
Cea de-a noua promotie a Academiei Romane de Rugby a trecut de prima saptamana de activitate, saptamana in care cursantii au avut parte atat de cursuri teoretice, cat si practice.
„Fata de programul deja expus pe site nu au fost modificari, iar cursantii si tinerii jucatori (U16) au intrat foarte rapid in atmosfera Academiei.
Cursurile teoretice, dimineata, alternate cu lectii practice, dupa amiaza, au facut ca atat antrenorii (cursanti), cat si jucatorii sa alcatuiasca deja la sfarsitul primului modul, un tot unitar. Va fi foarte interesant sa surprindem dinamica acestui grup deja format care are un potential de mare performanta in cativa ani.
Meciul de pregatire contra echipei nationale de U18 a scos in evidenta aceasta unitate de grup, sportivii fiind rapid „adoptati” de catre antrenorii din Academia care au reactionat ca niste antrenori de lot national (unii au facut analiza statistica a meciului, altii au venit in timpul meciului si a pauzei cu sfaturi practice). Sunt convins ca este inceputul unei noi aventuri sportive frumoase asa cum au fost toate celelate scrise de cele opt promotii ale Academiei,” a declarat Daniel Mitrea, profesor al Academiei.
Stagiile au loc de luni pana vineri, intre orele 09.00-12.00 (cursuri teoretice) si 14.00-17.00 (cursuri practice)
PLANIFICAREA ANUALA – 2012/2013
Octombrie 2012: Luni 15 – Vineri 19 – MODUL I – antrenori
Noiembrie 2012 : Luni 19 – Vineri 23 – MODUL II – antrenori
Decembrie 2012 : Luni 10 – Vineri 14 – MODUL III – antrenori
Ianuarie 2013: Luni 21 – Vineri 25 – MODUL IV – antrenori
Februarie 2013 : Luni 03 – Vineri 07 – MODUL V – antrenori
Martie 2013 : Luni 04 – Vineri 08 – MODUL VI – Examinare


.png)





















































