodată jucând și semifinala acasă. Este clar un avantaj fiindcă jucăm în fața suporterilor noștri. Va fi fără doar și poate un meci foarte fizic bazat pe pachetele de înaintare. Fiind reeditarea semifinalei de anul trecut, pe care am pierdut-o la un punct, atât pentru mine cât și pentru colegii mei este o oportunitate de a face un meci mare și de a ne lua revanșa. Diferența o va face dorința și disciplina. Atuul nostru a fost și va rămâne pentru totdeauna spiritul de câine.”, a declarat Eduard Cioroabă de la CS Dinamo.
„Ne așteptăm la o partidă extrem de disputată și fizică, la fel ca în meciurile din sezonul regulat. Dinamo este un adversar puternic, dar suntem pregătiți pentru o luptă pana la fluierul final. Având în vedere că este un meci cu o miză uriașă, Dinamo are un avantaj deoarece au câștigat dreptul de a disputa semifinala pe teren propriu datorită parcursului lor. Acest meci este o nouă încercare pentru mine, dar totodată o responsabilitate uriașă față de echipă și de istoria noastră. Obiectivul nostru este să ne facem jocul cât mai bine, iar la finalul celor 80 de minute să ieșim victorioși. Diferența intr-un asemenea meci se va face la nivelul disciplinei tactice, dar factorul cheie este dăruirea jucătorilor pe teren.”, a declarat Andrei Schutz de la CSM Știința Baia Mare.
În cea de-a doua semifinală a Ligii de Rugby Kaufland, de la ora 15:00 (în direct pe TVR Sport), SCM USV Timișoara va întâlni, pe teren propriu, pe CSA Steaua. Și această semifinală este reeditarea celei din ediția trecută, când bănățenii s-au impus tot pe teren propriu, cu 23-22 în fața militarilor. Meciul este prefațată de doi dintre tinerii jucători de treisferturi care au făcut pasul spre echipa națională de seniori a României și care vor fi și colegi la România U20, Sebastien Tofan și Antonio Mitrea.
„Cred că va fi o semifinală foarte disputată, pentru că Steaua este o echipă cu experiență, cu jucători foarte buni și știm că într-un astfel de meci fiecare detaliu poate face diferența. Noi trebuie să intrăm concentrați, să ne facem jocul și să avem încredere în ceea ce am pregătit în această perioadă. Faptul că jucăm acasă cred că este un avantaj pentru noi. Cunoaștem terenul, avem oamenii noștri alături și cu siguranță ne dorim să le oferim un meci frumos. Dar, în același timp, nu cred că trebuie să punem presiune suplimentară pe noi doar pentru că jucăm acasă. Până la urmă, terenul nu câștigă meciul, noi îl câștigăm prin ceea ce facem în cele 80 de minute.Pentru mine, fiind primul meu meci cu o asemenea miză la seniori, este un moment foarte important. Sunt doar la începutul drumului și cred că astfel de meciuri sunt cele care te ajută să crești ca jucător. Normal că există emoții, dar încerc să le transform în energie și să mă bucur de moment. Am muncit pentru a ajunge aici și vreau să profit cât mai mult de această oportunitate. Obiectivul este clar: vrem să câștigăm și să mergem în finală. Nu cred că trebuie să ne gândim prea mult la ce înseamnă meciul după cele 80 de minute, ci să fim disciplinați,concentrați pe fiecare contact și fiecare moment al jocului. Cred că Timișoara poate avea în plus energia grupului și faptul că jucăm acasă. Suntem un grup care a muncit mult împreună și cred că, dacă reușim să fim maturi și să respectăm planul de joc, putem face diferența. Într-o semifinală, însă, cred că atitudinea, disciplina și micile detalii vor conta foarte mult. Până la urmă cine va greși cel mai puțin va câștiga la finalul zilei. Personal, îmi doresc să intru pe teren fără să mă gândesc prea mult la presiune, să-mi fac treaba cât mai bine și să ajut echipa cu tot ce pot. Pentru mine este o experiență nouă și vreau să o trăiesc la maximum.”, a declarat Sebastien Tofan de la SCM USV Timișoara.
„Cred că va fi o partidă foarte disputată, pentru că este o semifinală și ambele echipe își doresc foarte mult să ajungă mai departe. Noi mergem la Timișoara cu gândul la victorie și cred că va fi un meci echilibrat, în care detaliile vor putea face diferența. Faptul că jucăm în deplasare nu îl văd neapărat ca pe un dezavantaj. Trebuie să fim concentrați pe ceea ce avem de făcut în teren și să ne adaptăm cât mai bine. În același timp, meciurile de acasă vin mereu cu o doză de motivație în plus, pentru că avem suporterii alături de noi și simți altfel energia lor. Pentru mine, toate meciurile au miză și încerc să le tratez cu aceeași seriozitate. Am mai făcut parte din lotul de seniori, așa că nu este primul meci de acest gen pentru mine, dar este, cu siguranță, o experiență importantă, mai ales fiind un jucător tânăr și nou transferat în acest campionat. Vreau să continui să învăț, să progresez și să demonstrez că pot contribui la echipă. Obiectivul nostru este să evoluăm cât mai bine ca grup și să dăm totul pentru victorie. În același timp, îmi doresc și eu, personal, să am o evoluție bună și să ajut echipa cât pot de mult. Cred că față de Timișoara putem avea în plus dorința de a performa, atitudinea și unitatea grupului. Luptăm pentru fiecare balon, încercăm să jucăm spontan și să profităm de fazele neașteptate. Până la urmă, dorința de a performa și de a câștiga poate face diferența într-un astfel de meci.”, a declarat Antonio Mitrea de la CSA Steaua.


.png)




















































