Prezent la Adunarea Generala a forului mondial de la Auckland, presedintele FRR, Alin Petrache, a purtat discutii cu reprezentantii IRB pentru a atrage cat mai mult suport pentru rugbyul romanesc.
„Chiar daca rezultatele de la Cupa Mondiala nu au fost cele mai bune, cei din IRB au apreciat progresele facute de Romania si rezultatele obtinute de Federatie. Au fost incantati de eforturile pe care FRR le face pentru rugbyul romanesc. Doresc sa se implice si mai mult, fiind constienti ca numai asa se poate progresa. Din discutiile avute este foarte probabil sa organizam din nou un turneu important in vara (IRB Nations Cup), o decizie urmand a fi luata in perioada urmatoare. Pentru noiembrie 2012 negociem organizarea a trei meciuri-test puternice impotriva unor tari importante din Esalonul 2 (Canada, SUA, Japonia, Samoa, Tonga sau Fiji), urmand ca in 2013 sa aiba loc returul acestor meciuri. De asemenea am fost asigurat ca se va prelungi contractul de Inalta Performanta cu IRB. Forul Mondial se gandeste serios se ne sustina cu un tehnician strain care sa faca parte din staff-ul echipei nationala, asa cum s-a intamplat si in anii trecuti”, a declarat Alin Petrache.
In cadrul intalnirilor au fost prezentate strategiile IRB pentru dezvoltarea rugbyului mondial.
Totodata s-a decis ca alegerile pentru functiile de presedinte si vicepresedinte, detinute de Bernard Lapasset si Bill Beaumont, sa aiba loc in decembrie. Conform regulilor IRB, alegerile trebuie sa aiba loc inainte de 1 Ianuarie, dar s-a evitat organizarea unui scrutin in timpul Cupei Mondiale.