Campionatul Mondial de juniori U20 din Georgia s-a terminat, cu Africa de Sud câștigătoare a marii finale. Iată câteva lucruri interesante pe care le trasăm, drept concluzie, la finele acestei competiții.
FRANȚA -AFRICA DE SUD 5–16
Junior Springboks domină din nou și își apără titlul mondial
Africa de Sud a dus la apogeu tentativa de a rescrie istoria, după ce a trecut de Franța într-o finală tensionată, devenind prima echipă de Junior Springboks care câștigă titlul mondial de două ori la rând.
Junior Springboks au egalat acum palmaresul Franței, ajungând la trei titluri, însă Les Bleues ai lui Cédric Laborde merită un respect enorm pentru efortul colosal depus, care s-a oprit la un pas de trofeu pe stadionul Mikheil Meskhi din Tbilisi, într-o finală întârziată 45 de minute din cauza fulgerelor din zonă. Africa de Sud, care a ajuns la 11 victorii consecutive în Junior World Championship, a condus doar cu 6–0 la pauză, grație a două lovituri de pedeapsă transformate de mijlocașul la deschidere Yaqeen Ahmed, într-un meci de uzură, cu oportunități rare de eseu și defensive extrem de solide.
Ahmed a deschis scorul în minutul 9, iar dorința și angajamentul ambelor echipe, în condițiile de umezeală de la Tbilisi, s-au văzut în faptul că tabela a rămas blocată la 3–0 până la a doua lovitură de pedeapsă a lui Ahmed, chiar înainte de pauză.
Raphaël Audebert a marcat singurul eseu al Franței în minutul 46, după ce Les Bleuets au insistat repetat pe linia de avantaj sud-africană, fiind răsplătiți când pasa lungă, impecabilă, a lui Baptiste Tilloles l-a trimis pe flankerul Audebert în colțul din dreapta al terenului sud-african de țintă. Luka Keletaona nu a reușit transformarea, iar Franța a fost aproape de al doilea eseu câteva momente mai târziu, înainte ca TMO-ul să confirme că Baptiste Veschambre nu a așezat balonul corect.
Junior Springboks și-au creat un mic avantaj când centrul Markus Muller a depășit apărarea cu 13 minute înainte de final și au crezut că au închis definitiv meciul când Cheswill Jooste a finalizat, doar ca TMO-ul a anulat eseul.
Ahmed a avut și el un eseu anulat pentru că a sărit peste un apărător în drumul spre linie, dar nu a contact, până la urmă, deoarece mijlocașul la deschidere a valorificat o nouă lovitură de pedeapsă, permițând Africii de Sud să gestioneze ultimele minute și apoi să celebreze un titlu emoționant și câștigat cu mari eforturi.
Ca și la seniori, Africa de Sud, aflată într-un moment de grație, domină rugby-ul planetar, fiind dublă campioană mondială.
NOUA ZEELANDĂ – ANGLIA 41–26
Dubla decisivă a lui McLeod în repriza secundă aduce locul trei pentru Noua Zeelandă
Noua Zeelandă a încheiat Junior World Championship cu o victorie, în finala mica, trecând de Anglia pentru a șasea oară în ultimele șapte întâlniri, în meciul pentru locul trei disputat pe stadionul Mikheil Meskhi din Tbilisi.
A fost prima confruntare dintre cele două echipe de la finala din 2017, disputată chiar pe același stadion, când Noua Zeelandă spulberase Anglia cu 64–17, cucerind al șaselea și ultimul lor titlu în prestigiosul turneu de juniori.
Dubla decisivă din repriza secundă a liniei a doua Finn McLeod a securizat victoria pentru Noua Zeelandă, care și-a depășit adversarii la capitolul eseuri cu un total de șapte la patru.
Sam Winters a deschis scorul pentru Anglia, finalizând sub bara transversală, dar Noua Zeelandă a egalat rapid prin Jake Frost, care a culcat balonul peste linie de la mică distanță. Centrul englez Nick Lilley și McLeod au primit apoi cartonașe galbene.
Frost a creat inteligent spațiul necesar pentru al doilea său eseu, însă Anglia a replicat imediat: o pasă superbă a lui George Marsh l-a lansat pe Jimmy Staples, care a finalizat pentru 14–10 la pauză.
Debutantul Jake Hutchings a fost împins peste linie în minutul 45, înainte ca Staples și Siale Pahulu să înscrie pe rând, menținând echilibrul. A urmat însă dubla rapidă a lui McLeod, care a oferit Noii Zeelande un avantaj confortabil. Eseul târziu al lui Tyler Offiah a fost doar de consolare pentru Anglia, care a mai cedat o dată, prin reușita lui Max Fale.
În celelalte meciuri de clasament, rezultatele au fost următoarele:
Scotia – Țara Galilor 28-21
Argentina – Australia 29-52
Italia – Irlanda 26-34
Georgia – Fiji 10-30
Japonia – Spania 34-26
SUA – Uruguay 39-15
Clasament final:
1. Africa de Sud
2. Franța
3. Noua Zeelandă
4. Anglia
5. Scotia
6. Țara Galilor
7. Australia
8. Argentina
9. Irlanda
10. Italia
11. Fiji
12. Georgia
13. Japonia
14. Spania
15. SUA
16. Uruguay
articol scris de Cristi Frisk
Foto: World Rugby


.png)



















































