Caută
Close this search box.

SCM USV Timișoara este noua campioană a Ligii de Rugby Kaufland, după o finală cu prelungiri

Liga de Rugby Kaufland are o nouă campioană a ediției 2026: SCM USV Timișoara. Într-o finală disputată astăzi pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, în care a fost nevoie de prelungiri, 21-21 (la finalul timpului regulamentar), bănățenii s-au impus cu 28-24 în fața CS Dinamo. Această partidă a însemnat și ultimul meci pentru Stejarul Johan Van Heerden, care și-a anunțat retragerea din rugby.

Lovitura de începere a finalei a fost dată în mod simbolic de Stejarul Florin Surugiu și fiul lui, Adam, Surugiu retrăgându-se din cariera de sportiv în noiembrie anul trecut.

Debutul de meci a aparținut timișorenilor care încă din primele minute s-au distanțat la 6-0 din două lovituri de pedeapsă. Dinamo a redus diferența tot prin același procedeu, 6-3. În prima parte jocul a fost unul extrem de tacticizat, fiecare echipă așteptând greșeala adversarului. În minutul 18, Timișoara se desprinde la 13-3, după un eseu transformat. Dinamo revine, egalează printr-un eseu transformat și o lovitură de pedeapsă, transformată de Burns de la distanță mare de buturi, aproape de la centrul terenului, 13-13. Cu un minut înainte de intrarea la vestiare pentru pauză, „alb-roșii” reușesc să preia, în premieră conducerea, după un eseu reusit de Muntianu, în urma unei actiuni pe treisferturi, 18-13.

La reluarea jocului, Dinamo mărește ecartul la 21-13, după o nouă lovitură de pedeapsă. Urmează minute cu un joc bun al bănățenilor care, încearcă să profite de superioritatea numerică după eliminarea temporară a lui Graure (înainte intenționat), însă nu reușesc să treacă de apărarea adversă. În minutul 67, Timișoara reduce din diferență după o lovitură de pedeapsă, 21-17. Când mai erau doar 8 minute până la fluierul final, bănățenii au reușit să egaleze după un eseu al lui Kemal Altinok, însă au ratat transformarea, iar scorul a devenit egal, 21-21, meciul fiind trimis astfel în prelungiri: două reprize de 10 minute.

Dinamo a revenit la conducere după un dropgol reușit de Freddie Burns și el aflat la ultimul meci al carierei, 24-21. În ultimul minut al primei reprize de prelungiri, după un pressing îndelungat în 22-ul dinamovist, Simionescu marchează eseul care întoarce rezultatul pe tabelă și readuce Timișoara în avantaj, 28-24. În cea de-a doua repriză de prelungiri, CS Dinamo a încercat să revină, a terminat meciul în atac, însă bănățenii s-au apărat fără greșeală.

Timișoara devine astfel campioana Ligii de Rugby Kaufland câștigând al optulea titlu din istorie. Bănățenii reușesc tripla după ce adaugă trofeul de campioni lângă Cupa României și SuperCupa.

Au marcat pentru SCM USV Timișoara: Giorgi Manchkhashvili – eseu, Kemal Altinok – eseu, Marius Simionescu – eseu, Gabriel Rupanu – 2 transformări, 3 lovituri de pedeapsă, respectiv Adam McBurney – eseu, Marian Muntianu – eseu, Freddie Burns – o transformare și 3 lovituri de pedeapsă pentru CS Dinamo
Jucătorul Meciului: Marius Simionescu

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile