Nationala de rugby a Romaniei va intalni sambata, 17 noiembrie, pe Stadionul de rugby din Complexul Sportiv Ghencea, de la ora 14:00, in primul meci test World Rugby al acestei luni, Statele Unite ale Americii. Revenit la echipa nationala dupa sase ani, in meciul castigat sambata trecuta de Stejari cu Portugalia (36-6), flankerul Adrian Ion (32 ani) povesteste despre cum a regasit echipa si cum decurg antrenamentele alaturi de Stejari.
Adi, cum a fost revenirea la echipa nationala?
Este un sentiment foarte placut, munca mea de la varsta de opt ani si-a spus cuvantul si chiar daca in acesti ultimi sase ani nu am mai fost convocat, nu am renuntat niciodata la ideea de a reveni printre Stejari. In tot acest timp, m-am ambitionat si mai mult, m-am antrenat mai bine, am incercat sa joc tot mai bine si nu am incetat niciodata sa sper ca intr-o zi voi fi di nou aici, sa imi indeplinesc visul, acela de a juca din nou pentru Romania.
Ai avut emotii in meciul cu Portugalia, meci in care practic ai revenit?
M-am bucurat foarte tare cand s-a anuntat echipa pentru ca imi doream foarte mult sa joc, sa fiu in teren, sa imi ajut colegii. Emotii sunt inaintea fiecaruie meci, indiferent de adversarul pe care il ai in fata si este normal pana la urma sa ai emotii pentru ca din ele construiesti o atitudine mai puternica pe teren. Intr-adevar au fost mai multe emotii decat de obicei si din cauza mizei meciului pentru ca stiam ca e un meci capital pentru viitorul rugbyului romanesc, dar si pentru ca imbracam dupa sase ani tricoul primei reprezentative. Cat despre meci, am dominat in mare parte, iar rezultatul s-a vazut la final cand am castigat.
Sunteti deja de trei saptamani in cantonament. Incepe sa se simta oboseala?
Au fost trei saptamani foarte bune de pregatire, am inceput sa ne cunoastem mai bine unii cu altii, au inceput sa se lege niste lucruri, legaturile de joc se simt mai bine si asta a inceput sa se vada si la antrenamanente. Speram ca sambata, impotriva SUA, aceasta munca sa se reflecte si pe teren. Pe de alta parte intervine si oboseala, insa staff-ul a gandit intr-asa fel programul incat sa avem si timpi de odihna, kinetoterapeutii se ocupa foarte bine de noi, facem recuperare foarte buna. Pana la urma suntem la lotul national si e normal ca nivelul sa fie mai ridicat, insa cred ca avem suficient timp si de odihna.
Cum este echipa?
Este un mix frumos de jucatori cu experienta si jucatori tineri care vor sa confirme si sunt dornici de afirmare si impreuna vrem sa facem o treaba buna. Ne respectam unii pe altii si speram ca impreuna sa facem o echipa putenica si sa castigam cat mai multe meciuri.
In linia a treia concurenta este foarte puternica…
In sport in general e o concurenta foarte mare, asa a fost tot timpul in intreaga mea cariera, insa intotdeauna am fost pe principiul „cine este cel mai bun sa joace”. Este foarte important sa fim fair-play, sa recunoastem acest lucru, sa respectam valoarea, cand este un jucator valoros si in forma buna, este normal sa joace, iar noi il sustinem. In plus, eu cred ca acesta concurenta pe posturi creste valoarea echipei.
Urmeaza meciul cu SUA. La ce sa ne asteptam?
I-am urmarit pe video, sunt jucatori masivi, au un joc in viteza, au si puncte slabe pe care le-am studiat. Pana la ora meciului, antrenorii vor gasi cu siguranta strategia perfecta ca sa le punem probleme. Cred ca este important sa respectam planul de joc, sa credem in noi si in echipa. Bineinteles ca orice meci pe care il jucam dorim sa il castigam, de aceea intram pe teren, de aceea ne pregatim. Sper sa facem un joc frumos si sa ii rasplatim astfel pe cei care vin sa ne sustina.
FOTO: Dragos Pascaneanu