All Blacks, neinvinsi de mai bine de un an, perioada in care au disputat 20 de partide test, au trebuit sa se incline in fata “trandafirilor” pe stadionul Twickenham.
Anglia a jucat perfect in prima parte a jocului, cu o aparare exacta si cu un Owen Farrell care a demonstrat ca merita nominalizarea pentru titlul de jucatorul anului. All Blacks in schimb nu au reusit sa se apropie de 22-ul “trandafirilor”, iar Daniel Carter a ratat ambele tentative de tinta avute.
In partea secunda au venit si eseurile. Mai intai neozeelandezii au marcat doua incercari intr-un interval de trei minute si se parea ca soarta jocului se va schimba. Nu a fost asa pentru ca baietii lui Stuart Lancaster au culcat balonul in terenul de tinta al adversarilor de trei ori, avnd nevoie pentru aceasta de doar opt minute.
Pe final, beneficiind de avantajul unui jucator in plus, Vunipola vazand cartonasul galben, All Blacks au egalat situatia la eseuri dar nu au putut intoare rezultatul final.
Pentru Anglia, Barritt, Ashton si M.Tuilagi au marcat cate o incercare, Farrell a marcat puncte dintr-o conversie, patru penalitati si un dropgol iar debutantul Burns a concretizat alte doua penalitati. J.Savea de doua ori si Read au semnat eseurile neozelandezilor, doua transformate de Carter iar unul de Cruden.
Anglia s-a impus cu 38-21, reusind astfel cea mai mare victorie contra All Blacks din istorie.
In cealalta partida a zilei, Tara Galilor a pierdut dramatic pe Millennium Stadium din Cardiff in fata Wallabies. Australia a condus la pauza cu 9-6, dar galezii au revenit in partea secunda a jocului si au condus pana in minutul 79 cu 12-9. A venit insa un eseu al “cangurilor” in ultimul minut de joc si galezii au pierdut si cea de-a patra partida test din aceasta toamna.
Pentru “penele de strut” Halfpenny a concretizat patru lovituri de pedepsa, in timp ce pentru austrlieni Beale a marcat toate punctele dintr-un eseu si trei penalitati.
Transformarea eseului marcat de Beale a fost lasata in sarcina lui Nathan Sharp aflat la ultima partida in tricoul Wallabies. Legendarul jucator din linia a doua a ratat insa conversia.
Australia s-a impus cu rezultatul de 14-12, ajungand la al optulea succes consecutiv in fata galezilor.